DUPĂ 27 DE ANI Acuzaţii de crime contra umanităţii se plimbă liberi, conduc România şi imperii mediatice

A.S.
Ziarul BURSA #Politică / 14 iunie 2017

Acuzaţii de crime contra umanităţii se plimbă liberi, conduc România şi imperii mediatice

Acum doi ani, Marian Munteanu, coordonatorul demonstraţiilor studenţeşti anticomuniste din Piaţa Universităţii, din anii 1990, declara: "Trebuie să aflăm adevărul despre acea operaţiune din 1990 condusă de guvernul României, care a angajat forţe enorme la nivelul statului român"

Fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul director al SRI Virgil Măgureanu au fost trimişi în judecată de procurorii militari pentru infracţiuni contra umanităţii în dosarul Mineriadei din 13 - 15 iunie 1990, potrivit unui comunicat al Ministerului Public.

Dosarul Mineriadei din 13 - 15 iunie 1990 însumează 413 volume, iar rechizitoriul are 2.000 de file. Conform unui comunicat de presă al Parchetului Militar, în vederea administrării probatoriului, au fost audiate 46 de persoane având calitatea de inculpat sau suspect, 1.388 de persoane vătămate, 146 de succesori ai persoanelor vătămate şi 589 de martori, fiind emise circa 2.300 de citaţii.

Potrivit Parchetului Militar, obiectul acestei cauze îl constituie faptele comise începând cu luarea hotărârii de a lansa atacul îndreptat împotriva populaţiei civile până la punerea în libertate a ultimei persoane private de libertate în mod nelegal.

Astfel, au fost trimişi în judecată, pentru infracţiuni contra umanităţii, Ion Iliescu, la data faptelor preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN) şi preşedinte al României; Petre Roman, fost prim-ministru; Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru; Virgil Măgureanu, fost director al Serviciului Român de Informaţii, general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, adjunct al procurorului general şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare.

De asemenea, tot sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, au fost deferiţi justiţiei amiral (rez.) Emil "Cico" Dumitrescu, la data faptelor membru al CPUN şi şef al Direcţiei Generale de Cultură, Presă şi Sport din cadrul Ministerului de Interne; Cazimir Ionescu, vicepreşedinte al CPUN; Adrian Sârbu, şef de cabinet şi consilier al prim-ministrului, actualmente proprietar al grupului de presă Mediafax; Miron Cozma, preşedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere "Valea Jiului"; Matei Drella, lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni; Plăieş Cornel Burlec, ministru adjunct la Ministerul Minelor; general (rez.) Vasile Dobrinoiu, comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne; colonel (rez.) Petre Petre, comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele aparţinând Ministerului de Interne; Alexandru Ghinescu, director al IMGB.

Procurorii susţin că, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi îşi exprimau, în mod paşnic, opiniile politice în contradicţie cu cele ale majorităţii care forma puterea politică la acel moment. În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării, conform procurorilor.

Aceştia menţionează: " Atacul a fost pus în practică în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, având următoarele consecinţe: 1. moartea prin împuşcare a 4 persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracţiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. a din C.p.; 2. vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unui număr total de 1388 de persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracţiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. g din C.p.; 3. privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a unui număr total de 1250 de persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracţiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. j din C.p.. În cadrul acestei acţiuni, peste două sute de persoane au fost ridicate şi transportate la o unitate militară a Ministerului de Interne din localitatea Măgurele, unde au fost reţinute până în după amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară. Concomitent, s-a pătruns în forţă, fără drept, în sediul Institutului de Arhitectură şi al Universităţii din Bucureşti, fiind percheziţionate mai multe birouri, iar persoanele aflate în incintă au fost evacuate prin acte de violenţă. Conform hotărârii luate de către preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, primul-ministru al Guvernului României, viceprim-ministrul, conducători ai instituţiilor de forţă, precum şi de către persoane din conducerea Frontului Salvării Naţionale, în Piaţa Universităţii au fost aduşi muncitori de la Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti, coordonaţi de directorul acesteia. Muncitorii s-au manifestat violent, agresând fizic persoanele întâlnite în zona Institutului de Arhitectură, după care au ocupat Piaţa Universităţii împreună cu forţele de ordine, pentru a împiedica revenirea manifestanţilor. Acţiunile întreprinse de autorităţile statului au generat o ripostă violentă din partea opozanţilor, astfel că au fost incendiate sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne, Televiziunii Române şi Serviciului Român de Informaţii. S-a făcut uz de armă cu muniţie de război de către forţele de ordine, în aceste împrejurări fiind împuşcate mortal 4 persoane, iar alte 3 au fost rănite, de asemenea, prin împuşcare. Represiunea autorităţilor a continuat, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfăşurat împreună cu minerii şi muncitorii din mai multe judeţe ale ţării, care deveniseră o adevărată forţă de ordine, paralelă cu cele recunoscute şi organizate potrivit legii. În acest context, minerii aduşi în Bucureşti au devastat sediile partidelor politice nou înfiinţate sau reînfiinţate după Revoluţia din decembrie 1989 şi care se aflau în opoziţie. De asemenea, au agresat locuitori ai Bucureştiului şi alte persoane având legătură cu manifestaţiile din Piaţa Universităţii, imaginile cu actele de violenţă comise de mineri pe străzile oraşului fiind mediatizate în întreaga lume. Aceste evenimentele au fost urmarea actelor de diversiune şi manipulare a opiniei publice de către autorităţile statului reprezentate de către inculpaţi, care au prezentat manifestaţiile din Piaţa Universităţii într-un mod distorsionat şi au acreditat ideea că ele sunt determinate de o aşa-zisă «rebeliune de tip legionar». Manifestanţii care îşi exprimau opiniile politice au fost prezentaţi ca persoane cu ocupaţii infracţionale, «elemente extremiste, reacţionare», fiind etichetaţi de preşedintele ales al României ca fiind «golani». Persoanele care au fost ridicate din Piaţa Universităţii, împreună cu altele considerate ca având legătură cu manifestaţiile, au fost duse cu forţa în cazărmi aparţinând Ministerului de Interne, fiind private de libertate într-un mod nelegal şi în spaţii total improprii pentru deţinerea unor persoane. Privarea de libertate fără forme legale a acestora a durat până cel mai târziu pe data 21 iunie 1990".

Marian Munteanu, coordonatorul demonstraţiilor studenţeşti anticomuniste din Piaţa Universităţii, din anii 1990, terminate în mod violent prin intervenţia minerilor, ne-a declarat acum câţiva ani că trebuie clarificate datele şi faptele acelor zile: "Trebuie să aflăm adevărul despre acea operaţiune din 1990 condusă de guvernul României, care a angajat forţe enorme la nivelul statului român".

În luna martie 2015, într-un interviu acordat ziarului BURSA, Marian Munteanu spunea că redeschiderea dosarului Mineriadei este o obligaţie elementară a autorităţilor. Domnia sa spunea că mobilizarea, deplasarea şi dirijarea unei mase atât de mari de mineri care au venit la Bucureşti în acele zile din iunie 1990 ar fi fost de neimaginat în absenţa implicării active a autorităţilor centrale şi locale: "Nu mă refer doar la transportul minerilor, organizarea acestora şi orientarea către anumite adrese punctuale din Bucureşti ci şi la concursul nemijlocit al forţelor de ordine. Apare, aşadar, ca evidentă responsabilitatea guvernului, începând cu primul ministru de atunci, Petre Roman, a unor persoane decidente din ministerul de interne, ministerul transporturilor, procuratură etc., inclusiv a unor autorităţi la nivel local (fie aflate în subordinea directă a guvernului, fie obediente politic Frontului Salvării Naţionale). Este foarte posibil să fi participat şi anumite structuri şi servicii speciale, secrete, dar, cu privire la intervenţia acestora, trebuie să ne clarifice cei care au acces la informaţiile respective. În acelaşi timp, putem vorbi de o gravă responsabilitate - morală, cel puţin - atât a fostului preşedinte, Ion Iliescu, care nu a luat măsurile ce-i stăteau la îndemână în vederea descurajării acţiunilor violente ale minerilor, cât şi a altor politicieni, care i-au fost alături în felurite chipuri, mai mult sau mai puţin făţiş, cauţionând atrocităţile «mineriadei». De asemenea, nu trebuie uitat rolul instigator, complice (poate chiar premeditat) al unor persoane decidente sau active din mass-media".

Marian Munteanu a fost arestat pe 13 iunie 1990, eliberat după-amiază şi apoi sechestrat şi bătut în dimineaţa de 14 iunie 1990, în sediul Universităţii Bucureşti, de către minerii coordonaţi de forţele de ordine şi reprezentanţii conducerii statului. După numai 4 zile, a fost din nou arestat abuziv şi deţinut politic la penitenciarul Jilava, fiind eliberat după două luni de detenţie, în urma presiunilor naţionale şi internaţionale.

Adrian Sârbu a telefonat după mineri în teritoriu

Dacă despre Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu şi despre rolul lor activ în evenimentele petrecute cu 27 de ani în urmă, s-au scris volume de-a lungul anilor, despre legătura lui Adrian Sârbu, şef de cabinet şi consilier al primului ministru, la vremea aceea ( proprietar al unui imens trust media pe stil nou), cu dosarul Mineriadei din 13-15 iunie nu s-a suflat o vorbă.

Contactat telefonic, fostul procuror militar, generalul (r) Dan Voinea, cel care a instrumentat dosarele Mineriadelor din 2004 până în 2007, când a fost înlăturat de Laura Codruţa Kovesi, a comentat trimiterea celor responsabili pentru violenţe. Referindu-se la rolul lui Adrian Sârbu şi rolul acestuia în evenimentele violente din 1990, generalul Voinea ne-a declarat: "Sârbu, atunci în '90 - Preşedinţia şi Guvernul erau la un loc în clădirea guvernului de acum - Sârbu era un fel de şef al Cancelariei. El şi cu unul Tache, un securist (n.r. Tache Viorel, fost ofiţer UM 0215 şi consilier al lui Gelu Voican Voiculescu). Practic, toate telefoanele care se dădeau în ţară, de mobilizare a minerilor, s-au făcut prin acest cabinetul. Ei se subordonau şefilor lor, lui Petre Roman şi lui Iliescu. Da. Dădea ordin Iliescu : «Chemă-i p-ăia de la Motru !» Dădea telefon, vorbea cu directorul general: «A zis tovarăşu' preşedinte, mâiine dimineaţă, veniţi!» Când s-a făcut ancheta, liderii minerilor au spus: «Domne', eu am vorbit cu Sârbu la telefon. Ăla m-a chemat pe mine. N-am vorbit cu Iliescu sau cu Roman.» A avut acest rol." (E.O.O.)

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. de ce oare in materia de istorie nu se spune nimic despre adevarata fata a clasei politice dupa 1989 !! oare toti profesori de istorie sunt tot cei care predau pe timpul lui ceausescu?

    Manifestatia din piata universitatii a fost un un act ilegal din prima zi si pana la sfarsit..un fel de " maidan portocaliu' avant la letre .In cetatea democratiei ,America, nu ar fi fost tolerata nici macar o saptamana necum cu lunile. Incidente cu 3-4 victime se intampla cu regularitate cam de doua ori pe an .Pe scurt ,este vorba de o riposta justificata la o provocare cinica ,cu final previzibil

    1. tot la fel putem spune si despre evenimentele din 16-21 decembrie 1989 daca............

    Se pare ca pe atunci politicienii romani nu auzisera de Soros. Daca ar fi auzit, sigur am fi fost si noi informati ca el a organizat protestele golanilor. Ne-ar fi spus si cu cat ar fi fost platiti oamenii, cainii...

    Dupa ce Iliescu va fi condamnat la inchisoare pe viata (probabil cu suspendare, din cauza varstei), ar fi bine sa fie intrebati de justitie si restul politicienilor care au condus Romania in ultimii 27 de ani de ce a durat atat pana la acest proces. 

    1. Cred ca ai scris gresit cancan.ro in browser. Parerile tale despre Soros, evident ignorante, arata ca nivelul tau de inteligenta e cam pentru aia, nu pentru Bursa, desi e in scadere si in randul cititorilor de pe aici.

    Au furat PUTEREA ș-au băgat RO. în MARȘARIER .

    In dimineata zilei de 13 iunie 1990 , un grup de protestatari din Piata Universitatii a confectionat cocteiluri Molotov , cu care a incendiat autobuzele fortelor de ordine. Aceleași persoane au rupt pietre din caldarâm pe care le-au folosit drept proiectile.

    Pe tot parcursul zilei au avut loc confruntări violente între manifestanți și forțele de poliție; au fost incendiate autobuzele poliției, sediile Poliției Capitalei, Ministerului de Interne și SRI. 

    TVR a transmis in direct aceste violente , care au determinat venirea minerilor la Bucuresti. 

    De remarcat ca in procesul mineriadei inceput recent nu este inculpata nici macar una dintre persoanele care s-au dedat la violente impotriva fortelor de ordine si se vorbeste doar de victimele din randul demonstrantilor , nu si de victimele din randul fortelor de ordine.

    1. Ceea ce doriți dvs. sa "scoateți la iveala" ar pune în încurcătură... chiar pe cei trimiși astăzi în judecată !

      După atâția ani tot nu ați realizat că anumite evenimente (inclusiv cel din martie 1990 de la Tg. Mureș) s-au întâmplat exact pentru a justifica acțiunile represive ulterioare... :-( 

    Credem ca ar trebui arestati si judecati ,in arrest cei care au facut CRIME IMPOTRIVA UMANITATII,LA FEL CA NAZISTII.COMUNISTII AU FACUT MAI MULTE CRIME DECAT NAZISTII.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb