DUPĂ CATASTROFA "OLTCHIM", Vâlcea depinde de supravieţuirea Uzinelor Sodice Govora

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 iunie 2013

Vâlcea depinde de supravieţuirea Uzinelor Sodice Govora

Noul manager Witold Urbanowski vrea să aducă societatea pe profit, în trei luni, după zece ani de pierderi

Altfel, acţionarii majoritari s-ar putea gândi la retragerea din România

Pe lângă problemele de la combinatul "Oltchim", judeţul Vâlcea a mai trecut pe lângă un pericol în această primăvară: după negocieri de cinci luni de zile, angajaţii "Uzinelor Sodice Govora" au semnat cu patronatul un protocol privind discuţiile despre contractul colectiv de muncă, miza reală fiind chiar supravieţuirea fabricii.

La finalul lunii aprilie, salariaţii de la Uzinele Sodice Govora au încheiat greva generală declanşată, după ce patronatul a acceptat păstrarea celor 770 de locuri de muncă.

Noul manager al Uzinelor Sodice Govora, Witold Urbanowski, numit în funcţie pe 29 aprilie 2013, ne-a vorbit, în cadrul unui interviu, despre semnificaţia protestelor pentru societate, dar şi pentru economia judeţului Vâlcea: "Dacă răspundem unor solicitări nefezabile, practic contribuim la închiderea fabricii. Acesta este punctul în care a apărut tensiunea. Conducerea şi acţionarii USG sunt dispuşi să susţină compania, dar acest lucru nu trebuie făcut împotriva regulilor şi realităţilor economice. Sunt încrezător că, prin dialog, vom găsi soluţii pentru a păstra USG în viaţă, chiar dacă acest lucru înseamnă uneori un compromis şi anumite sacrificii. Dacă acestea nu se realizează, USG nu poate supravieţui. Consecinţele sunt destul de grave pentru întreg judeţul Vâlcea. De exemplu, noi utilizăm peste 60% din aburul produs de CET Govora, iar Oltchim, alt angajator important din Valcea - închis acum - utiliza 40% din abur. În cazul în care suntem nevoiţi să închidem uzinele, CET nu va mai avea clienţi industriali şi va trebui să îşi restrângă activitatea sau chiar să se închidă. Aşa cum am spus, ar trebui ca în cadrul USG să se realizeze un echilibru economic, care va ajuta nu numai compania, ci întregul judeţ. Aceasta este în realitate miza negocierilor în dialogul social".

"Uzinele Sodice Govora" este deţinută de grupul Ciech în propoţie de 92,91%. Pe 17 mai, Chiech SA a cedat întreaga deţinere către o altă societate din grup, respectiv Janikowskie Zaklady Sodowe Janikosoda SA Warsaw.

Witold Urbanowski şi-a propus ca în trei luni să readucă Uzinele pe profit, după zece ani de pierderi. Potrivit domniei sale, dacă USG nu poate să inverseze trendul negativ şi să ajungă pe linia de plutire până la sfârşitul anului, atunci acţionarii vor putea lua în considerare alte opţiuni, inclusiv închiderea companiei.

Reporter: De ce a vândut Ciech SA acţiunile Uzinelor Sodice Govora către o altă companie pe care o deţine?

Witold Urbanowski: Grupul Ciech se află într-un proces de restructurare a activităţii sale de bază - producţia de sodă calcinată. Acest proces include toate fabricile sale din Polonia, Germania şi România. Grupul se pregăteşte pentru o performanţă crescută şi pentru consolidarea poziţiei sale ca al doilea producător de sodă din Europa. Ca parte a acestei activităţi, uzinele de sodă din Polonia au trecut deja prin transformări şi schimbări ale structurii acţionarilor. USG - Ciech este următoarea în acest plan, iar, apoi, va urma uzina din Germania. Includerea USG - Ciech în aceste activităţi de restructurare arată determinarea Grupului de a-şi continua planurile de creştere a eficienţei şi a productivităţii uzinei. Schimbările din cadrul acţionariatului reprezintă doar o parte dintr-un proces de restructurare a întregului Grup şi nu afectează cu nimic producţia de sodă calcinată. Janikosoda este parte din Ciech Group.

Reporter: Care au fost rezultatele Uzinei Sodice Govora în 2012?

Witold Urbanowski: Principalele rezultate financiare înregistrate de USG pentru anul 2012 constau în: cifră de afaceri de 331 milioane de lei, profit operaţional (înainte de dobânzi şi taxe) în valoare de -11 milioane lei şi pierderi nete de -68 milioane lei.

Reporter: Care sunt principalele probleme cu care se confruntă compania în România?

Witold Urbanowski: Atingerea marjei de profit reprezintă principalul nostru obiectiv şi, deopotrivă, principala provocare. Compania există astăzi după ce timp de zece ani a înregistrat pierderi. În ultimii 7 ani, de când USG-Ciech a fost preluată de către Grup, în urma investiţiilor făcute de grupului Ciech, veniturile USG -Ciech au crescut, iar pierderile au fost reduse. Cu toate acestea, uzina nu este încă profitabilă, costurile de producţie sunt mai mari decât în cazul altor companii ale Grupului iar condiţiile economice nu par a se îmbunătăţi. La toate acestea se adaugă şi o presiune socială foarte mare. De succesul USG în a deveni productivă depinde economic judeţul. Avem nevoie să transformăm şi să restructurăm USG astfel încât, în următoarele 3 luni, să inversăm tendinţa descrescătoare şi să atingem pragul de rentabilitate până la sfârşitul anului.

Reporter: După prima jumătate a anului 2012, compania a înregistrat profit operaţional, dar o pierdere financiară majoră. Cum vedeţi rezolvarea acestei situaţii?

Witold Urbanowski: În ultimii 7 ani, compania a investit peste 40 de milioane de euro în retehnologizare, restructurarea fluxului de lucru şi a condiţiilor de muncă. Prin urmare, am început să reducem pierderile şi să creştem veniturile. Suntem nevoiţi să achităm datoriile acumulate în tot acest timp. USG înregistrează încă cel mai mare cost de producţie per tonă, utilizează în producţie o cantitate mai mare de materii prime - activitatea uzinei a fost susţinută de suportul oferit de grup.

Aici trebuie să acţionăm: să controlăm costurile de producţie, să creştem eficienţa fluxului de lucru şi să reducem costurile.

Reporter: Care sunt principalii clienţi ai companei?

Witold Urbanowski: Principalii noştri clienţi, în acest moment, se regăsesc în industria sticlei (Saint Gobain, Guardian, Youla) şi în industria detergenţilor (Procter & Gamble, Unilever, Henkel).

Reporter: Care este cota de piaţă a companiei pe piaţa locală? Cum aţi caracteriza piaţa internă?

Witold Urbanowski: În acest moment, deţinem 65-70% din producţia de sodă calcinată pe piaţa internă. Piaţa din România înregistrează un consum scăzut comparativ cu alte pieţe europene, unde competiţia este acerbă din cauza prezenţei producătorilor din Bulgaria şi Bosnia. De asemenea, piaţa este segmentată în două mari categorii de clienţi: consumatori mari (peste 10-15.000 tone metrice/an) - în general companii multinaţionale cu activităţi în industriile sticlei şi detergenţilor; clienţi mai mici, cu un consum sub 2-3.000 tone metrice/an, care reprezintă companii din industria chimică (organică), metalurgică, vopselurilor pentru materiale textile.

Reporter: Care au fost măsurile luate de Ciech SA la Uzinele Sodice Govora după preluarea acestora în 2006?

Witold Urbanowski: USG era în pragul falimentului în momentul preluării de către Ciech. Prima măsură a fost să ne concentrăm pe afacerea de bază, prin investiţii în noi echipamente, de-a lungul întregului proces de producţie: schimbarea unor părţi ale instalaţiilor, ţevi etc. Obiectivul principal a fost acela de a creşte producţia. În al doilea rând, a fost decizia de a închide unele dintre liniile care erau prea învechite sau nu puteau fi restructurate. A treia măsură a fost să deschidem noi pieţe şi să îmbunătăţim activitatea comercială. Ca rezultat, am reuşit să ne creştem cifra de afaceri.

A patra măsură, - am lucrat la eficientizarea întregului proces, dar nu în destulă profunzime. Iar aceasta este misiunea mea acum.

Reporter: Care sunt planurile companiei pentru acest an? Planificaţi investiţii?

Witold Urbanowski: Dacă reuşim să inversăm trendul negativ în următoarele trei luni, compania mamă va fi convinsă că USG poate rămâne parte din grup şi ar demara noi linii de investiţii.

Reporter: Cum aţi gestionat grevele?

Witold Urbanowski: Presiunea socială este întotdeauna o dificultate. Înţelegem îngrijorările legitime ale angajaţilor, care trebuie remuneraţi corect şi trebuie să îşi întreţină familiile. Am plătit întotdeauna la timp beneficiile cuvenite angajaţilor: salarii, bonusuri. În acelaşi timp, trebuie să ne asigurăm că afacerea funcţionează pe termen lung. Dacă răspundem unor solicitări nefezabile, practic contribuim la închiderea fabricii. Acesta este punctul în care a apărut tensiunea. Conducerea şi acţionarii USG sunt dispuşi să susţină compania, dar acest lucru nu trebuie făcut împotriva regulilor şi realităţilor economice. Sunt încrezător că, prin dialog, vom găsi soluţii pentru a păstra USG în viaţă, chiar dacă acest lucru înseamnă uneori un compromis şi anumite sacrificii. Dacă acestea nu se realizează, USG nu poate supravieţui. Consecinţele sunt destul de grave pentru întreg judeţul Vâlcea. De exemplu, noi utilizăm peste 60% din aburul produs de CET Govora, iar Oltchim, alt angajator important din Vâlcea - închis acum - utiliza 40% din abur. În cazul în care suntem nevoiţi să închidem uzinele, CET nu va mai avea clienţi industriali şi va trebui să îşi restrângă activitatea sau chiar să se închidă. Aşa cum am spus, ar trebui ca în cadrul USG să se realizeze un echilibru economic, care va ajuta nu numai compania, ci întregul judeţ. Aceasta este în realitate miza negocierilor în dialogul social.

Reporter: Acţionarul majoritar are în vedere părăsirea companiei?

Witold Urbanowski: Nu, nu aceasta este intenţia. Acţionarii consideră că USG are un potenţial bun dacă îşi revizuieşte datele privind eficienţa. Cu toate acestea, dacă USG nu poate să inverseze trendul negativ şi să ajungă pe linia de plutire până la sfârşitul anului, atunci acţionarii vor putea lua în considerare alte opţiuni, inclusiv închiderea companiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb