În Bucureşti şi în 15 judeţe din ţară există 3.594 de litigii pe Legea dării în plată, 593 dintre acestea fiind soluţionate în primă instanţă, a declarat Dragoş Bogdan, senior partner în cadrul casei de avocatură "Stoica şi Asociaţii".
Avocatul a afirmat, citat de Agerpres, că 890 de litigii au fost suspendate, iar 78 au fost repuse pe rol. În cazul celor 593 de litigii soluţionate în primă instanţă, 357 sunt favorabile băncilor, iar 236 - clienţilor, 250 fiind pronunţate anterior deciziei Curţii Constituţionale a României (CCR).
"În ultima vreme am observat că se trimit notificări care nu mai au neapărat legătură cu Legea dării în plată, ci sunt o formă de invitaţie la negociere sub ameninţare. În esenţă, nu se spune «Hai să îţi dau în plată imobilul, prezintă-te la notarul x în data de..!», ci se spune «Vreau să updatez contractul, vreau să negociem contractul»", a spus Dragoş Bogdan.
Curtea Constituţională a stabilit că toate notificările de dare în plată trebuie să ajungă în instanţă, pentru a se constata impreviziunea. Decizia CCR trimite la negociere, menţionând că, dacă băncile nu doresc să renegocieze contractele, acestea vor fi reconstruite de către judecători, în baza realităţii actuale.