Relansarea economică a Greciei a continuat şi în al doilea trimestru al acestui an, arată datele publicate vineri de oficiul naţional de statistică Elstat, informează agenţia DPA, citată de Agerpres.
Conform acestor cifre, în perioada aprilie-iunie 2017, Produsul Intern Brut al Greciei a crescut cu 0,5% comparativ cu trimestrul precedent şi cu 0,8% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Creşterea din trimestrul al doilea vine după ce în primele trei luni ale anului economia Greciei a crescut cu 0,4% în ritm anual.
Relansarea economiei greceşti s-a datorat unui sezon turistic record. În prima jumătate a acestui an, turismul a generat 14,5 miliarde de euro, cu aproape un miliard de euro mai mult decât în perioada similară a anului trecut.
Grecia s-a chinuit să îşi revină după criza fianciară în care a intrat în 2010 şi în prezent a ajuns la al treilea program de asistenţă internaţională. În ultimul deceniu, Produsul Intern Brut al Greciei s-a contractat cu aproximativ 25%, iar rata şomajului a ajuns la 21,7%, cel mai ridicat nivel din zona euro şi Uniunea Europeană.
Revenirea economică va fi crucială pentru reducerea ratei şomajului şi atingerea unui surplus bugetar prima de 1,75% din PIB, o solicitare a creditorilor internaţionali ai Greciei, notează agenţia citată.
Guvernul de la Atena mizează în acest an pe o creştere de 1,8%, în timp ce Comisia Europeană şi-a redus estimările de creştere de la 2,7% până la 2,1%.