Majoritatea investiţiilor în IT ale administraţiei centrale au fost făcute "fără o coerenţă a scopului pe care îl definesc şi pentru care au fost făcute", a afirmat şeful Cancelariei premierului Dacian Cioloş şi ministru interimar al Comunicaţiilor, Dragoş Tudorache, miercuri, la Palatul Victoria.
"În urma unor studii făcute atât la nivelul Ministerului Comunicaţiilor, cât şi venite din spaţiul mediului de afaceri, multe din investiţiile în IT fără o coerenţă a scopului pe care îl definesc, a scopului pentru care e făcută acea investiţie, a beneficiilor pe care acele sisteme IT le aduc efectiv fie administraţiei care trebuie să lucreze cu ei, fie cetăţenilor care trebuie să fie serviţi de acele sisteme", a spus ministrul interimar al Comunicaţiilor, potrivit unor surse din presă.
El a adăugat că deşi poate părea "deplasat", la nivelul Guvernului nu există un email comun, precum şi multe alte sisteme pe care o organizaţie administrativă centrală de această dimensiune ar trebui să le aibă.
Dragoş Tudorache a precizat că se va înfiinţa rolul de Coordonator pentru Tehnologia Informaţiei alături de structura de suport, Direcţia Guvernamentală pentru Tehnologia Informaţiei, şi GovITHub, un program guvernamental coordonat de Cancelaria Prim-ministrului.