DRAGNEA, DESPRE INIŢIATIVA PNL PRIVIND ALEGERILE LOCALE:  "Asta propune un om politic fricos"

F.A.
Politică / 1 octombrie 2013

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, astăzi, referindu-se la iniţiativa legislativă semnată de 63 de parlamentari PNL privind modificarea legii de alegere a primarilor şi a preşedinţilor de CJ, că, în opinia sa, cine propune aşa ceva este un om politic fricos.

"Nu era vorba numai de propunerea de modificare a legii alegerilor primarilor, ci şi de o propunere - care de fapt aia m-a deranjat foarte tare - să revenim la sistemul de alegere a preşedinţilor de CJ de către consilierii judeţeni. Aici sunt două lucruri: în primul rând cine propune aşa ceva înseamnă că e un om politic fricos. În momentul în care nu vrei să mergi direct în faţa cetăţenilor, să mergi tu, ca persoană, şi să ceri să te voteze pe tine, înseamnă că ai o problemă", a afirmat Dragnea, potrivit surselor de presă.

El a precizat că prin modificarea dorită de liberali se revine la "combinaţiile vechi", în care decizia este luată de "şmecheri", la Bucureşti.

"Şi al doilea lucru - dacă cineva doreşte să revenim la combinaţiile vechi care au distrus această ţară, adică decizia de stabilire a unui om care să conducă destinele unui judeţ să nu fie luată de cetăţeni şi să fie luată de nişte şmecheri la Bucureşti - este o decizie cu care nu sunt de acord", a spus Dragnea.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb