E-Distribuţie Muntenia anunţă că va derula anul acesta un program de investiţii în valoare de 28,5 milioane de lei pentru modernizarea reţelelor de medie şi joasă tensiune din zonele Eminescu, Floreasca şi Domenii din Capitală, pentru a îmbunătăţi calitatea serviciului de distribuţie a energiei electrice pentru peste 5.000 de consumatori, informează News.ro.
În cadrul proiectului, sunt în derulare trei lucrări majore în urma cărora vor fi înlocuite cablurile de medie şi joasă tensiune pe o lungime de 96,5 kilometri. Conform E-Distribuţie Muntenia, prima parte a proiectului presupune modernizarea reţelei de distribuţie a energiei electrice din zona Eminescu şi va consta în lucrări de înlocuire a cablurilor de medie tensiune pe o lungime de aproximativ 7,5 kilometri, precum şi a cablurilor de joasă tensiune şi de iluminat, pe o distanţă de 25 kilometri.
De asemenea, proiectul de modernizare include şi lucrări ample în zona Floreasca, în urma cărora vor fi înlocuite cablurile de medie tensiune pe o lungime de aproximativ 9 kilometri, precum şi 37 kilometri de cabluri de joasă tensiune şi de iluminat.
Până la finalul anului, vor fi încheiate, de asemenea, lucrările de modernizare în zona Domenii. În urma acestor lucrări, vor fi înlocuiţi 6 kilometri de cabluri de medie tensiune şi aproximativ 12 kilometri de cabluri de joasă tensiune, confor sursei citate.
Aceste lucrări fac parte dintr-un program de investiţii realizat de companiile de distribuţie ale Enel în România, care vizează asigurarea unui serviciu adecvat pentru consumatorii finali, posibilitatea de control la distanţă şi îmbunătăţirea calităţii şi securităţii reţelei, respectând în acelaşi timp standardele companiei în ceea ce priveşte mediul.