EEAF a finalizat achiziţia Nextebank

C.P.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 6 mai 2014

Emerging Europe Accession Fund (EEAF) a finalizat, în data de 30 aprilie 2014, achiziţia pachetului majoritar de peste 98% din acţiuni, deţinute de MKB Bank Zrt Ungaria în Nextebank SA. Încheierea tranzacţiei s-a realizat în urma obţinerii aprobării din partea Băncii Naţionale a României.

Horia Manda, Managing Partner al Axxess Capital, a declarat: "Acceptul BNR pentru intrarea în sistemul bancar a unor investitori financiari este un semnal pozitiv pentru piaţa financiar-bancară, şi suntem bucuroşi că am reuşit să convingem, atât prin profilul investitorilor Fondului (BERD, EIF, BSTDB şi DEG), cât şi prin experienţa echipei de management a Fondului. Credem că, într-un orizont investiţional de 6-8 ani, vom construi o bancă profitabilă şi cu un model de afaceri inovativ. Considerăm că segmentele cele mai atractive sunt cele ale IMM-urilor, în domeniile agricol şi al serviciilor, precum şi anumite segmente de persoane fizice pe care intenţionăm să le deservim folosind un model operaţional eficient bazat pe tehnologie şi inovaţie, realizând astfel o creştere a gradului de intermediere financiară în anumite zone mai puţin bancarizate ale economiei româneşti".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb