DUPĂ CE BCE A LANSAT RELAXAREA CANTITATIVĂ, Euro a coborât la un nou minim al ultimilor 11 ani faţă de dolar

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 23 ianuarie 2015

Euro a coborât la un nou minim al ultimilor 11 ani faţă de dolar

Actualizare 16:55 Parlamentul Croaţiei îngheaţă, pe o perioadă de un an, cursul francului elveţian

Parlamentul croat a aprobat astăzi un amendament al guvernului care prevede îngheţarea cursului francului la 6,39 kuna, pentru următoarele 12 luni, în vederea protejării a celor circa 60.000 de persoane din această ţară cu credite în moneda elveţiană, relatează AFP.

După aprecierea monedei elveţiene din ultima săptămână, guvernul a propus un amendament la legea privind creditele de consum care fixează, pentru o perioadă de un an, cursul francului elveţian la 6,39 kuna (0,83 de euro).

Joi, premierul Zoran Milanovic a indicat că guvernul său examinează "posibilitatea de a converti aceste credite în kuna", moneda naţională croată.

Banca naţională a Croaţiei a anunţat însă că o astfel de conversie în kuna a creditelor în franci elveţieni ar reduce cu 30% rezervele în devize ale ţării.

Imediat după decizia SNB de joia trecută de eliminare a plafonului franc/euro, moneda croată s-a depreciat cu circa 17% faţă de francul elveţian. O asociaţie locală care îi reprezintă pe cei care au contractat credite în franci elveţieni, Franak, a avertizat în privinţa unei "catastrofe" a debitorilor.

În Croaţia, creditele în franci elveţieni se cifrează la 23,7 miliarde de kuna (3,9 miliarde de euro), potrivit Băncii Naţionale.

(E.D)

Actualizare 13:33

Euro a coborât, azi, la cel mai jos nivel faţă de dolar din ultimii peste 11 ani, pe fondul anunţului BCE privind începerea programului de achiziţii de obligaţiuni începând cu luna martie.

Moneda unică europeană s-a depreciat cu 1,2% faţă de dolar, la 1,1234 dolari pe unitate, la ora 10:00 la Londra (12:00 ora României), marcând cel mai scăzut nivel din luna septembrie 2003 până în prezent, transmite Bloomberg.

"Alegerile din Grecia reprezintă un alt motiv pentru a vinde euro, în caz că decizia BCE nu a fost suficientă", a afirmat Sean Callow, analist al Westpac Banking din Sydney.

Duminică, în Grecia vor avea loc alegeri parlamentare anticipate, ca urmare a eşecului votării unui nou preşedinte, fapt care a crescut îngrijorările referitoare la posibilitatea ca partidul de extremă stângă Syriza să preia conducerea Greciei.

La începutul lunii ianuarie, liderul Syriza, Alexis Tsipras, a declarat că vrea să pună capăt politicii de austeritate impuse ţării de creditorii internaţionali (troica UE-BCE-FMI) în schimbul unui împrumut de 240 de miliarde de euro. El vrea, de asemenea, să negocieze restructurarea datoriei publice.

(Alexandru Costea)

---------------

Actualizare 13:08 BNR: Francul, nou maxim istoric, de 4,5817 lei; euro scade faţă de leu, dar dolarul creşte puternic

Francul elveţian a atins, astăzi, un nou maxim istoric în referinţa Băncii Naţionale a României (BNR), de 4,5817 lei, crescând cu 6,65 bani de la valoarea anunţată ieri. În schimb, euro a scăzut cu 0,70 bani, până la 4,4935 lei, dar dolarul a urcat cu 12,59 bani, către 3,9980 lei.

(V.B.)

---

Actualizare 11:37 Cursul euro-dolar, la minimul de până acum al şedinţei

Euro era cotat, în jurul orei 11:20, la 1,1256 dolari, în scădere cu 0,97% faţă de închiderea de ieri, acesta fiind minimul provizoriu al şedinţei de astăzi, informează Bloomberg.

În jurul orei 10:55, moneda europeană se deprecia cu 1,07% în raport cu francul elveţian, atingând 0,9796 CHF/EUR, cel mai scăzut nivel de până acum al tranzacţiilor.

(V.B.)

---

Actualizare 11:22 Case de schimb: Euro, 4,51-4,58 lei la vânzare

Euro era vândut, astăzi, la case valutare, în jurul orei 11:15, la valori cuprinse între 4,51 şi 4,58 lei, şi era cumpărat la niveluri situate în intervalul 4,3-4,49 lei, ne-au declarat surse din domeniu, menţionând că volatilitatea este scăzută şi că se aşteaptă ca moneda europeană să scadă uşor în şedinţa de astăzi.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre franc, a cărui volatilitate se menţine ridicată. Moneda elveţiană era vândută între 4,57 şi 4,6 lei şi cumpărată între 3,7 şi 4,5 lei, ne-au mai spus sursele din piaţa caselor valutare.

(V.B.)

---

Actualizare 11:05 Euro, 4,4895 lei pe piaţa interbancară

Euro este tranzacţionat astăzi, în jurul orei 11, la 4,4895 lei pe piaţa interbancară, aproape de minimul de până acum al şedinţei, ne-au declarat surse din domeniu.

Astfel, cea mai ridicată valoare de până acum a monedei europene a fost de 4,4915 lei/euro, iar cea mai joasă, de 4,487 lei/euro.

La rândul lui, francul elveţian era cotat la 4,563 lei în tranzacţiile dintre băncile comerciale, extremele provizorii fiind de 4,54 şi 4,57 lei/franc, ne-au mai spus sursele.

(V.B.)

---

Actualizare 10:57 Euro scade cu 0,77% faţă de franc

Moneda europeană se depreciază, în jurul orei 10:50, cu 0,77% în raport cu cea elveţiană, un euro fiind tranzacţionat la 0,9822 franci, minimul de până acum al şedinţei de astăzi, potrivit Bloomberg.

Închiderea şedinţei de ieri a avut loc la nivelul de 0,9902 CHF/EUR.

(V.B.)

---

Actualizare 09:52 Şeful Renault a îmbunătăţit estimările de creştere a pieţei auto europene în 2015

Directorul general al alianţei Renault-Nissan, Carlos Ghosn, şi-a îmbunătăţit estimările de creştere a pieţei auto europene pentru acest an, după anunţul BCE de ieri, privind lansarea măsurilor de relaxare cantitativă, transmite CNBC.

Astfel, în 2015, piaţa auto din Europa ar urma să înregistreze o creştere de cel puţin 2%, faţă de un avans de 1-2% estimat anterior, a declarat Ghosn la Forumul de la Davos.

Anul trecut, vânzările auto pe pieţele din UE şi EFTA (Islanda, Norvegia şi Elveţia) s-au majorat cu 5%, la 13 milioane de autovehicule. Potrivit estimărilor IHS Automotive, în 2015 livrările în Europa ar urma să urce cu 2,5%, însă piaţa nu va reveni mai devreme de 2020 la nivelul dinaintea crizei.

Pe de altă parte, Carlos Ghosn a spus că Rusia va fi o piaţă dificilă în 2015, Renault-Nissan prognozând o scădere de peste 20% a vânzărilor pe această piaţă, "dar potenţial există şi este nevoie numai de timp pentru redresare". Ghosn s-a plâns de lipsa investiţiilor externe în Rusia, din cauza îngrijorărilor manifestate de companiile occidentale, în legătură cu efectele sancţiunilor impuse acestei ţări, acuzată de implicare în conflictul din Ucraina.

(V.B.)

---

Actualizare 09:37 Euro îşi temperează deprecierea faţă de dolar

Moneda europeană îşi temperează deprecierea faţă de cea americană, euro fiind cotat, în jurul orei 9:30, la 1,1346 dolari, în coborâre cu 0,18% raportat la închiderea şedinţei de ieri, transmite Bloomberg.

Între orele 7:15 şi 8:45, euro a atins minimele de până acum ale şedinţei de astăzi, fiind tranzacţionat la valori cuprinse în intervalul 1,1318-1,1323 USD/EUR, dar apoi a intrat, cu unele ezitări, pe o pantă ascendentă.

(V.B.)

---

Actualizare 09:35 Moody's: "Relaxarea cantitativă s-ar putea să nu fie un panaceu pentru zona euro"

Relaxarea cantitativă anunţată de BCE s-ar putea să nu fie un panaceu pentru zona euro, chiar dacă ar trebui să ajute la stabilizarea pieţelor din regiune şi din afara ei, susţine John Lonski, economist-şef al agenţiei de evaluare financiară Moody's, într-un comunicat trimis astăzi redacţiei.

Mai sunt multe de făcut pentru creşterea competitivităţii globale a economiilor din zona euro, consideră Lonski, adăugând că pasul primordial ar trebui să fie implementarea reformelor pe piaţa muncii din regiune care să sporească mobilitatea muncitorilor şi flexibilitatea salarială. La început, aceste reforme ar trebui să limiteze creşterea salariilor europene, fapt ce va reduce riscul ca inflaţia să explodeze în zona euro, în ciuda politicilor monetare stimulatoare şi a ratei ieftine de schimb a monedei UE, punctează oficialul agenţiei de rating.

(V.B.)

---

Actualizare 07:32 Euro îşi continuă declinul faţă de dolar

Moneda europeană îşi continuă, în această dimineaţă, declinul faţă de cea americană, euro fiind cotat, în jurul orei 7:20, la 1,1319 dolari, în scădere cu 0,41% faţă de închiderea şedinţei de ieri (1,1366 USD/EUR), potrivit Bloomberg.

(Valentin Busuioc)

---

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să lanseze, începând cu luna martie, un program extins de achiziţii de active în zona euro, în valoare de 60 de miliarde de euro pe lună, potrivit anunţului făcut ieri de preşedintele instituţiei, Mario Draghi.

Programul, care va dura până în septembrie 2016 şi va totaliza 1.080 miliarde de euro, include cumpărarea de obligaţiuni guvernamentale. Piaţa aştepta ca valoarea programului să fie de aproape 1.100 miliarde de euro.

Achiziţiile de obligaţiuni vor fi proporţionale cu datoriile fiecărui stat din zona euro, iar băncile centrale naţionale vor avea responsabilitatea pentru pierderile posibile generate de propriile bonduri suverane.

În cadrul noilor achiziţii de obligaţiuni care vor fi efectuate de BCE, obligaţiunile guvernamentale vor avea o pondere de 12%, restul urmând să fie achiziţii de obligaţiuni acoperite şi titluri garantate cu active.

Totodată, achiziţiile BCE nu vor depăşi 25% din valoarea unei emisiuni realizate de un stat al zonei euro.

Măsurile anunţate de BCE sunt menite să prevină riscul menţinerii unei inflaţii scăzute o lungă perioadă de timp. "Creşterea agresivă a programului de achiziţii de obligaţiuni al BCE va contribui la revenirea inflaţiei către nivelul de 2%, dar riscurile economice se menţin", a declarat Draghi.

Preşedintele BCE a recunoscut că decizia de lansare a achiziţiilor de datorii nu a fost adoptată cu unanimitate, dar a beneficiat de sprijinul unei mari majorităţi a board-ului.

"A fost o mare majoritate care a sprijinit măsura şi un consens în asumarea riscului", a spus Draghi, insistând că programul de cumpărare a obligaţiunilor era necesar pentru redresarea economică şi pentru creşterea inflaţiei.

Oficialul BCE a menţionat că, deşi programul de relaxare cantitativă ar urma să se încheie în septembrie 2016, măsurile de stimulare ar putea fi menţinute şi după momentul respectiv, dacă inflaţia nu atinge nivelul ţintit.

Draghi aşteaptă ca inflaţia din uniunea monetară să accelereze spre sfârşitul anului 2015. În decembrie anul trecut, inflaţia din zona euro a fost în teritoriu negativ, de -0,2%, mult sub ţinta de circa 2% avută în vedere de BCE. "Inflaţia ar urma să rămână la un nivel foarte scăzut sau chiar în teritoriu negativ în următoarele luni. Un astfel de nivel scăzut al inflaţiei nu poate fi evitat pe termen scurt, ţinând cont de declinul semnificativ al ţiţeiului şi estimăm că în următoarele luni nu va avea loc o corecţie semnificativă", a declarat oficialul BCE.

Conform estimărilor BCE, rata inflaţiei se va situa la 0,7% anul acesta şi la 1,3% anul viitor.

După anunţarea detaliilor planului BCE, euro s-a depreciat semnificativ, iar randamentele obligaţiunilor guvernamentale portugheze, spaniole şi italiene pe zece ani au înregistrat scăderi record. Euro a coborât cu 1,7% la ora 11:20, pe piaţa din New York, la 1,1412 dolari. Mai devreme, cotaţia a fost de 1,1404 dolari/euro - cea mai redusă din noiembrie 2003 până în prezent. Euro a scăzut vreme de şase luni consecutive faţă de dolar, în anticiparea lansării programului de achiziţii de bonduri.

Totodată, după anunţul deciziei BCE, francul elveţian s-a apreciat cu 1% pe pieţele externe, la 1,0122 unităţi/euro. Înaintea anunţului BCE, francul era cotat la 1,0053 unităţi/euro.

Deutsche Bank: "Relaxarea cantitativă va avea un impact limitat"

Suma de 60 de miliarde euro anunţată pentru achiziţiile lunare de obligaţiuni se află la limita superioară a aşteptărilor, afirmă, conform Wall Street Journal, Johannes Muller, director de investiţii la Deutsche Bank. Acesta adaugă: "Din punct de vedere economic, anticipăm că achiziţiile BCE de bonduri suverane nu vor fi nici o cură, nici o forţă distructivă. Cel mai de durată efect pozitiv asupra economiei este deprecierea euro. Per ansamblu, impactul măsurii va fi limitat".

Morgan Stanley: "Am aşteptat o astfel de măsură"

"Am aşteptat o astfel de măsură, acum o avem", afirmă, citat de Bloomberg, James Gorman, director executiv al Morgan Stanley, adăugând. "Acesta este un pas foarte important şi necesar".

Achiziţia de obligaţiuni publice şi private se va realiza conform cotei de capital a fiecărei ţări reprezentate în BCE, prin intermediul băncii naţionale. Prin acest program, cele 19 bănci centrale din zona euro vor prelua o parte din riscurile legate de achiziţionarea de către BCE a obligaţiunilor guvernamentale.

Ţările aflate sub programe de asistenţă financiară, cum sunt Grecia şi Cipru, vor fi incluse în programul de stimulare al BCE, dar cu anumite condiţii, a anunţat Mario Draghi.

Directorul general al FMI, Christine Lagarde, declară că, în situaţia în care noile măsuri ale BCE vor duce la "ancorarea din nou" a inflaţiei din zona euro, economiile emergente din Europa vor avea, la rândul lor, de câştigat. Lagarde a adăugat: "Pieţele emergente din Europa vor beneficia de pe urma unei creşteri economice mai mari în zona euro, precum şi de existenţa mai multor locuri de muncă, deoarece jumătate din schimburile comerciale ale acestor state se realizează cu economiile din zona euro".

BCE a decis, ieri, să menţină dobânda cheie la nivelul minim record de 0,05%.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. * ACTUALIZARE 16:55 Parlamentul Croaţiei îngheaţă, pe o perioadă de un an, cursul francului elveţian....

    UNII POT, ALTII VOR. 

    pt anonim

    Parlamentarii croati nu au crescut pe mamaliga... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb