Efectele guvernării: Ponta şi Antonescu au fost huiduiţi la Iaşi

O.D.
Ziarul BURSA #Politică / 25 ianuarie 2013

Efectele guvernării: Ponta şi Antonescu au fost huiduiţi la Iaşi

Popularitatea liderilor politici are drastic de suferit atunci când aceştia se află la putere. Liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, au fost huiduiţi, ieri, la Iaşi, de câteva persoane care participau la manifestările prilejuite de Unirea Principatelor Române, care au strigat: "Hoţii! Hoţii!". Nici vechile antipatii nu au fost uitate, un alt grup huiduind când consilierul prezidenţial Iulian Chifu a depus o coroană de flori.

După susţinerea discursurilor şi după ce s-au prins în Hora Unirii, premierul Victor Ponta şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, s-au îndreptat către oamenii care au asistat la manifestări pentru a da mâna cu aceştia. La un moment dat, câteva persoane au început să strige "Hoţii! Hoţii", una dintre acestea spunând: "Bandiţilor, hoţilor, la puşcărie!". Victor Ponta şi Crin Antonescu nu le-au răspuns celor câteva persoane şi au continuat să dea mâna cu ceilalţi oameni. Mulţi dintre cei prezenţi le-au cerut liderilor USL locuri de muncă, pensii şi salarii mai mari.

La festivităţile oficiale au participat premierul Victor Ponta, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şeful Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, precum şi mai mulţi miniştri, între care Daniel Constantin, Varujan Vosganian şi Liviu Dragnea. De asemenea, au fost prezenţi primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, dar şi şeful Consiliului Judeţean, Cristian Adomniţei, şi prefectul Romeo Olteanu. Oficialităţile prezente la evenimente au ţinut discursuri pe scena amplasată în Piaţa Unirii din Iaşi, apoi au coborât au depus coroane la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi s-au prins în Hora Unirii, alături de miile de persoane prezente la manifestări.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8269
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9269
Gram de aur (XAU)Gram de aur414.0962

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb