"DOSARUL TRANSFERURILOR 2" Etapă intermediară la procuratură

Octavian Dan
Ziarul BURSA #Sport / 27 februarie 2013

Etapă intermediară la procuratură

Fotbalul autohton evoluează şi în această săptămâ­nă, într-o etapă intermediară, la procuratură. Mai mulţi fotbalişti de la Petrolul Ploieşti şi un jucător de la Steaua au fost audiaţi de procurori, la sediul DIICOT Cluj, în dosarul privind prejudicierea clubului de fotbal "U" Cluj cu 11 milioane de euro, prin transferul unor jucători. Conform surselor judiciare, primii care au ajuns la sediul DIICOT au fost Ovidiu Hoban, Cristian Achim şi Mircea Bornescu, şi era aşteptat şi stelistul Lukasz Szukala, care anul trecut a fost transferat pe ruta U Cuj - Petrolul Ploieşti - Steaua. Acesta este al doilea dosar legat de transferul unor fotbalişti, în primul, în care un verdict final va fi dat săptămâna viitoare, pe 5 martie, fiind implicaţi mai mulţi oameni de fotbal, printre care Gică Popescu, Giovanni Becali, Cristi Borcea, Mihai Stoica sau George Copos.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) informa că în perioada mai-septembrie 2012 persoane din cadrul SC Fotbal Club Universitatea Cluj SA au acţionat în scopul obţinerii unor beneficii financiare substanţiale prin transferarea, cu titlu gratuit, a 15 jucători de fotbal către SC Fotbal Club Petrolul SA. Poliţia Română preciza că sportivii sunt înregistraţi la noul club, figurând cu o valoare de transfer ridicată, unul dintre ei fiind transferat deja la un al treilea club sportiv contra unei sume apreciate la 250.000 de euro (n.r. este vorba de Szukala). Astfel, se estimează că, prin această modalitate, clubul sportiv din Cluj a fost prejudiciat cu aproximativ 10,95 milioane euro (45.225.000 RON), arăta Poliţia Română. În 14 noiembrie 2012, în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Cluj, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca şi procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj au făcut percheziţii la Cluj şi Ploieşti, la sediile sociale ale celor două cluburi sportive, în vederea ridicării unor înscrisuri şi documente. "Transferul cu titlu gratuit al unor jucători cotaţi pe piaţă cu o valoare ridicată, estimată la aproximativ 11.000.000 de euro şi care au generat cheltuieli încă de la momentul achiziţiei, în contextul unei situaţii financiare deficitare a clubului, este de natură să genereze suspiciuni cu privire la realitatea contractelor de transfer încheiate", arăta DIICOT. Finanţatorul Universităţii Cluj, Florian Walter, a anunţat, la finalul sezonului 2011/2012, că părăseşte gruparea ardeleană, urmând ca majoritatea jucătorilor de valoare din lot să se transfere la Petrolul Ploieşti, club la care doreşte să se implice financiar. Florian Walter s-a declarat dezamăgit de autorităţile locale din Cluj-Napoca care nu s-au implicat în susţinerea echipei.

În vara trecută, Petrolul Ploieşti a transferat cincisprezece fotbalişti de la Universitatea Cluj: Mircea Bornescu (portar, 32 ani), Sebas­tian Achim (fundaş, 25 ani), George Galamaz (fundaş, 31 ani), Lukasz Szukala (fundaş, 27 ani), Constantin Grecu (fundaş, 23 ani), Ovidiu Hoban (mijlocaş, 29 ani), Laurenţiu Marinescu (mijlocaş, 27 ani), Adrian Cristea (mijlocaş, 28 ani), Marian Cristescu (mijlocaş, 27 ani), Nwakaeme Tony (atacant, 23 ani), Gheorghe Grozav (atacant, 22 ani), Sebastian Cojocnean (mijlocaş, 25 ani), Vlad Morar (atacant, 18 ani), Dorinel Popa (mijlocaş, 23 ani) şi Ionuţ Neag (fundaş, 18 ani). În 5 decembrie, fostul patron al "U" Cluj, Florian Walter, a fost audiat de procurorii DIICOT Cluj în acest dosar.

În acest moment, formaţia U Cluj se confruntă cu grave probleme financiare, în ultimele luni existând mai multe discuţii de preluare a clubului de către oameni de afaceri din ţară sau străinătate, dar de fiecare dată discuţiile au fost abandonate înainte de semnarea actelor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb