Economie fără democraţie?

CRISTIAN PÎRVULESCU
Ziarul BURSA #Editorial / 6 iulie 2015

CRISTIAN PÎRVULESCU

Să fie atât de controversatul referendum din Grecia o fatalitate? De ce atâta teamă de rezultatele unui referendum? Pe noi, pe români, n-ar trebui să ne mire chiar atât de mult situaţia, pentru că am trecut printr-o experienţă asemănătoare acum trei ani, cu ocazia referendumului de revocare a preşedintelui. Ar refuza instituţiile financiare europene şi internaţionale o soluţie democratică a situaţiei din Grecia? Cum se poate explica faptul că într-o epocă în care democraţia câştigă tot mai mult teren datorită evoluţiei tehnologice, asistăm la cel mai grav asalt împotriva democraţiei de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial încoace?

Când este vorba de economie, discernământul cetăţenilor nu se află la mare preţ. Democraţia, ca putere a poporului, este privită cu neîncredere de tehnocraţi pentru că poporul s-ar putea lăsa antrenat în tot felul de aventuri. Iar secolul trecut este mărturia tristă a acestui fapt. Dar, dincolo de această neîncredere, care ar putea fi argumentul pentru care economia ar trebui să scape controlului democratic? Toate acestea sunt întrebări pe care referendumul grecesc nu face decât să le reactualizeze. În realitate, problema democratizării raporturilor economice, devenită acută după criza economică începută în 2008, nu poate fi eludată.

În ce priveşte situaţia din Grecia, faptele sunt cât se poate de simple. Şi nici măcar nu s-ar putea spune că noul guvern grec rezultat din alegerile anticipate din ianuarie 2015 a surprins până acum. Încă înainte de preluarea guvernării, Syriza cerea schimbarea strategiei economice impuse ţării de către instituţiile internaţionale, în special de Troică, după 2010. Iarăşi deloc surprinzător, deşi nu neapărat rezonabil, negocierile care s-au purtat între ianuarie şi iunie 2015 nu au permis degajarea vreunui compromis. Instituţiile financiare, atât cele europene, cât şi cele mondiale (Eurogroup, FMI, BCE etc.) au refuzat să recunoască efectul devastator al politicilor de austeritate şi să discute despre o restructurare a datoriei greceşti. Ori, deja în 2010, datoria Grecei era prea mare pentru a putea fi rambursată. Din blocajul în care a fost prins în negocierile cu creanţierii şi instituţiile internaţionale, guvernul grec nu avea prea multe căi de ieşire. Referendumul este tocmai o astfel de ieşire. Nu fără riscuri: cu aproape patru ani în urmă, la sfârşitul lunii octombrie 2011, fostul premier grec Gheorighios Papandreu a încercat o soluţie asemănătoare, dar a fost obligat să renunţe la referendum şi în final obligat să demisioneze câteva zile mai târziu. Guvernul următor, condus de Lukas Papadimos, un tehnocrat, a acceptat punctul de vedere al Troicii. Ori, grecii care au votat guvernul Tsipras l-au mandatat să negocieze schimbarea strategiei care a condus Grecia la o situaţie economică şi mai grea decât cea dinainte şi la un dezastru social. Într-un film documentar german, realizat la puţin timp după alegerile din Grecia de la începutul acestui an - Macht ohne kontrolle: die trioka (în varianta franceză Puissante et incontrôlée: la troika) - realizat de Harald Schumann şi Arpad Bondy şi difuzat de canalul Arte la sfârşitul luni februarie, sunt prezentate câteva dintre efectele dezastruoase ale politicii impuse de Troika: 300.000 de case părăsite, 3 milioane de persoane neasigurate şi care nu au acces la niciun ajutor social, reducerea cu 50% a rezervelor de care dispun fondurile de pensii, o rată de 29% a şomajului, dar o situaţie şi mai gravă a şomajului în rândul tinerilor, 60%, 4.500 de sinucideri. Dar cum s-a ajuns la această situaţie?

Că austeritatea atrofiază o economie într-o proporţie superioară nivelului reducerilor bugetare, este acum un loc comun. Cu toate că aceste efecte erau previzibile dintru-început, Troica a impus fără a da nicio altă posibilitate Greciei cea mai dură politică de austeritate. Ori, după Paul Krugman, analiza evoluţiilor economice din ultimii ani evidenţiază o corelaţie strânsă între austeritatea bugetară şi declinul economic: la fiecare euro redus prin politicile bugetare de austeritate, PIB scade în medie cu 1,5 euro. Astfel că, în loc să rezolve problemele existente aceste politici nu fac decât să le agraveze.

Deşi efectul antieconomic al austerităţii este vizibil, instituţiile internaţionale au acţionat atât FMI, cât mai ales BCE pentru a pune actuala majoritate parlamentară de la Atena într-o situaţie limită. Dincolo de FMI, care prin respingerea propunerilor de compromis înaintate de guvernul grec şi salutate de Consiliul european, a împins spre declanşarea referendumului, BCE pare să-şi fi abandonat complet mandatul de a asigura stabilitatea financiară a statelor membre ale zonei euro, lăsând băncile greceşti fără lichidităţi doar pentru a lansa o operaţiune cu obiective politice evidente: să creeze o presiune astfel încât grecii să voteze "da" la referendum. Şi asta chiar cu riscul - mic, dar real - de a declanşa o nouă etapă a crizei financiare.

Opinia Cititorului ( 35 )

  1. Nu am niimic de spus dar scriu ca sa fie totusi si parerea mea. Subiectul despre care nu stiu nimic este unul despre care se pot spune mai multe. Oricum mi-am scris parerea care este.

    1. iar ai venit, rapanosule?

      Vorbeste si el sa se auda vorbind.

      Da gheorghe, iar a venit mincinosul care semnează cu numele meu. Curios mi se pare faptul că voi doi apăreți mereu prin preajmă. Deja formați un trio foarte amuzant și penibil: plastograful cu preocupări simple de om sărman cu duhu', gheorghe aplaudacul și Stefanescu prostănacu'. Foarte curios. Să întrebăm IT-ul redacției Bursa dacă adresele IP (știți ce sunt acelea, nu-i așa) de la care comentați voi sunt aceleași cu cea a opiniei 1? Oare ce răspuns ar da?

      Martzafoiule, eu n-am nevoie de aplaudaci. Semnez cu numele intrteg. Tu ai curaj, shobolane?

      Că folosești epitetul pe care mi l-a mai adresat gheorghe. Nu ești original, prostănacule. Ție ți se aplică zicala "prostul nu era prost destul dacă nu era și fudul".

      Așa să îți rămână numele întrteg. Ai citit articolul din jurnalul de știință despre beneficiile aduse de unii ca tine agriculturii? 

      Martzafoiule, nu stiu ce ti-a spus Gheorghe, dar mi-e clar ca daca tii minte toate epitetele atunci ai o problema la scafarlie. Asta este dovada 1. Dovada 2 este ca ai intrat aici ca capra la ciulini. Esti avid sa vezi ce se scrie despre tine. Esti un martzafoi. Dovada 3. Tot n-ai curaj sa iti dai numele. Marsh in scara blocului, militzian batran!

      PS. Pe cat punem pariu ca te intorci ca capra? 

      Cum ați scăpat voi trei de pe hoțnews aici, nu știu. Dar presupun că de vocea rațiunii nu ascultați (simt că vorbesc cu niște trolli cu tigve purulente).

       

      Poate ascultați însă de Tapalagă, propagandistul vostru favorit. L-am invitat special pentru a vă prezenta un discurs civilizator dar am fost surprins când omul s-a transformat într-o portavoce prin care și-a urlat disprețul profund față de voi. Iată ce scrie: 

       

      "Cunoasteti, probabil, o multime de amici cu toate tiglele pe casa dar care, odata scapati pe net, se transforma uneori in ceva de nerecunoscut. Iar cand ajung in preajma puterii se comporta ca Smeagol in apropierea inelului: dintr-o data, omul rezonabil si rational dispare. In locul lui isi face aparitia o creatura hidoasa cu spume la gura si ganduri murdare." 

       

      Ei, trio formidabil, sună bine până acum ce vă spune Tapalagă? Să continuăm. 

       

      "Exista mereu tentatia irezistibila pe [net] de a plonja in subuman, de a exploata pornirile primare din noi, de a ceda primului impuls, de a da frau liber sentimentelor si, mai ales, resentimentelor invocand, la o adica, scuza inepta ca ai scris pe [net] nu in revista Academiei. Publicul abia asteapta sa se elibereze. Cati dintre voi nu se arunca in spirala violentelor de limbaj de cate ori i se ofera prilejul? Cati au decenta sa se abtina, sa se tempereze cand simt nevoia sa spulbere pe cineva tavalindu-l putin pe [net]?" 

       

      Vă recunoașteți? Foarte bine. Este primul pas al terapiei. 

       

      "Dar adresandu-te maselor de orci, ca sa vorbim pe limba lui Smeagol, nu inseamna ca ai castigat un public pe care poti conta. Acest public visceral adunat in jurul tau va reactiona numai impins de emotii extreme, mai putin de ratiune. Va reactiona la mirosul sangelui, nu la forta argumentului." 

      Din acest ultim paragraf îmi iau și eu o lecție. Argumentele nu țin cu voi, "mase de orci" ce sunteți. Dar nici nu îmi oferă alternativă. Doar Avramescu sugerase la un moment dat o bombă neutronică, sau ceva de genul acesta (recunosc că nu mă pricep). 

      "1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3 )

      (mesaj trimis de gheorghe , in data de 30.06.2015, ora 16:58) 

       

      Cristi, martzafoiule, se vede treaba ca TU citesti mai mult postarile CLONELOR decat te citesc clonele pe tine.... 

      Cuvantul LOOSER iti spune ceva?..." 

      Acum, un milițian cu cap (iar eu am un cap semnificativ) nu poate să nu remarce că personajul gheorghe nu scrie tz de obicei. Este prea primitiv ca să se mai încurce în diacritice. De obicei, cu diacritice prefăcute din tz în loc de ț scriu adolescenții puberi cu coșuri pe nas cu ifose de atotștiutori. Lasă-mă să ghicesc: ești postac, plătit cu 50 de bani pe comentariu aparținând PMP sau Noii Drepte sau poate băsiștilor "liberali". Nu ai ce căuta pe aici, băiețașule. Se discută chestiuni mult prea complicate pentru creierașul tău. 

      Esti obsedat de Gheorghe. Ridica-te, mey Gheorghe!

      Esti osbedat de tot ce scriu altii.Il admiri pe Tapalaga si iti rozi unghiile din spatele unui monitor cu mileuri. 

      Esti megaloman. 

      Esti un ratat. Eu semez cu numele meu. Tu te ascunzi ca un shobolan.

      Iti este frica. Toti de aici vad ca iti este frica. 

      Toți de aici râd, dar râd de tine. Serios îți spunem ... trebuie să te vezi cu un medic. Râdem deși nu ar trebui dar o facem pentru că nici măcar nu înțelegem de unde toată această frustrare din partea ta.

      Get a life, Barbule. Și nu mai falsifica mesaje. 

      Shobolanul tot shobolan. Te ascunzi dupa pseudonim, schimbi vorba, bagi fitile ca nu stiu cine iti falsifica mesajele.

      Smeagole, esti obsedat. Nimeni nu iti poate falsifica mesajele. Tu esti un fals, incepand de la felul in care semnezi. 

      Bai subumanule cu barba. Dispari de aici ca de prostia ta ne doare burta de ras. S-a spart casa de nebuni?

      Tu ce te razi de mine MIhaita Vitezica? Je suis Cristi C. Ca mine nu este. Iat-i talpasita de aici, submediocrule!

      Abia acum mi-a trecut o criza de nervi si sunt mahnit de ceam putut scrie. Tratametul pe care il fac nu are mereu efect. revin maine poate cu o minte mai buna.

      CucuCucuCucu 

      Mesajul nu îmi aparține. Este probabil scris de descreieratul de Stefanescu.

      Nici eu nu imi apartin mie. Sunt probabil proscris de descreieratul de Mihai Viteazul.

      Eu vreau sa te insult pana ma inverzesc si cad mort. Nu mai pot. Chemati salvarea pentru ca nu mai pot. Salvati-ma, va rog. Sunt obsedat de Cristi C. Trebuie sa il distrug. Trebuie.... ajutor. Shobolanii peste tot .... ajutor....

      Care scrii tu sub numele de Stefanescu. Hai sa vorbim ca adultii. Tu nu ai altceva mai bun de facut pe lume? Esti atat de patetic? Crezi ca la 16 ani stii adevarul pe lume? Hai, spune-ne mai multe despre persoana ta. Ce liceu te pregatesti sa termini?

      Cristi C si Barbu S.

      la doctor

      la injectie! 

      Barbu ala este dement de tot. Trebuie expulzat din tara. Nu putem construi o tara serioasa, un alt fel de disputa politica cu dementi ca asta. Barbule, pe langa faptul ca furi numele oamenilor si le falsifici comentariile, mai si injuri cu gura plina. Nu se poate asa ceva. Mergi si te controleaza la cap.

      Mie nu imi faci injectie niciodata. Si alerg acum dupa un shobolan pe care sa ti-l bag in geanta. Asa am fost dat afara din liceul anterior dar tu nu ai ce sa-mi faci. Vi ca capra si te dai mare. Prinde-ma daca poti.

      Eu cu ce am greșit în toată această dispută, dna învățătoare? Puteți indica ce anume am făcut greșit? Sau pedepsiți la grămadă pentru că nu aveți priceperea de a distinge între victimă și criminal? Așa se face învățământul în ziua de azi? Așa învățați copiii despre justiție, bine și rău, răsplată în funcție de merit, pedeapsă în funcție de vină?

      Vă mulțumesc și mă așez respectuos. 

      tic-tac, tic-tac ... al dreaq ceas ... nu ma lasa sa dorm ... aaah ... shobolane pleaca de pe perna .... sa incerc sa adorm ... bine i-am mai ziso azi lui ala militzianul ala Cristi C ... .... .... adorm acu ... care era dovada 1 .... vad maine dimineata la 7 ... da, era obsedarea ... tic tac. .... ... ... ... tic tac

      Barbu S: atentie la shobolan!

      Cristi C: atentie la paranoia!

      Acum, marsh in banca! La munca, loazelor! 

      Mi-am luat salopeta si merg la munca sa deratizez shobolanii. Mie nu mie frica de nimic. Eu semez cu numele meu peste tot. Iar aici sunt doar fricosi. Si obsedatul de Cristi C.

      Nu am prea mult timp ca incepe un briefing de securitate la si 30.

       

      Barbu Stefanescu trebuie tratat cu mila si fara suparare. Nu are toate tiglele pe casa. 

       

      Invatatoarea nu face nicio cinste sistemului nemtesc de invatamant. Romania nu are nevoie de astfel de panarame. 

      Toata stima pentru seriozitatea dlor Pirvulescu, Pribeagu si Cristi C. Nous somme Cristi C. 

    “care ar putea fi argumentul pentru care economia ar trebui să scape controlului democratic?... problema democratizării raporturilor economice, devenită acută după criza economică începută în 2008, nu poate fi eludată.”

    Economia mi se pare a fi cel mai democratic fenomen. Baza economiei, temeiul ei de a exista, sunt consumatorii. Nu stiu sa exista economie fara consumatori. In economia libera de piata consumatorii hotarasc ce produse traiesc pe piata si ce produse mor/dispar din piata. 

    Problema de azi a Greciei este o problema de politica economica globala, si fiind o asemenea problema este normal si deocratic ca la solutionarea ei sa fie chemat sa participe natul interesat din intreaga lume. Prin reprezentantii lui. :)) 

    1. Nu, pribeagule. Economia nu este democratică.

       

      Să luăm pe rând. Agenții economici nu sunt democratici. Singura formă relativ democratică într-un agent economic este sindicatul. Iar, după cum știi, neo-liberalii atacă orice sindicat in viață ca fiind un obstacol în calea flexibilizării forței de muncă. Fară sindicat, într-un agent economic nu există democrație ci ordin al șefului de executat. În funcție de cultura companiei, mai pot exista bucle de feedback de la angajați la șefi/patroni care să fie cultivate, dar nu este o regulă. 

       

      Apoi, democrație înseamnă și respectul drepturilor minoritarului. În economie, minoritarul dispare, moare, dă faliment. Dacă tu îți dorești biscuiți cu făină integrală și toată prostimea vrea doar cu cremă și E-uri, ghinion pentru tine. Nu vei găsi ușor biscuiții preferați. 

      Apoi mai există și problema reglementărilor în economie. În foarte puține state (sau chiar deloc) există economie liberă. Des întâlnită este economia reglementată care stabilește reguli. Încearcă, în mod democratic, să te faci taximetrist într-un oraș mare și vei vedea un grup organizat care îți va pune bețe în roate: nu ai licență, nu ai mașină corespunzătoarea, nu ai stație, nu ai contract, nu ai asigurare, etc. Nu este nimic democratic aici. În multe cazuri, reglementarea a crescut de la scopul original de protecție a consumatorului la cel de protecție a pieței față de potențiali competitori. 

      Alt exemplu. Imi trebuie pastile rosii. Toata lumea insa vrea pastile albastre. Asa mi se pare mie. Acelea rosii sunt cand imi apare shobolanul in vise, dupa ce beau bere la PET. Unde sa le gasesc?

      Mizerabilule care falsifici mesaje. Nu vrei să rămâi în cotețul de la punctul 1? Lasă-l pe Pribeagul să discute în mod serios.

      Cristi C, daca crezi ca pe tine te ia in serios cineva pe aici, te inseli. Eu in nici un caz. Esti un bufon trist cu probleme.

      Au inceput sa imi falsifice si comentariile mele. Nu am spus eu asta.

      Economia este relatia intre oameni si marfurile si serviciile pe care acestia le cumpara. Exista si se cumpara marfuri atunci exista economie. Daca acest proces nu are loc atunci este orice altceva numai economie nu.

      Omul are simte ca are nevoie de o prajitura. Intra in cofetraie si vede in vitrina stalucitoare zeci si zeci de feluri de prajituri. La loc de cinste savarinele Excelentei sale: mai mici, mai potrivite, mai mari; cu mot o visina sau mai multe, sau dulceata de gutui, de cirese amare, de visine, de trandafiri; de culoare portocaliu inchis, deschis, auriu... Sa vezi si sa nu crezi, cit de multe, cit de atragatore, cit de promitatoare sunt. Oamenii consuma savarine. Una se vine cel mai mult, este regina savarinelor! Alt tip nu se vinde de loc si urmarea este ca va fi scoasa de pe linia de productii, eventuali doritori urmind sa astepte pina ce un nou studiu de piata o va in vinzare. Tot procesul este o alegere libera, cu campioni si infrinti. 

      Hei Cristi, ai mai vazut vreodata o un proces democratic atit de curat?

      Sigur ca acest proces democratic, atit de frumos, sta pe niste fundamente, care presupun organizare, care la rinul ei presupune cooperarea intre oameni, care la rindul ei presupune alte si alte relatii intre oameni. Cooperare poate fi voluntara sau asigurata prin constringere. Si doar de aici putem vorbi de nondemocratie. 

      poate te-as crede daca la ora 06:31 n-as fi la serviciu.

      Cristi este un comentator instruit si harnic. Un cautator. Are o slabiciune fata de rusi, care poate se va corecta, cind va intelege bine despre ce-i vorba. Si la urma urmei sunt f multi romani carora le place ba Tolstoi, ba Dostoievski, ba Puskin, ba lebedele de la Balsoi, ba... Dar rusii in totalitate, mai rar. 

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb