DUPĂ CE ÎMPRUMUTAŢII ÎN CHF AU ANUNŢAT CĂ VOR RECLAMA STATUL LA UNIUNEA EUROPEANĂ Ponta modifică legislaţia, în favoarea consumatorilor

A.S.
Ziarul BURSA #Politică / 27 august 2015

Clienţii reclamă acum că o altă directivă, privind acţiunile în încetare, nu s-a aplicat niciodată în România, de opt ani de când suntem stat membru UE

Pentru domeniul bancar, se înfiinţează Centrul de soluţionare alternativă a litigiilor din sistemul bancar

Guvernul Ponta s-a mişcat mai repede decât preconizau împrumutaţii în CHF, aprobând, ieri, două ordonanţe prin care se instituie noi reglementări în privinţa protecţiei consumatorilor, potrivit unui comunicat al Executivului. Astfel printr-una dintre aceste ordonanţe, autorităţile au modificat legea 363/2007, propunându-se aplicarea sancţiunilor contravenţionale în cazul tuturor situaţiilor în care un operator economic foloseşte o practică comercială incorectă şi nu numai a practicilor incluse în Anexa la Legea nr. 363/2007, aşa cum este în prezent.

Ziarul BURSA a publicat, în această săptămână, informaţia potrivit căreia persoanele împrumutate în franci elveţieni (CHF) au în vedere sesizarea Comisiei Europene, întrucât autorităţile din ţara noastră au transpus incorect o directivă europeană, şi au susţinut că modificarea din luna martie a legii 363/2007 de către politicieni a dus la imposibilitatea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) de a amenda bănci care desfăşoară practici comerciale incorecte, ANPC nemaiputând sancţiona alte practici decât pe cele definite într-o anexă a unei legi, respectiv legea 363/2007.

Domnul Cristian Nicolae Dan, unul dintre administratorii Grupului clienţilor cu credite în CHF, ne-a declarat: "Aşa cum am anunţat, noi deja lucram la sesizarea Comisiei Europene şi aveam plângerea pregătită, stufos motivată cu jurispudenţa CJUE, care a statuat deja în favoarea noastră. Era doar o chestiune de timp ca CE să ceară României să transpună corect acea directivă. Au fost şi alte state membre UE condamnate pentru transpunerea incorecta în dreptul naţional a directivelor UE.

Acum ne vom concentra pe altă directivă, cea care priveşte acţiunile în încetare, întrucât aceasta nu s-a aplicat niciodată în România de opt ani de când suntem stat membru UE. Responsabile de această situaţie - credem unică în Europa - sunt Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor (APC) şi ANPC.

Potrivit directivei transpuse în legislaţia noastră prin HG 1553 despre acţiunile în încetare, odata constatată o practică comercială incorectă ANPC dispune încetarea acestei practici faţă de toţi consumatorii afectaţi, dacă în cauză există un interes colectiv.

Acţiunile în încetare sunt menite să determine încetarea sau interzicerea încălcărilor care contravin intereselor colective ale consumatorilor. Apropierea legislaţiilor în temeiul directivei permite creşterea eficienţei acestor acţiuni şi buna funcţionare a pieţei interne.

Aşteptăm acum să vedem acţiuni concrete şi de anvergură din partea ANPC, care susţinea că este în căutare de legi. Există măsuri pe legea 363 care merg până la suspendarea activităţii operatorului economic. Şi banca este operator economic, nu face excepţie.

Consumatorii sunt la limita puterilor, nu puţini au început să intre în depresie. ANPC trebuie să acţioneze în forţă şi să recâştige încrederea oamenilor.

Aceştia încă mai speră că domnul Marius Dunca, preşedintele ANPC, nu le va înşela aşteptările, pentru că a fost unul din cei mai deschişi şi orientaţi pro-consumator dintre preşedinţii ANPC din ultima vreme".

ANPC ne-a transmis, în urmă cu câteva zile, că a depus şi depune eforturi pentru a îmbunătăţi legislaţia, ţinând cont de problemele ce se regăsesc în piaţă, semnalate de consumatori sau constatate urmare a controalelor tematice, astfel încât să fie respectate drepturile consumatorilor: "În ceea ce priveşte modificarea Legii nr. 363/2007, ANPC a elaborat un proiect de act normativ, care în prezent este în avizare interinstituţională".

Guvernul a mai aprobat ieri o altă ordonanţă, legată de introducerea, în legislaţia românească, a prevederilor Directivei nr. 2013/11/UE a Parlamentului European şi a Consiliului privind soluţionarea alternativă a litigiilor în materie de consum. Directiva nr. 2013/11/UE urmăreşte să asigure un nivel înalt de protecţie a consumatorilor şi o bună funcţionare a pieţei interne prin garantarea faptului că reclamaţiile împotriva comercianţilor pot fi prezentate de către consumatori, în mod voluntar, unor entităţi care aplică proceduri de soluţionare alternativă a litigiilor. Directiva impune statelor membre să faciliteze accesul consumatorilor la proceduri de soluţionare alternativă a litigiilor (denumite în continuare "proceduri SAL") în cazul litigiilor naţionale şi al celor transfrontaliere care se referă la obligaţiile contractuale prevăzute în contractele de vânzări sau în contractele de prestări de servicii din toate sectoarele comerciale. Pentru ca procedura SAL să fie disponibilă şi uşor accesibilă, la nivel european se va institui un instrument on line, platforma SOL, care va fi un site interactiv, gratuit şi disponibil în toate limbile oficiale ale instituţiilor Uniunii Europene, potrivit Executivului. Această platformă va furniza un formular de reclamaţie care va fi completat şi transmis online de către reclamant; va informa partea pârâtă în legătură cu reclamaţia depusă; va identifica instituţiile abilitate (entităţile SAL) etc. Ordonanţa adoptată ieri de Guvern creează, în România, cadrul juridic necesar pentru ca reclamaţiile împotriva comercianţilor să poată fi prezentate voluntar de către consumatori entităţilor care aplică proceduri SAL într-un mod independent, imparţial, transparent, eficace, rapid şi echitabil. Astfel, se înfiinţează, în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, o structură responsabilă cu derularea procedurilor SAL, în subordinea Înaltului Funcţionar Public, pentru a se asigura stabilitatea şi continuitatea acestei structuri. Organismul este imparţială şi îşi desfăşoară activitatea independent de activităţile de supraveghere şi control piaţă. În cazul în care autorităţile publice centrale sau autorităţile administrative autonome cu responsabilităţi în domeniul protecţiei consumatorilor nu înfiinţează, în vederea soluţionării litigiilor, structuri SAL, structura responsabilă cu derularea procedurilor SAL din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor poate avea şi rol de autoritate complementară.

Pentru domeniul bancar, având în vedere complexitatea acestuia, precum şi impactul pe care serviciile bancare le au asupra consumatorilor, se înfiinţează, potrivit Executivului, Centrul de soluţionare alternativă a litigiilor din sistemul bancar, iar activitatea acestui centru este coordonată de un Colegiu de Coordonare.

Preşedintele ANPC, Marius Dunca, a declarat în luna iulie că şi-ar dori ca legea să îi permită să suspende activitatea de creditare a băncilor: "Caut în legislaţie portiţa care să-mi permită să interzic activitatea de creditare în rândul băncilor, poate aşa vor înţelege". Specialişti din piaţa bancară susţin că legea din domeniu nu permite niciunei autorităţi să dispună o astfel de interdicţie.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. face un rahat de 7 luni de zile nu a facut nimic si nici nu o sa faca pana nu vin alegerile atunci ptr voturi care mai de care o sa spuna ca daca vin la putere o sa dreaga ei tot numai vrajeala o sa vedeti otara de golani rusine domnule ponta unde sunteti de 7 luni de zile stiti cati oameni ai acestei tari au ajuns in strada ptr ca nu vati implicat

    asa e au ajuns o gramada de parinti cu copii in strada cum poate sa doarma acesti parlamentari noaptea cand ii stiu pe acesti oameni in strada si ei nu fac nimic vor numai voturile lor atat hai sa derulam timpul inapoi si sa vede m cand au fost alegerile toti erau cu sloganul voteazama si te voi apara cetatene si cum au ajuns in parlament sau pus pe dormit si pe ciordeala ati vazut ca au facu ceva pentru cei care au votat ..........nimic .rusine domnilor si vrem ca urmatoarele alegeri sa puneti o rubrica la vot (nici un partid)o sa vedeti cati oameni vor iesi la vot ca sa nu le mai luati voi voturile cu japca celor care nu ieseau la vot pentru ca neam scarbit de politicieni astia infecti

    1. Buna ziua....sunt o mama singura cu doi copii din Cluj-Napoca si doresc sa ma indrumati ce as mai putea face impotriva abuzurilor bancii BancPost de la care am luat un credit in franci elvetieni, si dupa ce am achitat restantele la credit l-au declarat scadent anticipat .Astfel ca joi am primit actele de executare silita cu toate ca eu achit rata in fiecare luna(detin chitantele) , iar vineri mi-au blocat contul de salariu pentru a ma impiedica sa fac contestatie la executare sau orice cale de atac. Mentionez ca sunt functionar public careia i s-a diminuat salariul cu 25% in 2010 si din aprilie 2014 sunt in proces pe clauze abuzive si cu toate acestea au demarat executarea silita pe imobilul in care locuiesc cu cei doi copii, din care unul este minor . Nu mai am acces la cont sa imi intretin copiii si sa achit ratele catre banca.

    frectie la piciorul de lemn! inca o agentie.....

    Deci, noi contribuabilii vom plati inca o agentie care nu va face nimic ...

    1. Ba va face! Se numește Centrul de înmormântare alternativă a litigiilor din sistemul bancar, iar activitatea acestui centru este coordonată de un Colegiu de Înmormântare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb