Dragoş Pavăl şi Marian Adam - administratori provizorii ai Cemacon

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 2 noiembrie 2018

Dragoş Pavăl şi Marian Adam - administratori provizorii ai Cemacon

Dragoş Pavăl şi Marian Adam au fost numiţi administratori provizorii ai Cemacon (CEON), până la prima Adunare Generală a Acţionarilor, a informat, ieri, producătorul de sisteme de zidărie, printr-un raport remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Aceştia îi înlocuiesc pe Anca Maniţiu şi Rudolf Paul Vizental, care au demisionat din Consiliul de Administraţie al companiei în data de 31 octombrie 2018.

Dragoş Pavăl, unul dintre acţionarii Dedeman, deţine, împreună cu fratele său Adrian Pavăl, prin intermediul PIF Industrial SRL şi Dedeman SRL, 59,44% din producătorul de sisteme de zidărie.

Recent, acţionarii companiei au aprobat majorarea capitalului social al Cemacon cu cel mult 2,718 milioane de lei, până la un nivel maxim de 50,57 milioane de lei, în scopul finanţării activităţii societăţii şi a compensării creanţelor directe.

Pentru primul semestru al acestui an, Cemacon a raportat un profit net de 13,7 milioane de lei, în creştere cu 160% faţă de cel realizat în aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile unei cifre de afaceri de 54,85 milioane de lei, cu 41% peste cea obţinută la finalul primelor şase luni ale anului trecut.

Valoarea activelor totale se ridica, la data de 30 iunie 2018, la 193,29 milioane de lei, în creştere cu 7% faţă de cea înregistrată la finalul anului trecut, în timp ce datoriile totale au scăzut cu 2%, până la 70,3 milioane de lei, pentru acelaşi interval de raportare.

Valoarea de piaţă a producătorului de sisteme de zidărie la BVB este de circa 152 milioane de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb