DORU DUMITRESCU, ASOCIAŢIA INTERNAŢIONALĂ A SOMELIERILOR: În România lucrează doar câteva zeci de somelieri

E.O.
Ziarul BURSA #Frăţia Vinului / 25 aprilie 2012

În România lucrează doar câteva zeci de somelieri

Dumitru Costin, BNS: 20.000 - necesarul de somelieri pe piaţa noastră

În ţara noastră nu există decât aproximativ 300 de somelieri cu acte, din care doar câteva zeci lucrează, iar restul nu-şi găsesc un loc de muncă, ne-a declarat Doru Dumitrescu, preşedintele Asociaţiei Somelierilor din România şi reprezentantul Asociaţiei Internaţionale a Somelierilor. Potrivit domniei sale, cei care ocupă un astfel de post, pe piaţa noastră, lucrează pentru producători, importatori sau restaurante.

Necesarul de lucrători calificaţi în meseria de somelier este de aproximativ 20.000, care ar putea să opereze de la producătorii de vinuri, comercianţi, retaileri, continuând cu industria de hoteluri şi restaurante din toată România, după cum a precizat, ieri, Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), într-o conferinţă de presă de profil: "Discutăm de două niveluri în ceea ce priveşte calificarea somelierilor - unul de bază, care vizează tot ceea ce înseamnă HoReCa şi unul de top - pentru localurile şi restaurantele cu renume. Consider că, începând de la producători şi importatori şi până la toate lanţurile de magazine, restaurante, vinoteci etc. ar trebui să existe un astfel de specialist în vinuri".

Somelierul Doru Dumitrescu este de părere că cifra înaintată de preşedintele BNS este "mult exagerată, întrucât nici Franţa sau Italia, ţări care au cele mai puternice pieţe de somelerie şi restaurante la nivel global şi care, împreună, produc o treime din tot vinul din lume, nu au atâţia somelieri".

Domnul Dumitrescu ne-a precizat că în ţara noastră există câteva companii care organizează cursuri de somelerie.

Una dintre acestea este VINEXPERT, care derulează un proiect din fonduri europene, valoarea grantului depăşind 2 milioane de lei.

Potrivit reprezentanţilor VINEXPERT, ţările viniviticole au dezvoltat o componentă turistică bazată pe specificul local al culturii vinului, însă România nu profită de potenţialul excelent pe care-l are în domeniu, iar vinurile româneşti nu sunt cunoscute decât în cercurile de specialitate, nu de către marea masă a turiştilor. Una dintre principalele cauze este lipsa persoanelor pregătite în promovarea vinurilor româneşti, acest lucru fiind cauzat de absenţa somelierilor din restaurantele şi hotelurile din ţara noastră.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb