Dragnea şi Ambasadorul Franţei vor semna un Plan de acţiune în domeniul administraţiei publice

F.A.
Politică / 12 iunie 2013

Ambasada Franţei în România, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Consiliul Judeţean Constanţa şi Municipiul Constanţa organizează cea de-a patra ediţie a Forumului Cooperării descentralizate România - Franţa, care va avea loc în perioada 13-14 iunie, la Pavilionul Expoziţional din Constanţa, conform unui comunicat de presă.

Cele trei teme principale al Forumului vor fi: dezvoltarea economică (în relaţie cu atracţiile din fiecare teritoriu şi fondurile europene), protecţia şi valorizarea patrimoniului şi coeziunea socială.

La şase ani după ultima ediţie organizată la Nantes, în 2007, acest Forum va permite efectuarea unui bilanţ în ceea ce priveşte cooperarea descentralizată bilaterală, iniţierea unor noi parteneriate şi crearea unor instrumente cu scopul de a găsi soluţii comune la provocările partajate de comunităţile franceze şi române, într-un context european.

Cu această ocazie, viceprim-ministrul Liviu Dragnea şi ambasadorul Franţei în România, E.S. Philippe Gustin, vor semna Planul de Acţiune franco-român 2013 în domeniul administraţiei publice, urbanismului, locuirii, construcţiei şi patrimoniului. Totodată, E.S. Philippe Gustin va da citire şi mesajului doamnei Marylise Lebranchu, ministrul francez al reformei de stat, descentralizării şi funcţiei publice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb