DUPĂ CE ŞI-A ANUNŢAT INTRAREA ÎN ALDE Remus Borza, în război cu miniştrii tehnocraţi Grigorescu şi Borc

A.S.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 15 septembrie 2016

Remus Borza, în război cu miniştrii tehnocraţi Grigorescu şi Borc

Borza: "Ar fi bine ca domnul Victor Grigorescu să mai rărească din postările zilnice pe Facebook, să fie mai puţin ipocrit, demagog, populist şi pseudojustiţiar"

Avocatul: "M-aş fi bucurat ca ministrul Borc să mă sune şi pentru Oltchim, nu doar pentru Uzinele Sodice Govora, care aparţin polonezilor"

Avocatul Remus Borza, preşedintele Euro Insol, pare că a intrat în război cu miniştrii guvernului Cioloş, după ce şi-a anunţat, săptămâna trecută, intrarea în politică, în partidul ALDE.

Ministrul energiei Victor Grigorescu a scris ieri, pe Facebook, că domeniul energetic trebuie depolitizat, făcând referire la intenţia Euro Insol de a prelua insolvenţa Hidroserv: "Este vizibil unde am ajuns din cauza jocurilor politice şi a intereselor conexe. Separarea apelor e necesară cu atât mai mult cu cât se trăieşte de cele mai multe ori din zvonistica bine ţintită. Ultimul caz e situaţia incertă din punct de vedere financiar de la Hidroserv. O posibilă insolvenţă, dacă s-ar pune problema, trebuie gestionată exclusiv pe principii economice de conducerea companiei. Zvonurile cum că cel care va administra posibila insolvenţă este Remus Borza nu fac decât să afecteze compania şi procesul economic dificil prin care trece aceasta.

Sunt convins că domnul Remus Borza, care a ales o carieră politică, înţelege că e mai sănătos şi mai cinstit ca atunci când te implici politic să eviţi să faci afaceri cu statul. În ceea ce priveşte Hidroserv, aş vrea ca singurele interese care îi vor dicta alegerile să fie propriile interese, împreună cu cele ale acţionarului Hidroelectrica".

În replică, Remus Borza a spus: "Referitor la ultima postare pe Facebook, a domnului Victor Grigorescu, fac următoarele precizări:

1. Dreptul la muncă este garantat de Constituţia României şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice limitare a acestui drept pe considerente politico-ideologice, de rasă sau religie fiind interzisă.

2. Sunt peste 1,5 milioane de cetăţeni români membri ai unui partid politic. Ar fi absurd să le ceri fie să renunţe la politică (un alt drept fundamental câştigat la Revoluţie), fie să le refuzi dreptul de a munci la sau pentru o companie sau instituţie a statului.

3. În ALDE s-a înscris acum cinci zile persoana fizică Remus Borza şi nu administratorul judiciar Euro Insol.

4. În urmă cu două săptămâni, Euro Insol, liderul pieţei de reorganizări judiciare, a depus o ofertă în cadrul unei proceduri transparente şi competitive derulată de Consiliul de Administraţie al Hidroserv pentru desemnarea administratorului judiciar.

5. Oferta financiară iniţială a Euro Insol avea un onorariu fix şi variabil de 0 lei. Ulterior fiind sesizaţi cu o posibilă faptă de concurenţă neloială, riscând excluderea din profesie, am solicitat un onorariu fix de 1.000 de euro/luna şi un onorariu variabil/succes de 0 lei, de câteva zeci de ori mai mic decât al celorlalţi ofertanţi din procedura.

6. Euro Insol are o relevantă experienţă în managementul companiilor din domeniul energetic. Euro Insol şi implicit Remus Borza şi nu domnul Victor Grigorescu sunt cei care au restructurat şi profitabilizat cea mai mare companie din portofoliul Ministerului Energiei. Remus Borza şi nu Victor Grigorescu s-a luptat în toate instanţele din România timp de 4 ani cu băieţii deştepţi, câştigând toate procesele, Remus Borza şi nu Victor Grigorescu a denunţat sau renegociat 481 de contracte prejudiciabile pentru Hidroelectrica şi Statul Român, Remus Borza şi nu Victor Grigorescu a consemnat un record al plăţilor creanţelor într-un plan de reorganizare, respectiv 1 miliard de euro, Remus Borza şi nu Victor Grigorescu a adus o companie de la 170 milioane euro pierdere în 2011-2012 la peste 850 milioane euro profit în 2013 - iunie 2016. Remus Borza şi nu Victor Grigorescu a lăsat în conturile Hidroelectrica în 21 iunie 2016 peste 1,5 miliarde de lei în condiţiile în care în 2012 am preluat-o cu o trezorerie netă negativă de -763 milioane lei. Pe 21 iunie 2016 am redat ţării şi acţionarilor cea mai profitabilă companie din România cu o EBIDTA de 67%, consemnând la 6 luni un profit de 750 milioane lei mai mare decât profitul raportat de Romgaz, Petrom, Banca Transilvania şi creând premisele unui profit record pe întregul an de minim 1,3 miliarde lei. Este muncă, sacrificiul, determinarea, viziunea şi asumarea echipei de profesionişti de la Euro Insol şi nu meritul domnului Victor Grigorescu.

7. Onorariul administratorului judiciar Euro Insol încasat de la Hidroelectrica a reprezentat 0,21% din veniturile suplimentare aduse de noi în companie, consemnând un alt record şi anume cel mai mic onorariu procentual încasat vreodată în România de către un practician în insolvenţă.

8. Euro Insol este administrator judiciar şi la UCM Reşiţa, furnizorul strategic de echipament hidroenergetic şi hidromecanic pentru Hidroelectrica şi Hidroserv. În cei 5 ani de mandat la UCM Reşiţa, în care am reuşit profitabilizarea acestui important agent economic, preluându-l cu o pierdere de 760 de milioane lei, onorariul încasat de noi a fost 0 lei.

9. Euro Insol şi Remus Borza au fost soldaţi credincioşi şi loiali Statului, generând încredere, stabilitate, performanţă şi plus valoare în companiile pe care le administrează.

10. Euro Insol şi implicit Remus Borza au virat în numele firmelor pe care le-au administrat către bugetul de stat peste 2 miliarde de euro doar în ultimii 3 ani de zile.

11. Ar fi bine ca domnul Victor Grigorescu, ca înalt demnitar al Statului Român să mai rărească din postările zilnice pe Facebook (mijlocul de comunicare predilect al domnişoarelor singure), să fie mai puţin ipocrit, demagog, populist şi pseudojustiţiar. În schimb, îl îndemn să muncească mai mult şi mai bine, să-şi susţină oamenii din minister şi din managementul companiilor din subordine, să fie mai pragmatic, vizionar şi asumat, să impună măsuri de eficientizare a activităţii companiilor din portofoliul Ministerului Energiei care pe mandatul domniei sale au intrat pe pierdere. Mai puţin Hidroelectrica, care a fost pe mandatul lui Borza".

Încleştarea de ieri dintre Remus Borza şi Victor Grigorescu vine după ce, marţi, avocatul a spus că ministrul economiei Costin Borc l-a sunat ca să se intereseze de contractul dintre CET Govora şi Uzinele Sodice, companie care aparţine acum polonezilor, însă nu l-a interesat ce se întâmplă cu negocierile dintre CET Govora şi Oltchim, companie din portofoliul ministerului economiei.

Avocatul a explicat, la DC News, că imediat după deschiderea procedurii insolvenţei CET Govora, a demarat discuţii şi negocieri cu cei doi parteneri stategici Oltchim şi USG (Uzinele Sodice Govora) în vederea obţinerii unor preţuri corecte şi echitabile care să genereze venituri suplimentare - condiţie esenţială în promovarea cu succes a unui plan de reorganizare. Oltchim, o societate cu capital de stat şi în insolvenţă, a acceptat o creştere de preţuri semnificativă de la 94 de lei Gcal la 106 lei Gcal abur industrial de 13 bari, a mai spus Remus Borza, adăugând că, ulterior, Euro Insol a notificat şi USG că, începând cu data de 1 august 2016, opreşte furnizarea de abur industrial. Acest lucru s-a întâmplat după mai multe negocierei eşuate în care conducerea USG nu a acceptat să plătească preţul cerut de CET Govora, chiar dacă era unul mai mic în comparaţie cu cel cerut de la Oltchim, a mai spus avocatul, menţionând că decizia de denunţare a contractului a fost luată pentru a reduce pierderile CET Govora care anul trecut au ajuns la 97 milioane de lei.

Remus Borza a declarat: "Întotdeauna, după "90, am stat în poziţia de drepţi în faţa unui ambasador. M-aţi întrebat de Uzinele Sodice. Au venit ministrul Energiei, ambasadorul Poloniei şi premierul să întrebe de nebunul care şi-a permis să închidă robinetul, pentru că eu asta am făcut. (...) Ani de zile, am pierdut 67 milioane de euro subvenţionând doi agenţi economici, polonezii şi Oltchim. CET Govora a dus în spate doi elefanţi: Oltchimul şi Uzinele Sodice. Prima dată am negociat contractul cu Olchim şi le-am crescut preţul. (...) Nu m-a sunat nimeni pentru Oltchim, în schimb, când le-am închis robinetul polonezilor şi i-am chemat să dea preţul măcar în al 12-lea ceas... mi s-au înroşit telefoanele, m-a sunat inclusiv vicepremierul Borc. M-a sunat îngrijorat pentru că polonezii au lins clanţa la cabinetul vicepremierului şi la cabinetele altor ministere".

Remus Borza a mai menţionat că i-a spus ministrului Borc că se bucură că l-a sunat ca să afle ce se întamplă în relaţia dintre CET Govora şi Uzinele Sodice, dar că s-ar fi bucurat şi mai mult dacă Borc s-ar fi interesat şi de relaţia dintre CET Govora şi Oltchim, o companie a statului român şi din portofoliul Ministerului Economiei.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. 1. Condamnatului nu i-a limitat nimeni dreptul să muncească la Euro Insol, dar asta nu înseamnă că Euro Insol are dreptul la contracte cu statul când condamnatul se vrea politician în Parlament.

    2. Condamnatul nu dorește să devină salariat la o companie ca să-și asigure un trai normal prin muncă, ci să preia conducerea ei prin firma lui de insolvență și să asigure finanțarea campaniei electorale pentru el și cine îl sprijină. 

    3. Condamnatul Remus Borza conduce persoana juridică Euro Insol până la a se identifica cu aceasta. 

    4. Condamnatul Borza a uneltit pentru ca Hidroelectrica Service să intre în insolvență și să îi deschidă lui poarta să "descalece" (exprimarea lui favorită). 

    5. Un onorariu de zero lei sau derizoriu de 1.000 Euro/lună este la fel cu a spune direct că de fapt muncă de nimic și furt de milioane. 

    6. Euro Insol este o agenție imobiliară care fraudează statul și creditorii (chiar dacă și cu complicitatea plătită a unora din interior). SINGURA experiență a Euro Insol în energie a fost cu Hidroelectrica pe care s-a lăudat că o scoate într-un an și a scos-o în patru ani, deși TOATE condițiile i-au fost favorabile până la a spune că proiectul insolvenței Hidroelectrica a reușit aproape ÎMPOTRIVA voinței condamnatului Borza/Euro Insol. 

    7. Borza a încasat nejustificat onorariu de succes de peste 2 milioane Euro pentru închiderea procedurii insolvenței la Hidroelectrica în termen de un an. Hotărârea a fost dată de judele corupt Moldovan și a fost desființată în recurs la cererea băieților deștepți. Condamnatul Borza a păstrat banii în loc să îi restituie. 

    8. Condamnatul Borza/Euro Insol a falsificat documente comerciale și contabile la UCM Reșița ca să "arate bine", profitând de pozi'ia pe care o avea la Hidroelectrica SA și de controlul total asupra Hidroserv prin finul său Radu Silaghi. 

    9. Condamnatul Borza nu este soldat și nu este credincios. Este ofițer și este întruchiparea mizeriei umane. 

    10. Statul a încasat impozite în cuantum diminuat pentru un portofoliu IMENS de activități comerciale pe care condamnatul Borza le administrează în frauda legii.

    11. Ministrul Grigorescu este incompetent și servil față de niște bandiți, dar tot este de zece ori mai bun decât condamnatul Borza. 

    A acoperit cu grija mizeriile de la Oltchim, Hidroelectrica, etc patronate de guverne si ministri care se regasesc in ALDE. Trebuie recompensat si politic de ALDE. O intra si alde in insiolventa ? De ce nu reclama si la DNA inrosirea telefoanelor ? Asta nu este coruptie ?Oricum si la DNA si la DIICOT sunt infiltrati corupti. Numai daca scoti o lista cu cei care au avut tangente cu ANRP si FP constati ca este foarte lunga si stufoasa. Coruptia este generalizata, de aceea cazul Bica bate pasul pe loc. .fiind prea multi acoperiti bagati in morisca hotiei.Si este asa simplu de dovedit legaturile pe baza registrelor de actionari si a deciiziilor ANRP de despagubire in actiuni la FP !

    1. Orice angajat cu studii superiore din cadrul SC Hidroelectrica SA , putea realiza ceea ce a realizat Borza,cu sacrificii mult mai mici.(disponibilizari,reducere a drastica a lucrarilor de mentenanta si a investitiilor)Borza este pus pe un piedestal mult prea inalt pentru ceea ce a realizat la Hidroelectrica.Despre caracterul lui nu sunt prea multe de spus.Cred ca este suficient un singur cuvant pentru al caracteriza - grobian.Si domnule Borza aveti grije ca folositi foarte des cuvantul paradigma,fara ai cunoaste intelesul.Cu stima un "adulator" al dumneavoastra.

      Așa gândesc cei mai mulți dintre cei care au avut experiențe personale cu Borza. Și au dreptate.

      UN smecher care a inlocuit vechii baieti destepti cu altii noi(vezi Romelectro investitia de la Stejarul, licitatie anulata si redirectionata)

    [Fragment eliminat, conform regulamentului.] vrea loc in parlament ca sa se puna la adapost de lege...Dar ziua platii vine sigur.

    Bravo ministrilor ca-l trateaza cu raceala... asta nu trebuie bagat in saeama 

    1. De, postaci interesati , va pute gura a ura, invidie,ranchiuna.Eterna poveste cu capra romaneasca !

      Liniște, că s-a exprimat Borza. Sau una dintre slugi :)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb