După 10 ani

Cristian Pîrvulescu
Ziarul BURSA #Editorial / 12 septembrie 2011

Cristian Pîrvulescu

Au trecut zece ani de la atentatele din 11 septembrie 2001 şi, dacă bin Laden a fost omorât, iar Al Qaida originară este slăbită (ceea ce nu pare a fi cazul cu organizaţiile ce se revendică de la Al Qaida constituite în Irak, Magreb, Sahel sau peninsula Arabică), argumentele ideologice care au fost folosite pentru a provoca şi justifica cel mai grav atentat terorist din istorie nu au fost deloc contrazise. Imaginile transmise la puţină vreme după prăbuşirea turnurilor gemene la New York şi atacarea Pentagonului la Washington de CNN, de pe străzile din Gaza, arătând palestinieni care jubilau că America fusese lovită, ocultate astăzi, dovedesc că pentru unii, atunci, atentatele erau un act de război justificat. E la fel de adevărat că 10 ani mai târziu în lumea arabă executarea lui bin Laden nu a provocat manifestaţii de protest. Doar în Pakistan au avut loc câteva proteste, dar fără consecinţe. Cu siguranţă fundalul reprezentat de revoluţiile din Magreb şi mişcările antidictatoriale din Maşrek a schimbat priorităţile lumii arabe. Iar disperarea atacurilor teroriste lansate de diversele branşe ale Al Qaida indică incapacitatea organizaţiei de a se acomoda noului context.

America a reuşit să îndepărteze pericolul, dar nu a reuşit să-l anihileze. Şi asta pentru că s-a lucrat asupra efectelor, dar cauzele au rămas neatinse. America a mutat "bătălia contra terorii" departe de teritoriul său naţional în Afganistan şi Irak şi nu a mai cunoscut niciun atentat islamist important, ca şi în Europa, unde după 2005 (după atentatul de la Londra) nu a mai existat nicio acţiune teroristă islamistă. Din contră, terorismul regionalist, cel extremist şi cel fundamentalist creştin a crescut, dar a fost tratat cu o indiferenţă care a făcut posibil masacrul de la Oslo.

Islamismul (ca şi alte tipuri de fundamentalism, cum o demonstrează cazul atentatorului de la Oslo şi Utoya, Anders Behring Breivik) nu este o religie, ci o ideologie politică în care elementele religioase vagi şi denaturate sunt amestecate cu obiective politice preluate din ideologiile anticolonialiste de după al doilea război mondial. Dar islamizarea societăţilor arabe este posibilă, cu atât mai mult cu cât America şi Europa nu par să fi învăţat prea multe din experienţa afgană şi irakiană. Şi una dintre justificări, folosită şi la 11 septembrie, va fi, cum ne-au arătat-o recentele evenimente de la ambasada Israelului din Egipt, situaţia din Palestina.

Pe 20 septembrie, în Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, va fi înaintată propunerea privind crearea unui stat palestinian. Dar Adunarea Generală votase deja asupra acestui subiect încă din 1947. De ce este nevoie de un nou vot? În circumstanţele actuale, un nou vot pentru recunoaşterea statului palestinian riscă să creeze mai multe probleme. Pe de o parte, dacă propunerea va fi supusă Adunării Generale, un număr mare de state (între 40 şi 50) vor recunoaşte din nou statul Palestinian în limitele graniţelor sale din 1967. Iar preşedinţia libaneză a Consiliului de Securitate va facilita aducerea cererii Autorităţii palestiniene în faţa Adunării Generale. Pe de altă parte, SUA şi statele europene nu vor putea nici accepta, dar nici nu se vor putea opune total. De unde şi propunerea, care va provoca cel puţin o mare emoţie în lumea arabă. de întoarcere la masa negocierilor. Doar că negocierile s-ar purta în condiţiile în care guvernul Netanyahu nu a încetat, ci din contră a relansat construcţia de colonii în teritoriile ocupate. De aceea, soluţia de compromis, pentru a ocoli un posibil veto american (căci Anglia şi Franţa nu s-au raliat acestei poziţii) ar fi ca Palestina să treacă de la statul de observator la cel de stat non membru al ONU.

După 10 ani, situaţia din teritoriile palestiniene nu s-a îmbunătăţit, iar problema palestiniană riscă să devină un argument important al islamiştilor ce se vor prezenta în multe state în alegeri. Cum va reacţiona electoratul arab? Se va lăsa înşelat de mesajul islamist? Dar când dictatorii care au fost schimbaţi de valul revoluţiilor au fost sprijiniţi de occident, nu prea mai e loc de multe speculaţii.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Salomeea..... o parere ??. 

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb