DUPĂ APROAPE O SĂPTĂMÂNĂ DE DECLIN Preţul petrolului câştigă teren

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 29 mai 2013

Preţul petrolului câştigă teren

OPEC, aşteptată să-şi menţină cotele de producţie

Preţul petrolului a urcat ieri, pe pieţele externe, pe fondul unor date pozitive privind încrederea consumatorilor şi piaţa imobiliară din SUA - cel mai mare utilizator mondial de materii prime.

Cotaţia ţiţeiului West Texas Intermediate cu livrare în iulie a urcat cu 1,6% la ora 09.49, la New York Mercantile Exchange (după patru zile de declin), ajungând la 95,63 dolari/baril. La ICE Futures Europe din Londra, preţul petrolului de tip Brent a crescut cu 1,9%, la 104,53 dolari barilul - cel mai ridicat nivel "intraday" din 21 mai până în prezent.

Analiştii arată că redresarea economiei americane avansează, Statele Unite având cea mai bună evoluţie dintre economiile majore, chiar dacă "în cifre absolute" lucrurile nu sunt extraordinare.

Menţionăm că, la finele acestei săptămâni, reprezentanţii Oragnizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) se vor reuni ca să stabileas­că dacă menţin sau modifică actualele cote de producţie. Potrivit aşteptărilor, OPEC va decide să-şi menţină cotele în cadrul reuniunii programate să aibă loc vineri, la Viena.

În prezent, plafonul de producţie al cartelului este de 30 de milioane de barili pe zi, iar OPEC nu va reduce acest nivel în condiţiile în care va spori cererea de combustibili din SUA şi Orientul Mijlociu, în perioada cea mai caldă a anului.

Sadad al-Husseini, fondatorul companiei de consultanţă "Husseini Energy" din Dhahran, Arabia Saudită, afirmă că ţările OPEC nu prea au altă opţiune decât să păstreze actualele cote de producţie, ca să facă faţă cererii sezoniere. Husseini a declarat, potrivit Bloomberg: "Condiţiile de piaţă sunt aproape perfecte, fără probleme în livrări sau întreruperi. Volatilitatea preţurilor a fost limitată anul acesta, cotaţiile aflându-se la un nivel pe care fiecare producător şi-l doreşte, fără să afecteze cererea şi consumatorii".

OPEC asigură 40% din petrolul mondial, iar în prezent produce 30,4 milioane de barili pe zi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb