UE trece, la ora actuală, printr-un proces dificil, creat nu doar din cauza migraţiei nereglementate sau ilegale, a terorismului, a Brexitului şi influenţelor sale asupra cetăţenilor europeni, a şomajului foarte ridicat în rândul tinerilor, sau a sărăciei destul de mari în cea mai bogată uniune de state din lume, ori schimbărilor climatice, susţine Doru Frunzulică, vicepreşedintele grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European (S&D).
Domnia sa a declarat ieri, într-o reuniune cu jurnaliştii, la Bruxelles: "Cetăţenii europeni pun pe primul loc ameninţarea asupra siguranţei lor. În Parlamentul European a fost înfiinţată Comisia privind terorismul, pentru a scoate în evidenţă deficienţele care au existat şi există în funcţionarea unor organisme europene, cât şi în colaborarea dintre organismele europene şi cele naţionale privind asigurarea securităţii ţărilor respective. Doar 5 ţări din 27 schimbă în mod permanent informaţii privind securitatea, iar România este una dintre ele".
În opinia domnului Frunzulică, este nevoie de colaborare între agenţiile de schimb de informaţii privind aspecte legate de criminalitatea organizată, iar comisia amintită trebuie să vină cu un raport cu multe propuneri de corectare a deficienţelor existente în funcţionarea organismelor de luptă împotriva terorismului, în asigurarea securităţii şi siguranţei cetăţenilor.