DUPĂ ZECE LUNI DIN 2017,  Livrările de autovehicule noi înregistrează o creştere de 10,9%

G.F.
Companii / 17 noiembrie 2017

Livrările de autovehicule noi înregistrează o creştere de 10,9%

Livrările totale de autovehicule au înregistrat, în primele zece luni din 2017, o creştere generală de 10,9%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2016, cifră în interiorul căreia avem autoturismele cu o creştere de 13,4%, informează Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), prin intermediul unui comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, pe plan european, în primele 10 luni din 2017, se înregistrează o creştere generală de +3,9%. Cele mai mari pieţe (care împreună acoperă cca. 3/4 din totalul Statelor Membre UE), sunt, în continuare, în teritoriul pozitiv, cu exceptia UK (-4,6%), înregistrând după primele 10 luni din 2017 următoarele evoluţii: Franţa +4,8%, Germania +2,3%, Italia +8,9%, Spania +7,3%.

În ţara naostră, vânzările de autoturisme din primele zece luni ale anului 2017 au fost, ca şi în anii precedenţi, susţinute de achiziţiile realizate de către persoanele juridice, ponderea acestora din total fiind de 65% (vs. 35% pers. fizice). Comparativ cu primele 10 luni din 2016, este de remarcat faptul că au crescut atât ponderea, cât şi volumul achiziţiilor realizate de către persoane fizice: ponderea, de la 31% la 35%, iar volumul, cu 30% (procent mult superior creşterii generale a pieţei la 10 luni, respectiv +13,4%). Aceste cifre ne arată faptul că, practic, vânzările de autoturisme noi au crescut în special datorită achiziţiilor realizate de către persoanele fizice, a căror detaşare de Programul "Rabla" a fost tot mai evidentă în ultimele luni.

"Având în vedere faptul că datele de care dispunem sunt incomplete, suntem nevoiţi să nu detaliem aceste două capitole. Menţionăm însă, cu satisfacţie, faptul că Ford România a realizat la fabrica de la Craiova primele unitati EcoSport (128 unitaţi), ajungând astfel, pe primele 10 luni din 2017, la un total de 41.022 unităţi (+17,4%) faţă de perioada similară din 2016. De asemenea, sunt de remarcat şi cele 18 unităţi realizate de Roman S.A., cifră cu care aceasta ajunge la un total pe întreg anul de 33 unităţi, în condiţiile în care în aceeaşi perioadă a anului trecut nu a realizat niciun autovehicul. Cu aceste cifre, consemnăm pentru cele două mărci un total la 10 luni de 41.055 unităţi, în creştere cu 17,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, marea lor majoritate (40.947 unitati) fiind exportate. In aceste condiţii, exportul realizat de către Ford înregistrează, în primele 10 luni din 2017, o creştere consistentă, de 17,7%, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul trecut", se precizează în documentul citat.

De asemenea, APIA menţionează că în luna octombrie 2017 s-au livrat 15.297 unităţi, cu 4,7% mai multe autovehicule decât în luna septembrie, fapt ce face ca, pe ansamblul primelor zece luni, să se ajungă la un total de 127.509 unităţi, cu 10,9% mai mult decât în primele zece luni din 2016.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb