DUPĂ CE A FOST ARESTAT PREVENTIV PENTRU 30 DE ZILE Neculai Onţanu, suspendat din funcţia de primar al sectorului 2 din Bucureşti

E.O.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 28 martie 2016

Neculai Onţanu, suspendat din funcţia de primar al sectorului 2 din Bucureşti

Neculai Onţanu a fost suspendat, vineri, din funcţia de primar al sectorului 2 al Capitalei, după ce magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis să-l aresteze preventiv pentru 30 de zile.

Atribuţiile sale au fost preluate automat de viceprimarul Mihai Mugur Toader, potrivit prefectului Capitalei Paul Nicolae Petrovan, citat de Mediafax.

Acesta a menţionat: "De obicei, alte instanţe transmiteau abia la ultima sentinţă decizia. Magistraţii Curţii de Apel ne-au informat azi (n.r. vineri), iar, potrivit legii, a trebuit să-l suspend din funcţie".

Procurorii DNA arată că, în perioada 2006-2007, Neculai Onţanu, în calitate de primar al sectorului 2, a facilitat procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului unde era edil, fără să ţină cont de recomandările juriştilor din cadrul instituţiei pe care o conducea.

DNA menţionează: "Inculpatul Onţanu Neculai era preşedintele subcomisiei de fond funciar, iar inculpatul Şutru Toma era secretarul subcomisiei. Inculpaţii au avut o implicare directă pe parcursul procedurii şi au fost interesaţi de finalizarea cu succes a acesteia. Demersurile efectuate de Onţanu Neculai şi Şutru Toma au avut un caracter atipic, printre acestea regăsindu-se păstrarea nemijlocită a documentaţiei în biroul secretarului, ignorarea opiniilor formulate de departamentul juridic şi formularea propunerii de reconstituire în lipsa avizului emis de acest departament".

În schimbul intervenţiei sale, după emiterea titlului de proprietate, Neculai Onţanu ar fi primit "o suprafaţă totală de teren de 1.500 mp, situată pe strada Barbu Văcărescu, care a fost transferată de către denunţător, în mod gratuit, prin intermediul unor contracte de vânzare - cumpărare fictive către suspecta Radu Loredana Claudia şi o altă persoană, interpuşi indicaţi de edil", conform procurorilor.

Preţul prevăzut în contract a fost de 50.000 de euro, de zece ori mai mic decât valoarea minimă prevăzută la acel moment pentru zonă, spun anchetatorii, explicând că, la momentul respectiv, "s-a menţionat că s-ar fi plătit un avans de 5.000 euro la o dată neprecizată, iar diferenţa de 45.000 euro s-ar fi achitat în numerar în ziua încheierii contractului. În realitate nu s-a achitat nicio sumă de bani, iar cele două contracte au avut caracter fictiv, terenurile fiind transferate în contul mitei promise primarului Onţnu Neculai, la indicaţia acestuia".

În acelaşi dosar, judecătorii au dispus şi arestarea avocatei Loredana Radu, fost apărător al lui Victor Ponta, aceasta fiind acuzată de complicitate la luare de mită şi spălare de bani.

Potrivit deciziei magistraţilor, Şutru Toma, secretar al Consiliului local al Sectorului, a fost arestat preventiv, acesta fiind acuzat că ar fi solicitat, pentru intervenţia sa, două milioane de euro, banii fiind mascaţi sub forma unui contract de vânzare cumpărare pentru un teren care nu putea fi utilizat, iar preţul acestuia fiind supraestimat.

Gheorghe Bica: "Domnule primar Neculai Onţanu, indiferent unde sunteţi, să reţineţi un lucru: sunteţi în sufletul nostru! Vă iubim!"

Valeriu Steriu, cel pe care fostul lider Gabriel Oprea l-a indicat drept succesor la conducerea UNPR, şi-a început, sâmbătă, discursul de candidatură la şefia partidului cu un mesaj pentru actualul preşedinte interimar, Neculai Onţanu, aflat în arest: "Să-i transmitem cu toţii că ne lipseşte de la această reuniune!"

Sala a răspuns mesajului lui Steriu cu aplauze îndelungate.

Şi senatorul Ion Toma şi-a început discursul cu mulţumiri pentru activitatea lui Neculai Onţanu, urmate, de asemenea, de aplauze.

Cei mai mulţi reprezentanţi ai UNPR care au vorbit la reuniune i-au omagit pe Gabriel Oprea şi pe Neculai Onţanu.

Liderul UNPR Dolj Gheorghe Bica i-a transmis, sâmbătă, la Conferinţa Naţională a UNPR, primarului suspendat al sectorului 2 că, oriunde s-ar afla, partidul îl iubeşte şi îl aşteaptă să revină: "Sunt un fondator al partidului. Acum aproape şase ani de zile, în biroul unui om extraordinar, primarul Neculai Onţanu, un grup de oameni puneau la cale înfiinţarea unui nou partid. (...) Astăzi, omul care alături de noi a înfiinţat acest partid nu este în mijlocul nostru. Domnule primar Neculai Onţanu, indiferent unde sunteţi, să reţineţi un lucru: sunteţi în sufletul nostru! Vă iubim!"

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Liderul UNPR Dolj Gheorghe Bica i-a transmis, sâmbătă, la Conferinţa Naţională a UNPR, primarului suspendat al sectorului 2 că, oriunde s-ar afla, partidul îl iubeşte şi îl aşteaptă să revină - singura concluzie logica din aceasta declaratie este ca acest partid iubeste coruptia si pe corupti. Un partid de lachei care deservesc conducatorul si nu tara si care, in consecinta, nu are ce cauta in politica unei tari cu electorat matur.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb