Dumitraşcu: "Instabilitatea politică afectează listările"

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 27 februarie 2014

Dumitraşcu: "Instabilitatea politică afectează listările"

Listările companiilor energetice pot fi influenţate negativ de instabilitatea politică din aceste zile, a declarat, ieri, Gabriel Dumitraşcu, şeful direcţiei de privatizare din Departamentul pentru Energie.

Domnia sa a explicat: "Sunt tot felul de factori externi care pot interveni, deşi noi avem listările în grafic şi facem eforturi să clarificăm situaţia companiilor şi să le restructurăm. Cu siguranţă ce se întâmplă în aceste zile reprezintă un factor de risc. Ieri (n.r. marţi), eram convins că listarea Hidroelectrica este realizabilă. Dar deciziile Curţii de Apel de a accepta recursurile generate de insolvenţă au schimbat lucrurile. Sincer, nu mi-a venit să cred. Noi vom încerca să readucem Hidroelectrica în poziţia de marţi dimineaţă şi chiar dacă se reîntoarce în insolvenţă vom continua restructurarea companiei şi pregătirea ei pentru listare".

În opinia oficialului Departamentului pentru Energie, Hidroelectrica ar trebui curăţată de acele investiţii cu componentă hidro redusă, care sunt extrem de costisitoare şi nu aduc venituri companiei. Întrebat dacă pentru vânzarea a 51% din Electrica SA se aşteaptă să obţină minim 400 milioane de euro, domnul Dumitraşcu a afirmat că există asemenea expectaţii în piaţă, dar că nu este corect să avanseze o sumă.

Listarea Complexului Energetic Oltenia la Bursă ar putea avea loc după termenul stabilit cu FMI (luna iunie), întrucât evaluarea rezervelor de cărbune va dura cel puţin până la jumătatea anului, susţine Laurenţiu Ciurel, directorul general al companiei.

Domnia sa a explicat: "Suntem în grafic cu tot ce priveşte listarea la bursă. Dar intermediarul ne-a cerut evaluarea rezervelor de cărbune. Am comandat studiul dar acesta poate fi realizat în minim trei luni".

O altă problemă a Complexului Oltenia este transferul unor mine, cu tot cu angajaţii aferenţi. Gabriel Dumitraşcu a comentat: "Avem excedent de capacitate de producţie minieră pe care nu avem unde să îl folosim, deci trebuie să mergem undeva într-o zonă de comercializare a cărbunelui. Am discutat cu Fondul Proprietatea şi sper că vom trata împreună corect acest obiectiv, consecinţa fiind o atractivitate mai mare a Complexului Oltenia la listare. O să scadă numărul angajaţilor prin transferul de active, vom debloca o parte din arieratele pe relaţia cu alte societăţi".

Cotaţia acţiunilor Nuclearelectrica, companie listată în septembrie de Departamentul pentru Energie, s-a depreciat semnificativ în ultima perioadă. Daniela Lulache, directorul companiei, afirmă că factorii care au influenţat cotaţia titlurilor SNN ar putea fi condiţiile din piaţa energiei, marcată de scăderi de consum şi de preţuri, noile taxe introduse din Guvern şi problemele legate de preţul reglementat. Domnia sa susţine că, pentru a contracara acest aspect, va continua restructurarea companiei şi optimizarea costurilor, astfel încât energia să fie ofertată în pachete mult mai atractive pe bursa de profil.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb