Diplomaţia pe înţelesul tuturor

Evenimentul a pus în umbră, pentru 24 de ore, tot ceea ce se întîmplă în lume. Nici marea criză economică, nici tensiunile americano-chineze, nici presiunile Rusiei asupra Europei, nici ameninţarea islamist-teroristă, nici puterea nucleară a Iranului, nici conflictul coreean, nimic nu a putut să concureze cu impactul apariţiei, în spaţiul virtual, a celor 250.000 de documente, cît se poate de reale, ale diplomaţiei americane. Reacţiile de anticipare, mai ales încercările stîngace ale Departamentului de Stat şi ale Casei Albe de a supra-culpabiliza Wikileaks, ameninţările şi acţiunile în justiţie împotriva lui Julian Asange şi atacurile informatice asupra site-ului nu au făcut decît să crească aşteptările şi curiozitatea tuturor.

Ceea ce a urmat este sunetul inconfundabil al dezumflării unui mare balon! Cîteva articole în marile cotidiene ale lumii, care au primit baza de date, The Guardian, El Pais, Der Spiegel, The New York Times, Le Monde, cu citate suculente vizîndu-i pe liderii din prim-planul jocului mondial de putere, şi cîteva comentarii acid-glumeţe ale vedetelor emisiunilor politice de la marile reţele globale tv. Vax! Desigur, au fost şi comentarii, cernit-îngrijorate, venite din lumea diplomaţiei, ori dinspre politicienii vizaţi de prea puţin afabilele comentarii pe care diplomaţii americani şi le permit sub protecţia secretului cablogramelor. Cui îi pasă?! Întreaga tărăşenie nu schimbă mai nimic, oricum, nu imediat.

Dacă evenimentul ar putea avea un efect social şi politic semnificativ, atunci acesta s-ar declanşa doar ca urmare a unei discuţii publice serioase asupra a două aspecte puse sub reflector de această întîmplare: "Ce este şi cum se practică astăzi diplomaţia", res­pectiv "Ce este îndreptăţit guvernul unui stat democratic să ţină ascuns de ochii cetăţenilor săi, în materie de relaţii internaţionale şi a modului în care ele sunt conduse/practicate de el şi de guvernele altor state". Răspunsurile la aceste probleme au un impact major asupra a ceea ce numim democraţie, transparenţă şi răspundere în domeniul ges­tiunii puterii.

Partea proastă este că o asemenea discuţie nu este dorită şi, deci, nu este promovată sau susţinută, nicăieri, de elitele politice, iar pe agenda mediilor academice aceste teme sunt, în cel mai bun caz, marginale. Cel puţin establishmentul, dacă nu şi o mare parte a cetăţenilor "vechilor democraţii" împărtăşesc convingerea fermă că democraţia este ceea ce trebuie să fie şi, o scăpare ici, una colo, în comportamentul celor care administrează puterea, nu modifică radical lucrurile. Nu le-au modificat nici cînd a fost în discuţie legitimitatea alegerii acţiunii militare împotriva unui stat, pornind de la premise false privind capacitatea sa nucleară; nu au fost importante nici cînd abuzurile militarilor asupra prizonierilor, încurajate oficial, au îmbrăcat forme aberante de degradare umană, în total dispreţ pentru noţiunea însăşi de drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în numele căreia îşi exercitau autoritatea; nu au contat nici cînd li s-au impus cetăţenilor din propriile ţări aspre măsuri restrictive ale drepturilor lor democratice, sub acoperirea deloc transparentă a necesităţilor "luptei împotriva terorismului", în timp ce cetăţenilor altor state li se sus­pendă pur şi simplu orice drept, de îndată ce planează asupra lor suspiciunea de participare, ori de sprijinire a acţiunilor teroriste.

Cel mai supărător lucru pe care îl spun documentele diplomatice americane nu ţine de ipocrizia oficială, ori de limbajul frust al unor aşa zise "evaluări de situaţie", ci de faptul că lumea vede în toată frivolitatea ei o activitate care consumă resurse uriaşe şi se reduce în cea mai mare măsură la colportarea de bîrfe, ori descărcarea de umori, frustrări sau complexe de superioritate care-i chinuie pe supra-privilegiaţii "marii diplomaţii". O activitate în cea mai mare parte inutilă pentru decizia politică la centru, dar care, în schimb, reflectă cît se poate de bine micimile omeneşti, apetitul pentru defulare, de îndată ce "diplomaţii" se simt siguri că penibilele lor "răutăţi" rămîn ascunse de ochii celor pe care-i vizează. Jalnic!

Vorba unui fost diplomat britanic, autentic!, Craig Murray: "N-am înţeles niciodată de ce cred unii că apucături care ar fi considerate reprobabile în relaţiile interpersonale, ori chiar în cele comerciale, cum ar fi minciuna, ori a spune un lucru în faţă unei persoane şi cu totul altul, alteia, despre aceeaşi împrejurare, să fie considerate acceptabile, ba chiar demne de laudă, în domeniul diplomaţiei. Cei care argumentează că acţiunea Wikileaks este reprobabilă sunt încredinţaţi că guvernele sunt singurele instanţe care trebuie să aibă controlul asupra a ceea ce oamenii pot sau nu pot să ştie cu privire la ceea ce se întreprinde în numele lor. Această atitudine a dus la < dosarele preparate > cu minciuni despre armele de distrugere în masă ale Irakului. Cei care sunt incomodaţi de asemenea scurgeri de informaţii, chiar trebuie să fie incomodaţi. Adevărul este de ajutor oamenilor împotriva elitelor rapace, oriunde în lume".