Dragoş Cabat: "Românii cumpără tot mai mult produse ieftine şi proaste"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 5 octombrie 2010

Dragoş Cabat: "Românii cumpără tot mai mult produse ieftine şi proaste"

În ultimul timp, oamenii se îndreaptă tot mai mult către produsele ieftine şi de slabă calitate, potrivit lui Dragoş Cabat, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiari din România. Domnia sa ne-a precizat că, în continuare, structura cheltuielilor populaţiei va suferi modificări, urmând, astfel, să scadă interesul populaţiei pentru bunurile de folosinţă îndelungată, precum şi pentru diverse servicii, în favoarea utilităţilor şi bunurilor de bază, cum ar fi alimentele şi medicamentele. Acest lucru se va petrece ca efect al reducerii salariilor, dar şi ca urmare a creşterii preţurilor la diverse produse şi utilităţi. Dragoş Cabat ne-a subliniat că, "în general, în perioadele de criză, cum a fost şi până în anii "90, tendinţa structurii cheltuielilor de consum este de deplasare către produsele de bază, cum ar fi pâinea, cartofii etc., în detrimentul celor importate, ca fructele sau produsele mai de lux".

La rândul său, Nicolae Chides-ciuc, economist şef în cadrul ING Bank, consideră că o pondere mai mare în volumul cheltuielilor populaţiei o vor avea produsele care s-au scumpit, cum ar fi ţigările, combus-tibilul sau o parte dintre utilităţi.

Până în prezent, principalele des-tinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare şi nealimentare, serviciile şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.). Cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni etc. deţin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei, anunţă Institutul Naţional de Statistică (INS), prezentând rezultatele anchetei bugetelor de familie.

Astfel, cheltuielile medii lunare ale populaţiei au totalizat, în trimestrul secund al anului în curs, 2.045 de lei pe gospodărie (705 lei pe persoană) şi au reprezentat 87,5% din nivelul veniturilor totale.

Unele particularităţi în ceea ce priveşte mărimea şi structura cheltuielilor totale de consum sunt determinate de mediul de rezidenţă. Astfel, în timp ce nivelul total al cheltuielilor de consum medii lunare pe gospodărie este mai mare în urban faţă de rural cu 445 lei, cel pentru consumul alimentar este mai mare cu numai 39 lei. Aceasta derivă din faptul că, în rural, 41,6% din cheltuielile pentru consumul alimentar reprezintă contravaloarea consumului din resurse proprii. În urban, consumul de produse alimentare din resurse proprii a aco-perit 19,2% din cheltuielile pentru con-sumul alimentar.

Conform clasificării standard pe destinaţii a cheltuielilor de consum (COICOP), produsele alimentare şi băuturile nealcoolice au deţinut, în trimestrul al doilea 2010, în medie, 41,4% din consumul gospodăriilor.

O componentă a consumului, cu pondere relativ mare în cheltuieli, este legată de locuinţă (apă, energie electrică şi termică, gaze naturale, combustibili, mobilier, dotarea şi întreţinerea locuinţei), acesteia alocându-i-se 19,3% din cheltuielile de consum. Cea mai mare parte a cheltuielilor cu locuinţa (15,4%) a fost absorbită de consumul de utilităţi necesare funcţionării şi încălzirii locuinţei (apă, energie electrică şi termică, gaze naturale şi alţi combustibili).

Cheltuielile efectuate de gospodării pentru sănătate (4,9% din cheltuielile de consum) şi mai ales cele pentru educaţie (0,8%) au înregis-trat un nivel scăzut, în special datorită faptului că satisfacerea acestor nevoi ale membrilor gospodăriilor se realizează în cea mai mare parte prin servicii publice de care aceştia beneficiază în cadrul sistemului asigurărilor sociale sau gratuit.

Veniturile totale medii lunare, în termeni nominali, au ajuns, în cel de-al doilea trimestru al anului în curs, la 2.337 de lei pe gospodărie şi 806 lei pe persoană.

Veniturile băneşti au fost, în medie, de 2.005 lei lunar pe gos-podărie (691 lei pe persoană), iar veniturile în natură de 332 lei lunar pe gospodărie (115 lei pe persoană). Salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri, şi anume 50,7%.

La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor, în perioada analizată, au contribuit, de asemenea, veniturile din prestaţii sociale, în proporţie de 25,6%, veniturile din agricultură, cu 3,3%, veniturile din activităţi neagricole independente, cu 2,9% şi cele din proprietate şi din vânzări de active din patrimoniul gospodăriei, cu 1,8%.

Diferenţe de nivel şi, mai ales, de structură între veniturile gospodăriilor au fost înregistrate în funcţie de mediul de rezidenţă.

În mediul urban, veniturile totale medii pe gospodărie au fost cu 36% mai mari decât ale gospodăriilor din mediul rural şi cu 12,7% mai mari faţă de ansamblul gospodăriilor. În urban, veniturile gospodăriilor au provenit în proporţie de 62,4% din salarii, de 23,9% din prestaţii sociale, veniturile în natură reprezentând 7,6% din total.

În rural, principala sursă a veniturilor gospodăriilor a reprezentat-o producţia agricolă, care a asigurat 33,2% din totalul veniturilor. Cea mai mare parte a acestora (24,7% din totalul veniturilor) a fost formată de contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii, veniturile băneşti din agricultură asigurând numai 8,5% din veniturile gospodăriilor din mediul rural. O contribuţie importantă la formarea veniturilor gospodăriilor rurale a revenit veniturilor din pres-taţii sociale (28,7%) şi celor salariale (29,2%). Fiecare dintre aceste surse de venituri au ponderi sensibil apropiate de veniturile provenite din producţia agricolă, fiind cu doar 4-5 puncte procentuale mai mari decât veniturile din agricultură.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb