Guvernul are o problemă majoră pe piaţa muncii cu angajatorii care nu plătesc taxe şi intervine nejustificat pentru a stabili măsuri pe care ar fi trebuit să le regleze piaţa, a declarat astăzi Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS).
El s-a referit la intenţia Executivului de a introduce un salariu minim pentru cei cu studii superioare sau pentru cei cu minimum 15 ani vechime în muncă.
"În ultimii ani, foarte mulţi angajatori se folosesc de prevederile Codului muncii şi utilizează salariul minim pentru a-şi plăti angajaţii, dar apoi completează cu alte venituri, pentru a nu mai plăti taxe şi impozite. Nimeni nu ştie care este amploarea acestui fenomen, pentru că ar trebui să se facă o cercetare amplă pentru asta. Măsura propusă de Guvern este menită să contracareze acest fenomen, însă nu Guvernul trebuie să impună acest lucru, ci ar trebui să repună în vigoare mecanismul negocierii colective, care devine obligatoriu în orice economie", a spus Costin, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, propunerile sunt binevenite pentru salariaţi, dar devastatoare pentru angajatori.
"Nu este firesc însă ca ele să fie impuse de către Guvern. Urmează să ne trezim cu mercuriale pe tema preţurilor, iar statul să controleze tot, cum era pe vremuri", a arătat liderul sindical.
În ceea ce priveşte propunerea de majorare de la 1 noiembrie a salariului minim, Costin a arăta că acest lucru va însemna o creştere semnificativă a veniturilor la bugetul de stat şi la cel al asigurărilor sociale.
"Noi avem o pondere uriaşă a angajaţilor plătiţi cu salariul minim. O astfel de măsură va duce şi la creşterea salariului brut şi se va traduce într-o mică creştere şi a salariului net", a continuat şeful BNS.