Wetterbest, producător de sisteme de acoperişuri din ţiglă metalică, îşi propune, pentru acest an, o creştere de 20% a cifrei de afaceri şi obţinerea unui profit consolidat de opt milioane de lei, potrivit directorului general, Dragoş Irimescu, care a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă: "Am încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 150 milioane de lei şi un profit de 6,5 milioane de lei. Preconizăm să avem o creştere în acest an cu aproximativ 20 de procente". Tot anul trecut, compania a produs peste trei milioane de metri pătraţi de ţiglă metalică, prelucrând aproximativ 20.000 de tone de oţel.
Pentru perioada ianuarie-aprilie 2016, rezultatele financiare ale Grupului au atins suma de 30 milioane de lei, în creştere cu 36% faţă de perioada similară a anului trecut. Rezultatele provin de la toate cele trei companii ale Wetterbest - Depaco (producător de ţiglă metalică, tablă cutată şi sisteme de drenaj), Polnebo (importator de folii, membrane, şuruburi şi ferestre de mansardă) şi Cortina (producător şi distribuitor). În acest sens, directorul general a specificat că evoluţia vânzărilor a fost determinată de creşterea cererii pentru produse, potenţată şi de vremea favorabilă.
În acest an, reprezentanţii companiei au anunţat lansarea a circa cinci produse, dar şi extinderea echipei de la 200 de angajaţi la 240. Referitor la investiţii, Dragoş Irimescu a menţionat: "Am alocat aproximativ două milioane de euro în acest an, în principal, pentru cinci noi linii automate de ţiglă metalică, borduri şi accesorii pentru drenaj, spaţii de depozitare şi utilaje de ridicat şi transportat de ultimă generaţie".
• Wetterbest: "Ţara noastră suferă de lipsa specialiştilor"
În prezent, ne confruntăm cu un vid de specialişti, potrivit lui Dragoş Irimescu, care a precizat: "Toţi românii la această oră sunt consumatori de produse puţin verificate, puţin controlate şi puţin trecute prin mâinile specialiştilor. De exemplu, când vrei să îţi deschizi o farmacie, ai nevoie de un specialist farmacist, cu studii în domeniu, când vrei să îţi deschizi o şcoală, ai nevoie de un profesor etc. Propun să luptăm pentru apariţia unei legi care să ne oblige pe noi, investitorii, să angajăm specialişti, oameni care au învăţat şi au făcut şcoală".
Acest lucru este un aspect care se leagă, în opinia domniei sale, de calitatea vieţii românilor şi de calitatea produselor.
Un alt aspect dezbătut de directorul general Wetterbest face referire la plecarea oamenilor de valoare din ţara noastră, menţionând: "Ne plângem cu toţii că avem zece mii de medici în Franţa, că avem IT-işti în Germania etc. În felul acesta, legea de care am vorbit ar atinge social România. Sunt convins că s-ar crea zeci de mii de locuri de muncă pentru specialişti, pentru tinerii care nu vor mai fi nevoiţi să plece şi să ne lase singuri în ţară. Mulţi dintre ei nu au unde să îşi exercite meseria. Termină, de exemplu, în domeniul ingineriei şi practică în domeniul vânzărilor. Nu se poate aşa!".
În contextul absenţei şcolilor de meserii, compania a creat Şcoala Wetterbest. Dragoş Irimescu a explicat: "Am angajat un trainer specializat, care, cel puţin o dată pe lună, ţine un curs intensiv pentru grupe de câte 30 - 40 de montatori şi vânzători de învelitori metalice. Până la acest moment, am instruit sute de profesionişti. Anul acesta vom încerca să intensificăm eforturile, întrucât este mare nevoie. Un montaj corect este una dintre condiţiile de bază pentru un acoperiş trainic. Utilă este şi implicarea statului pentru susţinerea calităţii în construcţii. Dacă s-ar impune ca în orice fabrică de materiale de construcţii să fie angajat minimum un inginer specialist cu calificare în domeniul respectiv, s-ar evita multe dintre neregulile existente astăzi pe piaţă, cum ar fi utilizarea unor materiale mai ieftine, dar mai puţin indicate, sau acordarea unor garanţii de trei ori mai mari pentru un produs finit decât cea oferită de producătorul materiei prime".