DUPĂ PRIMELE NOUĂ LUNI ALE ANULUI OMV Petrom - creştere cu peste 40% a profitului din exploatare

A.I.
Ziarul BURSA #Companii / 1 noiembrie 2018

OMV Petrom - creştere cu peste 40% a profitului din exploatare

Compania a renunţat la un credit de un miliard de euro

"Nu vedem probabilă luarea unei decizii finale de investiţie pentru Neptun Deep, până la finalul acestui an", spun oficialii OMV Petrom

Ca urmare a îmbunătăţirii preţurilor mărfurilor tranzacţionabile şi a cererii de energie electrică, OMV Petrom (SNP) a obţinut, în primele nouă luni ale anului curent, la nivel consolidat, un profit din exploatare de 3,46 miliarde de lei, în creştere cu 41% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, segmentul Upstream având cea mai mare contribuţie la rezultatul obţinut, a anunţat, ieri, cel mai mare producător de ţiţiei şi gaze din Sud-Estul Europei.

Vânzările la nivel de grup s-au ridicat, la finalul lunii septembrie 2018, la 16,11 miliarde de lei, cu 13% peste cele înregistrate după primele trei sferturi ale anului trecut, în timp ce profitul net a urcat cu 44%, până la 2,6 miliarde de lei.

De asemenea, compania petrolieră a anunţat că a decis anularea liniei de credit revolving în valoare de 1 miliard de euro, facilitate ce nu a fost utilizată până în prezent.

"Actualul flux de trezorerie din activităţi de exploatare solid, precum şi celelalte facilităţi de credit disponibile oferă OMV Petrom opţiuni de finanţare adecvate în sprijinul realizării planurilor sale de investiţii", a motivat producătorul de petrol şi gaze decizia.

Pentru segmentul Upstream, rezultatul din exploatare s-a ridicat, la finalul lunii septembrie 2018, la 2,39 miliarde de lei, cu 97% peste cel înregis­trat în aceeaşi perioadă de raportare a anului trecut, în timp ce investiţiile realizate de companie în acest segment au urcat, după primele nouă luni ale anului, cu 52%, până la aproape 2,24 miliarde de lei.

Preţul mediu realizat la ţiţei la nivel de grup al OMV Petrom a crescut cu 44%, după primele nouă luni ale anului, până 62,83 de dolari/baril, fapt ce a anulat scăderea vânzărilor totale de hidrocarburi cu 6%, până la 41 milioane barili echivalent petrol (bep).

Rezultatul din exploatare a segmentului Downstream a urcat cu 7%, până la 1,31 miliarde de lei, compania realizând, până la finalul lunii septembrie a acestui an, investiţii în acest segment de 862 milioane de lei, cu mult peste cele din aceeaşi perioadă a anului 2017, când investiţiile s-au ridicat la 250 de milioane de lei.

După primele nouă luni ale anului, vânzările totale de produse rafinate au scăzut cu 5%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 3,64 milioane de tone, iar vânzările de gaze au fost de 34,44 TWh, cu 9% sub cele de la finalul lunii septembrie a anului 2017.

Producţia netă de energie electrică a urcat cu 42%, de la 1,65 TWh după primele nouă luni ale anului trecut, până la 2,35 TWh pentru aceeaşi perioadă a acestui an.

Rezultatul din exploatare al grupului în trimestrul al treilea, în sumă de 1,68 miliarde de lei, aproape s-a dublat comparativ cu trimestrul al treilea al anului trecut, evoluţie influenţată şi de disponibilitatea deplină a centralei electrice Brazi şi a rafinăriei Petrobrazi, în urma finalizării reviziei generale planificate în trimestrul al doilea din 2018, informează compania.

Rezultatul net consemnat în trimes­trul al treilea al anului s-a ridicat la 1,38 miliarde de lei, cu 116% peste cel consemnat în trimestrul al treilea din 2017, când OMV Petrom a avut un profit net de 639 milioane de lei.

Legat de investiţia în proiectul Neptun Deep, oficialii Petrom subliniază că nu văd probabilă luarea unei decizii finale până la finalul acestui an.

"Legea privind activităţile offshore a fost aprobată în Parlament. Suntem în proces de analiză a acesteia pentru a înţelege modul în care va impacta activităţile noastre offshore. Având în vedere momentul din an în care ne aflăm, nu vedem probabilă luarea unei decizii finale de investiţie pentru Neptun Deep în trimestrul al patrulea din 2018", se menţionează în raportul companiei.

Pentru întregul an 2018, OMV Petrom preconizează un preţ mediu al ţiţeiului Brent de 74 de dolari/baril, revizuit în creştere faţă de estimarea anterioară de 70 dolari/baril.

De asemenea, compania anticipează o creştere a diferenţialului dintre ţiţeiurile Brent şi Ural, în comparaţie cu anul 2017.

Marjele de rafinare sunt estimate a se situa sub 7 dolari/baril, în timp ce cererea pentru produsele petroliere, gaze naturale şi electricitate se estimea­ză că va fi relativ similară cu cea din anul 2017.

Potrivit companiei, valoarea inves­tiţiilor pentru acest an, (inclusiv lucrările de explorare şi evaluare capitalizate) este, în prezent, estimată la aproximativ 3,7 miliarde de lei, din care circa 75% este dedicată proiectelor din Upstream.

"Un cadru fiscal şi de reglementare stabil, predictibil şi favorabil investiţiilor, reprezintă o cerinţă esenţială pentru dezvoltarea investiţiilor noas­tre viitoare, atat onshore, cât şi offshore", subliniază compania.

La finalul primelor nouă luni ale anului, activele totale ale OMV Petrom se ridicau la valoarea de 43,937 de miliarde de lei, cu circa 2% peste cea înregistrată la data de 31 decembrie 2017.

Datoriile pe termen lung se situau, după primele trei trimestre ale anului, la 7,354 miliarde de lei, cu 13,5% peste cele de la începutul lui 2017, în timp ce cele pe termen scurt au urcat cu aproape 8%, până 5,536 miliarde de lei, pentru aceeaşi perioadă de raportare.

Valoarea de piaţă a companiei la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) este de aproximativ 21,5 miliarde de lei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Se vorbea aici ca o confisca Dragnea. Se face sau nu?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb