Modificările la Codurile fiscal şi de procedură fiscală vor fi adoptate prin ordonanţă şi vor fi prezentate după şedinţa de guvern, a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, luni, după discuţii în coaliţia de guvernare pe tema proiecţiei bugetare pe 2018, desfăşurate la Vila Lac 1, potrivit unei surse din presă.
Liviu Dragnea a precizat, citat de Digi24: "Am vorbit, de asemenea, despre o serie de modificări şi completări la Codul fiscal şi la Codul de procedură fiscală care vor fi adoptate prin ordonanţă. Ele vor fi prezentate după şedinţa de guvern".
Conform sursei, liderul social-democraţilor a făcut referire la o prevedere din Codul fiscal care urmează să fie modificată şi completată.
Dragnea a menţionat: "Vreau să accentuez o prevedere din Codul fiscal care trebuie modificată şi completată în sensul firesc. Majoritatea agenţilor economici, dacă nu toţi, au reclamat de-a lungul anilor că stau la bunul plac al controlorilor fiscali, decid ei, analizează ei dacă, de exemplu, pe un lanţ de TVA, atunci când trebuie să aprobe restituirea TVA, pot decide să nu restituie TVA dacă ei considerau că agentul economic respectiv ştia sau ar fi putut şti dacă undeva a patra sau a cincea firmă pe lanţ nu a fost în regulă cu plata TVA-ului. Noi am făcut o prevedere, care este firească, şi anume, controlorul fiscal poate refuza returnarea TVA dacă după administrarea probelor poate demonstra dincolo de orice îndoială că agentul economic ştia sau ar fi putut să ştie. Deci, se merge pe prezumţia de bună-credinţă pentru agentul economic şi cade în sarcina celui care controlează să demonstreze dincolo de orice îndoială că agentul economic respectiv este vinovat".