Dragnea solicită protejarea comunităţii de români din Italia

E.M.
Politică / 23 octombrie 2018

Liviu Dragnea

Liviu Dragnea

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, i-a cerut astăzi vicepreşedintelui Consiliului de Miniştri al Italiei, Matteo Salvini, ministru de Interne, protejarea comunităţii româneşti din Peninsulă.

Dragnea l-a primit astăzi pe Salvini, care efectuează o vizită la Bucureşti, principalele teme abordate fiind cooperarea în cadrul Parteneriatului strategic consolidat dintre cele două ţări, colaborarea în contextul preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului UE în primul semestru din 2019 şi situaţia comunităţilor de români, respectiv italieni, pe teritoriul celor două state, a informat printr-un comunicat de presă Camera Deputaţilor.

Liviu Dragnea a cerut Guvernului italian să sprijine comunitatea românească, care numără 1,2 milioane de persoane, arătând că aceasta are un rol important şi contribuie, în mod activ, la dezvoltarea economică a acestui stat.

Salvini a agreat propunerea, oferindu-şi întregul suport pentru familiile de români care sunt integrate şi respectate în societatea italiană, se arată în comunicat, conform Agerpres.

Preşedintele Camerei Deputaţilor şi vicepreşedintele Consiliului de Miniştri au trecut în revistă stadiul relaţiilor bilaterale, atât în ceea ce priveşte nivelul economic şi cel cultural, cât şi în contextul actualelor subiecte dezbătute la nivel european.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb