Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, astăzi, la Parlament, că duminică seara va fi gata raportul privind evaluarea miniştrilor şi a implementării programului de guvernare, urmând ca săptămâna viitoare să aibă loc discuţia cu premierul Sorin Grindeanu şi şedinţa Comitetului Executiv Naţional, potrivit surselor din presă.
Liviu Dragnea a precizat, întrebat despre evaluarea miniştrilor, citat de News.ro: "Duminică seara sper ca raportul să fie gata. Este un raport amplu. Nu este evaluarea miniştrior, este evaluarea programului de guvernare, care este de fapt obiectivul acestei evaluări şi luni, marţi, miercuri vom discuta probabil şi cu miniştrii şi cu primul-ministru şi la finalul discuţiilor vom prezenta o decizie în CExN care va fi nu ştiu exact când".
Premierul Sorin Grindeanu a declarat, joi, că "nu există niciun fel de ştirbire a autorităţii premierului" în urma declaraţiilor politice din ultima perioadă şi nu s-a arătat deranjat de evaluările care se fac în ceea ce îi priveşte pe membrii Executivului, pe care le vede "normale", precizând că se simte sprijinit de coaliţia de guvernare în acelaşi mod în care a fost susţinut şi când a preluat mandatul de prim-ministru.
Grindeanu a precizat că e normal ca activitatea Executivului să fie evaluată de liderii coaliţiei de guvernare, dat fiind faptul că este un Guvern "politic" şi a afirmat că "tot timpul e loc de mai bine".
Sorin Grindeanu a adăugat: "E normal să fie evaluări, evaluări pe care le fac şi liderii coaliţiei. Este un Guvern politic, care se bazează pe o majoritate în Parlament. Evaluări pe care le facem şi la nivel de Guvern, la nivelul primului ministru. E un Guvern perfect? Nu. Tot timpul e loc de mai bine, tot timpul e loc de a-ţi îmbunătăţi activitatea".