DUPĂ CE AU SPUS CĂ ABORDAREA DURĂ ADOPTATĂ DE FMI S-AR PUTEA DOVEDI "DEZASTRUOASĂ" PENTRU ROMÂNIA  FMI contestă aprecierile editorialiştilor Reuters privind acordul cu România

F.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 14 februarie 2012

FMI contestă aprecierile editorialiştilor Reuters privind acordul cu România

Fondul Monetar Internaţional (FMI) contestă aprecierile editorialiştilor Reuters dintr-un articol de opinie publicat vineri pe blogul Breakingviews, care arată că abordarea dură adoptată de instituţie în privinţa acordului cu România s-ar putea dovedi "dezastruoasă".

FMI consideră că acordul de finanţare externă a ajutat România să revină la creştere economică, iar atitudinea instituţiei este una trans-parentă şi flexibilă, în contextul circumstanţelor în continuă schimbare, se arată într-o scrisoare trans-misă Breakingviews de directorul de relaţii externe al Fondului, Gerry Rice, citată de Mediafax.

Editorialiştii Reuters Martin Hutchinson şi Christopher Swann comentează, în materialul publicat vineri, că "rigoarea excesivă" promovată de instituţia financiară ar putea provoca României daune pe termen lung.

"Condiţiile draconice" şi revenirea FMI la reputaţia de "vampir" ar putea îndepărta România, pe termen lung, de strategiile şi politicile pe care le încurajează instituţia, facilitând ascensiunea "forţelor anti-reformă", se spune în materialul semnat de cei doi comentatori.

Instituţia reiterează poziţii adoptate anterior faţă de criticile aduse măsurilor incluse în programul fis-cal şi economic prevăzut în acordul cu România.

Astfel, FMI aminteşte că acordul încheiat cu România în 2009 s-a încadrat într-un context foarte dificil, după ce creşterea economică s-a prăbuşit de la plus 7% la minus 6,5% în decurs de un an, fluxurile de capital se blocaseră, leul se deprecia abrupt, iar rezervele băncii centrale coborau puternic.

Instituţia notează că măsurile menţionate de cei doi comentatori - reducerea salariilor şi concedierile masive din sectorul bugetar sau majorarea TVA, cu impact în principal asupra populaţiei sărace - au făcut parte dintr-un program care a readus economia româneas-că pe creştere, şomajul în scădere şi inflaţia la minime record.

"Tăierile impuse de guvern au reprezentat doar răsturnarea majorărilor nesustenabile ale salariilor şi numărului angajaţilor din sectorul public în perioada 2006-2008. Reducerea salariilor din sectorul public cu 25% în iulie 2010 a fost o măsură cu caracter temporar - jumătate din tăiere a fost restituită după şase luni, şi este aşteptată recuperarea totală pe viitor", se spune în dreptul la replică transmis de Fond.

FMI aminteşte de asemenea că a luat măsuri pentru a se asigura că programul convenit cu România este "deschis, transparent şi flexibil", amintind că a acceptat în 2009 un deficit bugetar mai ridicat decât cel prevăzut în acord, acoperit din resursele Fondului şi ale Comisiei Europene, după o creştere economică sub aşteptări.

Instituţia precizează că a menţinut un dialog continuu cu sindicatele şi asociaţiile patronale, precum şi cu reprezentanţii politici ai puterii şi opoziţiei.

Fondul menţionează că, pentru a evita austeritatea pe viitor, Guvernul şi FMI au convenit asupra unor reforme pe termen lung în sistemul de pensii, în privinţa salariilor din sectorul public şi programelor de protecţie socială.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb