PIB-ul Germaniei a crescut cu 0,4% în trimestrul al IV-lea din 2010, a anunţat azi Biroul federal de statistică. Creşterea economică pe întreg anul 2010 a fost de 3,6%.
În Franţa, însă, economia a urcat cu 0,3% în ultimul trimestru al lui 2010 şi cu 1,5% pe întreg anul, potrivit cifrelor anunţate azi de Biroul Naţional de Statistică. Guvernul prognozase o creştere economică de 1,6% în 2010.
Astfel, în 2010 economia germană a evoluat de două ori mai bine decât cea a Franţei, scrie AFP.