DUPĂ CE DACIAN CIOLOŞ I-A ELIBERAT DIN FUNCŢIE, SĂPTĂMÂNA TRECUTĂ  Fosta conducere "Doi şi-un sfert", sub urmărire penală

C.I.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 16 februarie 2016

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus ieri efectuarea urmăririi penale faţă de fostul şef al DIPI, Nicolae Gheorghe, chestor principal de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi deturnare de fonduri.

DIPI este serviciul secret al Ministerului de Interne, mai cunoscut sub numele "Doi şi-un sfert".

Alături de şeful DIPI, procurorii I-au mai pus sub urmărire penală pe Nicolae Gabriel Pavel, comisar şef de poliţie, la data faptei şef al Serviciului Juridic din cadrul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, pe Iacob Marian Dănuţ, comisar şef, la data faptei şeful al Diviziunii Administrative în cadrul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), cu privire la săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri, pe Nelu Zărnică, chestor principal de poliţie, la data faptei adjunct al şefului Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) cu rang de subsecretar de stat, cu privire la săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri.

Procurorii DNA susţin că, în vara anului trecut, Nicolae Gheorghe şi Pavel Gabriel-Nicolae, prin întocmirea documentaţiei aferente, au contribuit la achiziţionarea unor bunuri din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne, fără ca acestea să fie folosite la acest tip de activităţi.

Acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziţionarea bunurilor din fondurile operative, strict la situaţii legate de folosirea lor în activităţi de urmărire penală a infracţiunilor de corupţie, conform DNA.

Ca urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei, iar DIPI a beneficiat de dotarea cu bunurile respective, în valoare de 91.295,73 euro, folosul fiind necuvenit în raport cu destinaţia legală a fondurilor operative, mai precizează DNA.

În perioada 21 august - octombrie 2015, suspectul Nicolae Gheorghe, în aceeaşi calitate, a schimbat destinaţia folosinţei bunurilor respective, achiziţionate în modalitatea de mai sus, potrivit procurorilor, care mai spun că, în perioada 2014 - 2015, Nicolae Gheorghe a aprobat, în mod repetat,mai multe rapoarte prin care a fost schimbată destinaţia sumei de 238.173,47 lei, alocată instituţiei pentru fonduri operative, în scopul efectuării unor cheltuieli de protocol ori pentru înzestrarea instituţiei, care nu au fost circumscrise activităţilor, acţiunilor sau misiunilor cu caracter informativ-operative.

În aceeaşi manieră au procedat cu suma totală de 14.353,51 lei şi suspecţii Zărnică Nelu şi Iacob Marian-Dănuţ, în calitate de ordonatori de credite în cadrul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, mai susţin procurorii DNA.

Săptămâna trecută, premierul Dacian Cioloş l-a demis pe Gheorghe Nicolae, care fusese numit în iulie 2014 de către fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea.

Gheorghe Nicolae a avut, începând cu anul 1995, funcţii de conducere şi de execuţie în cadrul SRI.

Tot săptămâna trecută, Cioloş l-a demis şi pe subsecretarul de stat Nelu Zarnica.

Conducerea DGIPI a fost preluată de Rareş Văduva, care până acum a fost şi el subsecretar de stat în aceeaşi structură. Potrivit site-ului DGIPI, Rareş Văduva a avut, între 2006 şi 2014, funcţii de conducere în Serviciul Român de Informaţii.

Doi noi subsecretari de stat la Ministerul de Interne

Chestorul Viorel Dosaru, până acum şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Prahova, şi Maria-Cristina Manda au fost numiţi, ieri, subsecretari de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), printr-o decizie a premierului Dacian Cioloş, publicată în Monitorul Oficial.

Totodată, Cioloş l-a eliberat din funcţia de subsecretar de stat la MAI pe Florea Oprea.

Prin decizia premierului, Viorel Dosaru îl va înlocui pe Florea Oprea în funcţia de ajunct al secretarului de stat pe probleme de Ordine Publică, Ioan Buda. În schimb, Maria-Cristina Manda va fi adjunctul secretarului de stat pentru Relaţia cu Parlamentul, Florea-Tiberiu Trifan.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb