Economia Statelor Unite a intrat în zona crepusculară

CĂLIN RECHEA
Ziarul BURSA #Internaţional / 3 aprilie 2015

Economia Statelor Unite a intrat în zona crepusculară
CĂLIN RECHEA

Astăzi vor fi publicate datele oficiale cu privire la rata şomajului din Statele Unite în martie 2015. Cu o lună în urmă, valoarea indicatorului a fost de 5,5%, fiind considerată egală sau foarte apropiată de rata naturală a şomajului.

Din cauza mandatului dual al băncii centrale, care urmăreşte nu doar stabilitatea preţurilor ci şi gradul de ocupare al forţei de muncă, au apărut analize şi declaraţii referitoare la iminenţa unei creşteri a dobânzii de politică monetară.

"Dobânzile zero nu mai sunt adecvate pentru economia SUA", a declarat de curând James Bullard, preşedintele Federal Reserve Bank of Saint Louis, în cadrul unei conferinţe la Frankfurt. În opinia sa, Fed-ul trebuie să iniţieze procesul de normalizare a dobânzilor până nu este prea târziu.

La fel crede şi John Williams, preşedintele Federal Reserve Bank of San Francisco, care apreciază că "economia funcţionează la capacitate maximă" şi perspectivele sunt foarte bune.

Din păcate, optimismul oficialilor Federal Reserve este departe de a avea o poziţie dominantă şi în economia reală.

Toate rapoartele diviziilor regionale ale băncii centrale americane, cu privire la evoluţia activităţii din industria prelucrătoare, prezintă rezultate sub aşteptări, pe fondul unei tendinţe de scădere a comenzilor noi.

"Nu vedem economia aşa de puternică după cum apare în rapoartele din presa naţională", au declarat reprezentanţi ai companiilor industriale în cadrul sondajului realizat de Federal Reserve Bank of Kansas City.

Pe fondul unor date semnificativ sub aşteptări privind comenzile pentru bunuri durabile, din februarie 2015, Goldman Sachs şi-a revizuit prognoza de creştere a economiei americane până la o rată anualizată de 1,8% în T1 2015, de la 2% anterior.

La sfârşitul anului trecut, GS estima că economia SUA va creşte cu 3% - 3,5% în 2015, iar prognozele pentru T1 2015 indicau un avans anualizat de 3%.

Revizuirea estimărilor marii bănci de investiţii de pe Wall Street nu s-a oprit, însă, la 1,8%. După ultimul raport de la Bureau of Economic Analysis (BEA), referitor la cheltuielile de consum ale populaţiei, GS a anunţat că PIB-ul va creşte cu 1,2% în primul trimestru din acest an. Noua prognoză nici nu a avut timp să fie preluată de toate agenţiile de ştiri înainte să fie supusă unei noi "revizuiri", până la 0,8%, după cum arată o ştire de la Zerohedge. GS şi-a cerut scuze pentru evaluarea eronată a impactului reducerii cheltuielilor de consum asupra economiei.

Ultimele date oficiale arată o creştere anualizată a PIB-ului din T4 2014 de 2,2%, sub aşteptările pieţei, care indicau o revizuire până la 2,4%.

Cu toate acestea, revizuirea în sens negativ a prognozelor din sectorul privat pentru creşterea economică din T1 2015 reprezintă, totuşi, un etalon al optimismului comparativ cu ultimele estimări de la Federal Reserve Bank of Atlanta.

Această divizie regională a Fed-ului a construit un model de prognoză macroeconomică în timp real, iar rezultatele, modelul şi datele de intrare sunt publicate pe site-ul instituţiei. Ultimele prognoze, din 1 aprilie 2015, indică o stagnare a PIB-ului în T1 2015, faţă de o creştere anualizată de 0,2% la sfârşitul lunii trecute şi de 1,2% în primele zile ale lunii martie 2015 (vezi grafic).

Frânarea severă a creşterii a fost determinată, în principal, de contracţia accelerată a investiţiilor industriale, care au înregistrat un declin anualizat de 22,5%, cu mult peste estimarea iniţială de -1,5%, de la începutul lunii februarie 2015.

Conform datelor oficiale, comenzile pentru bunurile de capital au înregistrat scăderi consecutive în ultimele şase luni, pe fondul aprecierii dolarului şi a cererii scăzute la nivel global.

Acest fenomen îl îngrijorează pe Willem Buiter, economistul-şef al gigantului bancar Citigroup, care nu vede, astfel, o creştere a dobânzii de politică monetară până în decembrie 2015. Optimismul său nu este, însă, zdruncinat prea tare.

"În ciuda naturii fără precedent a situaţiei economice, inclusiv persistenţa dobânzilor la un nivel foarte scăzut şi dispariţia percepţiei riscului, vestea bună este că economia Statelor Unite îşi continuă creşterea, chiar dacă într-o manieră confuză", a declarat Buiter pentru Financial Times. Oare de când a devenit confuzia o sursă de optimism?

Dar asta nu este tot. "Acum nu înţeleg pe deplin ce se întâmplă", a mai precizat economistul-şef de la Citi pentru FT, după participarea la o conferinţă în Londra.

Oare cine sau ce este de vină pentru confuzia profesorului olandez? Să fie vorba despre dispariţia treptată a efectelor relaxării cantitative, care a lăsat în urmă pieţe financiare şi economii marcate de distorsiuni fără precedent istoric şi aflate acum într-un "echilibru" deosebit de fragil?

Opiniile de pe pieţe au devenit aproape unanime în acceptarea faptului că excesele băncilor centrale din ultimii ani au accentuat dezechilibrele structurale din economia globală, iar situaţia nu mai poate fi îmbunătăţită prin injecţii de lichiditate.

Acum am ajuns, se pare, şi în stadiul în care voci importante de pe pieţele financiare au ajuns la concluzia că "nu înţeleg pe deplin ce se întâmplă" şi nu se ruşinează să recunoască acest lucru.

Alţii perseverează în căutarea unor noi motive pentru care economia americană îşi va relua creşterea susţinută, odată cu disiparea efectelor negative ale iernii grele.

Deocamdată, "motorul" economiei globale a intrat în zona crepusculară şi există foarte puţine motive pentru ca "ieşirea" să nu se facă în recesiune, în condiţiile în care "trusa cu instrumente" a Fed-ului este goală.

"Nu vedem economia aşa de puternică după cum apare în rapoartele din presa naţională." (Raport al Federal Reserve Bank of Kansas City)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb