Conform comunicatului de presă emis de Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina a fost înregistrată o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, distrugerea din culpă şi neluarea din culpă a măsurilor de securitate şi sănătate în muncă.
Dosarul are ca obiect accidentul de circulaţie petrecut în noaptea de 05/06.04.2016, în jurul orei 03.05, pe DN1 - Km. 90, în apropierea localităţii Câmpina, judeţul Prahova, când o autoutilitară ce tracta o semiremorcă s-a răsturnat, iar în urma evenimentului rutier a survenit decesul conducătorului auto, mai precizează sursa citată.
Potrivit comunicatului, din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că ansamblul de vehicule, care circula pe banda a 2-a în direcţia Ploieşti - Braşov, a acroşat separatorii din beton ce delimitau sensurile de mers, a pătruns pe contrasens, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat pe partea stângă, pe acostament. În urma răsturnării ansamblului s-a produs incendierea autoutilitarei, fără a fi afectată încărcătura transportată (acid sulfuric), fiind distruse indicatoare rutiere, un stâlp de susţinere a reţelei electrice şi a unei ţevi de transport gaze, fără a se constata scurgeri de gaze naturale.
Acceasi sursa mai adaugă că la scurt timp după sesizarea accidentului prin sistemul unic de urgenţă 112, reprezentanţii ISU au luat măsuri de delimitare a perimetrului în vederea prevenirii oricărui pericol, iar în urma intervenţiei la faţa locului a rezultat că nu s-a constatat fisurarea semiremorcii, nefiind înregistrate alte pierderi de vieţi omeneşti sau pagube materiale. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.