Dosarul privind retrocedările ilegale de terenuri este unul extrem de complex cu multe ramificaţii la cel mai înalt nivel. Numele fostului preşedinte Traian Băsescu sau ale fostului premier Călin Popescu Tăriceanu, rostite chiar şi tangenţial, oferă şi mai multă greutate unui dosar şi aşa foarte greu. Prinţul Paul, Remus Truică şi avocatul Robert Roşu sunt cercetaţi în arest la domiciliu, iar pentru Dan Andronic, Claudiu Mateescu, Marius Marcovici (fost consilier al lui Călin Popescu Tăriceanu) şi Gheorghe Sin, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole, a fost dispusă măsura controlului judiciar.
Ieri, Ioana Valmar, fosta soţie a lui Călin Popescu Tăriceanu, a fost audiată la DNA Braşov, în calitate de martor, în dosarul privind retrocedările ilegale. Potrivit unor surse, citate de Mediafax, Ioana Valmar, fosta soţie a preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, ar fi dat o declaraţie referitoare la faptul că, la cabinetul său notarial, ar fi fost încheiate unele acte şi acorduri imobiliare legate de terenurile investigate în dosar. Sursele citate au precizat că persoane care se ocupau de aceste retrocedări de terenuri i-ar fi solicitat să încheie acte cu alte sume decât cele stabilite în normele privind tarifele de onorarii, cererile fiind respinse de Ioana Valmar.
Pe de altă parte, în urmă cu două zile, jurnalistul Ion Cristoiu a lansat pe blogul său (cristoiublog.ro) mai multe ipoteze explozive - întrebându-se dacă nu cumva dosarul a fost ţinut la sertar până la terminarea mandatului preşedintelui Băsescu sau dacă acesta nu era ţinta reală a unor interceptări - plecând de la unele pasaje din Jurnalul Elenei Udrea: "În cadrul campaniei de sprijinire a noi Operaţiuni a Binomului SRI-DNA, Operaţiune de genul, ia să vedem noi ce avem despre nenicul!, adică despre cineva care împiedică atingerea unui obiectiv de răfuială politico- mafiotă, o anume parte a presei a reprodus cu vădită încântare un nou fragment ce se vrea compromiţător despre Dan Andronic din Dosarul Ferma Băneasa.(...) văzusem ceva despre interceptarea lui Dan Andronic în Jurnalul Elenei Udrea. Am mers la Jurnal şi, surpriză! am descoperit următorul fragment: "Cu el ( cu Dan Andronic n.n) a fost o poveste mai demult. Acum vreun an am aflat de la Bica că a semnat mandat cerut de SRI pentru Andronic. El vorbea des cu Preşedintele la telefon. L-am întrebat pe Preşedinte dacă ştie. Nu ştia. I-a chemat pe cei de la SRI, care nu au recunoscut iniţial. Apoi au spus că au retras mandatul. Am verificat, nu era adevărat. I-am transmis Preşedintelui. I-a chemat din nou. Până la urmă au oprit ascultările, care nu aveau nici un temei legal". Jurnalul a fost scris în 2012. Cu un an în urmă, înseamnă 2011. Aşadar, Elena Udrea dezvăluie că Dan Andronic fusese ascultat în 2011 cu mandat cerut de SRI pe Siguranţă naţională şi nu de DNA pe Corupţie. În 2015, Prinţul Paul a depus o plângere penală la DNA împotriva Grupului condus de Remus Truică pe motiv că l-au tras pe sfoară. În acel moment au ieşit la iveală înregistrările cu Dan Andronic pe Siguranţă naţională, înregistrări care conţineau şi discuţii despre Afacerea Ferma Băneasa ( ca să nu mai spun de discuţii cu Traian Băsescu, cu politicieni, cu jurnalişti ( sigur şi cu mine!) fără nicio legătură cu siguranţa naţională. Întrebarea e următoarea: Partea cu Afacerea a fost trimisă la DNA încă din 2011, iar DNA a ţinut-o la sertar, în aşteptarea momentului când Traian Băsescu va pleca de la Cotroceni sau după Denunţul lui Paul, cineva de la SRI şi-a amintit că Serviciul are în arhivă nişte înregistrări cu Dan Andronic care ar putea fi probe în acuzarea directorului Evz?". Ieri jurnalistul a revenit cu două precizări, în prima ne informează că Elena Udrea recunoaşte, cu mici corecturi, cele reproduse de el pe blog, şi că Jurnalul a fost scris în 2014 şi nu în 2012 cum afirmase în postare anterioară: "Elena Udrea m-a sunat pentru a mă întreba dacă în Jurnal ea scrie "Acum vreun an am aflat de la Bica că a semnat mandat cerut de SRI pentru Andronic", deoarece ea nu mai găseşte originalul (eu am o copie a documentului). - Da, i-am răspuns eu, ştiind aproape pe de rost pasajul cu pricina. - Atunci m-am înşelat eu - mi-a zis Elena Udrea. Trebuia să scriu "Am aflat că Alina Bica a semnat". Puteţi să daţi pe cristoiublog.ro o precizare?"
Potrivit procurorilor DNA, începând din anul 2006, prinţul Paul i-a promis lui Remus Truică şi asociaţilor lui din grupul infracţional, între care Robert Roşu, Marius Marcovici, Lucian Mateescu şi Dan Andronic, o cotă parte importantă, între 50% şi 80%, din valoarea bunurilor pe care le revendica şi, ulterior, le-a şi dat acestora bunurile, pe măsura obţinerii lor, în schimbul intervenţiei membrilor grupului pe lângă funcţionari publici cu atribuţii în reconstituirea sau retrocedarea dreptului de proprietate din Bucureşti şi din alte judeţe sau pe lângă judecători.
1. Bittner ce face?
(mesaj trimis de Cri în data de 15.12.2015, 16:54)
Citesc bursa insa nu sunt obiectivi si nu scriu ca cetateanul Bitnner evreu ca si Make este cel care il influenta pe Adrian Nastase ( a avut o relatie cu sora acestuia) dicta afacerile si spagile mari din Romania.
Si ca Truica si Cocos sunt doar interpusii lui in afacerile mari de coruptie. Si-a dat seama ca va infunda puscaria si s-a retras intai la Monaco si apoi in SUA.
Ce ziceti de evreul Sorin Oprescu si consilierul lui spagar ? Scrieti mai baieti si de Beraru, Swartzenberg, Tal Silberstein , Beny Steinmetz (are actiuni la Rosia Montana)mplicati si ultimii doi in retrocedarea aceasta si hoti cinstiti.
Fii onest Make, nu ii mai proteja !