Economia între speranţe şi ameninţări

În mod normal, România ar putea în acest an să aibă una dintre cele mai mari creşteri economice din cadrul UE. Desigur, valoarea nominală a acestei creşteri - undeva la 1 - 1,5% - poate părea o glumă proas-tă faţă de creşterea economică din China sau alte ţări emergente, sau chiar în comparaţie cu nevoile de creştere ale României - undeva la 4-5% pe an, cu o diferenţă de 2-3% în plus faţă de creşterea din zona euro, pentru a reduce decalajul dintre ţara noastră şi "nucleul" Uniunii... Dacă ţinem însă cont că estimările Băncii Mondiale, FMI şi altor organisme internaţionale sunt sumbre privind creşterea în zona euro şi chiar în UE în ansamblu - mai exact, vorbim des-pre o foarte probabilă recesiune în acest an, creşterea economică posibilă din România arată bine. Dar, între estimările organismelor internaţionale ale sau analiştilor şi realitate este o diferenţă, nu numai de timp - căci realitatea o vom şti după ce lucrurile s-au întâmplat, în timp ce estimările se fac înaintea desfăşurării faptelor (de unde şi incertitudinile estimărilor) - dar şi "tehnică": estimările se bazează pe un comportament normal al pieţelor financiare, pe lipsa evenimentelor extreme - adverse sau pozitive - economice sau politice, în timp ce realitatea trebuie să înglobeze tot ce se întâmplă cu adevărat într-o ţară sau în lume în perioada analizată.

În cazul particular al României, îmi menţin în continuare optimismul privind creşterea economică în jurul nivelului de 1%, cu două condiţii majore. În primul rând, climatul economic internaţional şi cel din zona euro, în special, să nu se deterioreze puternic. Evenimente adverse care ar putea genera o astfel de deteriorare includ un război regional în zona Coreea, escaladarea conflictului dintre China şi Japonia (care la suprafaţă doar are ca motiv supremaţia pentru câteva insuliţe în dispută), un conflict între Iran şi ţările arabe şi Israel - care din nou se poate "inflama" la nivel regional sau chiar mai mult. Sau, ca să ne apropiem de zona euro, o nouă "bombă" în criza datoriilor care să afecteze un stat mare din zonă (candidaţii "perfecţi" fiind Spania şi Italia, dar chiar şi Franta poate fi în dis-cuţie...). În al doilea rând, vorbim des-pre stabilitatea politicii interne, precum şi despre refacerea imaginii ţării faţă de partenerii europeni. Sau mai direct spus, este necesar să limităm erorile grave în politica externă şi internă. După cum a început acest an, guvernul face deja gafe care ne vor costa mult în relaţia cu partenerii noştri din UE, iar Româ-nia este pusă alături de Ungaria, Bulgaria, Grecia sau alte "oi negre" în funcţie de subiect, atunci când vorbim de diverse derapaje privind statul de drept, corupţia, piaţa muncii, activităţi interlope. Ratăm rând pe rând ţinte asumate la accederea în UE şi punem în primejdie finanţarea economiei cu bani europeni. Dacă "reţeta poloneză" de creştere în perioada de recesiune ne arată cum se poate să absorbi banii de la UE şi astfel să ai o economie performantă chiar atunci când Uniunea suferă, "reţeta românească" ar putea să ne arate cum să dai cu piciorul creşterii economice atunci când ai totul la îndemână, din cauza erorilor clasei politice.