Dragnea: "Nu Iliescu e de vină că am pierdut alegerile"

A.C.
Politică / 2 decembrie 2014

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, azi, că Victor Ponta a pierdut alegerile prezidenţiale "şi din cauza etichetei de comunism", asociată PSD, el arătând, pe de altă parte, că Ion Iliescu nu e de vină pentru eşec şi că acesta are locul său bine stabilit în istoria PSD.

Întrebat dacă e de acord cu Ion Iliescu, potrivit căruia alegerile nu au fost pierdute din cauza etichetei de comunism, asociată PSD, Dragnea a răspuns: "Nu, pentru că alegerile au fost pierdute şi din cauza acestei etichete".

"Eu nu am spus că e vina domnul preşedinte Iliescu. Dar s-a strigat asta, s-a scris pe Facebook, s-a spus la mitinguri, au spus oamenii, a fost una din cauze. Dar nu e de vină Ion Iliescu. Asta ar fi chiar culmea, să dăm vina pe Ion Iliescu. Categoric nu", a adăugat Dragnea.

Întrebat dacă Iliescu ar trebuie să facă un pas în spate sau în lateral şi să nu mai apară public lângă liderii partidului, Dragnea a spus: "Eu nu am folosit niciodată această expresie, că nu suntem la un ansamblu de dansuri într-un partid, sincer".

"Şi domnul Iliescu are locul lui foarte bine stabilit atât în istoria partidului, cât şi în istoria României. Nu este problema Ion Iliescu. Categoric nu. Ion Iliescu a făcut pentru această ţară ceea ce nu au făcut mulţi la vremea respectivă şi pentru asta e respectat şi recunoscut de foarte mulţi oameni. Nu din cauza lui Ion Iliescu am pierdut noi alegerile, categoric nu", a subliniat Dragnea.

Întrebat cum îşi propun social-democraţii să dea deoparte eticheta de "comunişti", Dragnea a spus că încă nu se ştie. "Încă nu ştim. Dacă cineva are acum răspunsul, îl primim cu dragă inimă", a afirmat Dragnea.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Acestea sunt adevaratele "calitati" ale echipei Dragnea-Ponta-Ghita, cu toata piramida formata sub ei. Culmea este ca era gata-gata sa ne pacaleasca, ati vazut? Iar acum, nu-si asuma responsabilitatea nici macar de fatada, jignindu-ne in continuare. Dar sa le zica domnule odata toata lumea ca sunt iresponsabili - sa le zica faptul ca nu apartenenta la comunism a unor PSD-isti a dus la rezultatul alegerilor, nu mediul on-line a facut diferenta, ci BUNUL SIMT si DECENTA. Iar acum, cred ca fiecare ar trebui sa plateasca legal, pentru ce a obstructionat si ce a subminat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb