Dragă Orwell, nici nu ştii cît de mic ai început să fii

În sfîrşit, democraţia noastră hiper-originală are o unitate de măsură... pe măsură: "Procurorul pe cap de locuitor". Cum funcţionează şi ce spune ea despre lumea în care trăim, se poate deduce cu uşurinţă din datele realităţii.

Dacă are o latură cantitativă, noţiunea de "procuror pe cap de locuitor" nu exprimă cîţi procurori există în România pentru fiecare locuitor, ci invers, cîte capete, scalpuri sau dosare de locuitor poate strînge la centură fiecare procuror. După cum se vede cu ochiul liber, zilele acestea, numărul poate ajunge uşor la cîteva sute, dar este de aşteptat ca progresele remarcabile în dezvoltarea acestui domeniu al democraţiei, atît de important, să mute repede barierele performanţei către ordinul de mărime al zecilor de mii, sutelor de mii şi, de ce nu?, al milionelor de locuitori. O să spu­neţi că exagerez, iar populaţia Ro­mâniei este în scădere, aşa că n-ar fi de unde atîtea milioane de cetăţeni, pentru cîţi procurori avem noi deja! Am să înlătur simplu această obiecţie, prin observaţia banală, potrivit căreia nu există nicio regulă care să-i împiedice pe doi sau mai mulţi procurori să-l deposedeze succesiv pe unul şi acelaşi cetăţean nu doar de scalp, ci şi de o parte mai mare sau mai mică din avutul lui, de drepturi legale şi constituţionale, de libertatea, ba chiar şi de viaţa lui, dresîndu-i nu unul, două, ci zeci, sute, ba chiar mii, zeci de mii de dosare. În acest sens, chiar dacă am rămas doar vreo 18 milioane, tot se poate ca fiecare procuror să atingă pragul de un milion de cetăţeni anchetaţi, cercetaţi şi în cazurile mai uşoare, chiar judecaţi! Mai există un aspect cantitativ, semnificativ, al noţiunii de "procuror pe cap de locuitor" care face referinţă la unitatea de timp. Ea măsoară timpul pe care îl petrece un locuitor, avînd pe capul său unul sau mai mulţi procurori. Poate să fie doar o zi, o săptămînă, dar poate să dureze ani, zeci de ani, ori o viaţă întreagă. Matematic vorbind, limitele variază, deci, între zero şi eternitate, cu precizarea că funcţia nu poate fi niciodată cercetată chiar la limită, ci doar într-o vecinătate considerată suficient de apropiată, ca să o aproximeze. Un alt aspect cantitativ al noţiunii de "procuror pe cap de locuitor" este cel care măsoară presiunea. Nu presiunea atmosferică, acolo slavă domnului putem lucra încă în bari, ci presiunea psihologică şi socială exercitată de procuror asupra capului de locuitor. Ea poate merge de la simpla tracasare, către intimidare şi, de aici, mai departe către demolare. Desigur, uneltele tipice de anchetă ale inchiziţiei, arhetipul sis­temelor în care procurorul este justiţia însăşi, cum ar fi fierăstraiele de tăiat pe viu, diferitele dispozitive de suspendare sau de întindere a corpului pentru dislocarea lentă a joncţiunii membrelor, uneltele mecanice de împuns, zdrobit sau mursecat etc., au căzut în desuetudine, dar asta nu înseamnă cîtuşi de puţin că "locuitorul", de îndată ce i s-a aşezat pe cap un procuror, are vreo şansă să reziste mai mult anchetei, ori mai puţin vătămat, decît un bănuit de erezie al evului mediu întunecat.

Ceea ce este remercabil la această unitate de măsură a democraţiei hiper-originale nu este însă aspectul cantitativ, ci specialele sale determinări calitative. De exemplu, noţiunea de "procuror pe cap de locuitor" face trimitere directă şi lipsită de orice echivoc la statutul supra-mundan, divin. El este dat locuitorului pe capul său, nu din întîmplare, nu ca urmare a cine ştie căror situaţii sau conexiuni supuse întîmplărilor lumeşti, ci în mod absolut şi irevocabil, pe cale directă de consecinţă a existenţei sale. Fiecare avem un înger care ne însoţeşte îndeaproape de la naştere şi pînă la sfîrşitul vieţii, care încearcă să ne apere, cît îl lăsăm noi şi cît poate el, de cele mai rele dintre relele care ne pîndesc la fiecare răspîntie a vieţii. Trebuia să existe o contrapondere, pentru a nu violenta principiul absolut al echilibrului natural. În consecinţă, în democraţia hiper-originală, fiecărui cap de locuitor i se repartizează un procuror care-i stă în spate, mă rog... pe cap. Şi nu stă degeaba, ci lucrează: ascultă preventiv convorbirile, manipulează cores­pondenţa, la nevoie pune sub urmărire, scotoceşte viaţa intimă, casa, conturile, dar mai ales gîndurile, ca să afle din timp de unde poate să-l apuce mai bine pe bietul cap de locuitor cînd va fi venit vremea să intre şi el în şirul lung şi neîntrerupt al victimelor justiţiei.

Din determinarea sa divină, noţiunea de "procuror pe cap de locuitor" îşi trage cu necesitate cealaltă calitate de care se bucură: independenţa absolută. Procurorul care a apucat să se aşeze pe capul unui locuitor nu poate fi mişcat de acolo de nimeni şi de nimic, în afara voinţei divine şi a voinţei personale a procurorului (se înţelege!), ceea ce este totuna. Parlamentul nu-l poate întreba nici cît e ceasul, vreo autoritate publică, nici atît, dacă zice careva că are o scamă pe rever, îi trimite imediat ăluia pe cap inspecţia judiciară şi pe un confrate al nemuririi sale, ca să-l înveţe minte, o dată pentru totdeauna, să mai îndrăzneas­că să viseze măcar, la vreo limită a puterilor procurorului, alta decît cea a bunului său plac.

Ştiu, lectura favorită a procurorului cu vocaţia de a se sui pe capul de locuitor nu este neapărat "Constituţia libertăţii", iar Friedrich A. Hayek nu figurează în fişele de conspect ale pregătirii sale juridice. Ar putea fi util, de aceea, să amintim un gînd al acestui iubitor şi întemeietor de Libertate. Pentru Hayek şi pentru puţinii dintre noi care mai credem că hiper-originala noastră democraţie ar putea deveni într-o zi o simplă şi banală democraţie, iar statul în care trăim, dintr-un accesoriu al puterii discreţionare, un stat de drept, coerciţia este antonimul libertăţii". Adevărata coerciţie apare atunci cînd bande înarmate de cuceritori fac poporul supus să trudească pentru ei, cînd gangsteri organizaţi extorchează taxe pentru "protecţie", cînd deţinătorul unui secret malefic îşi şantajează victima şi, desigur, atunci cînd statul ameninţă cu pedeap­sa şi cu folosirea forţei, spre a ne face să îi respectăm comenzile".