EFECTELE LIBERALIZĂRII PIEŢEI FUNCIARE Terenuri agricole mai scumpe şi arendaşi nemulţumiţi

A.O.
Ziarul BURSA #Companii #Agricultură / 2 decembrie 2013

Terenuri agricole mai scumpe şi arendaşi nemulţumiţi

Marius Coltuc: "Proprietarii de teren vor prefera să vândă decât să arendeze terenurile"

DTZ Echinox: "Estimăm că preţurile vor creşte la o medie de 3.500-4.000 de euro pe hectar până în 2015"

Laurenţiu Baciu, LAPAR: "În vestul Europei, un hectar de teren arabil costă cât o maşină de lux"

Odată cu liberalizarea pieţei funciare din 2014, proprietarii de terenuri agricole îşi vor retrage loturile date în arendă şi le vor vinde, fapt ce va genera o explozie a preţurilor şi un uriaş scandal, este de părere avocatul Marius Vicenţiu Coltuc. Tendinţa de creştere a preţurilor terenurilor agricole a fost analizată şi de compania DTZ Echinox. Potrivit ultimului raport al acesteia, preţurile medii ale terenurilor agricole din România au crescut cu aproape 60% în ultimii doi ani, la 3.100 de euro pe hectar, dar se menţin de 2 până la 8 ori sub cele din majoritatea statelor europene.

"Preţul mediu al terenurilor agricole aproape s-a triplat din 2007 şi nu există niciun semn că vor scădea, mai ales pe fondul liberalizării pieţei din 2014. Terenurile agricole continuă să fie o oportunitate atractivă atât pentru români, cât şi pentru străini, în ciuda creşterii preţurilor. Estimăm că preţurile vor creşte la o medie de 3.500-4.000 de euro pe hectar până în 2015", se menţionează în raport.

Marius Coltuc ne-a explicat care va fi tendinţa fermierilor proprietari de pământ şi cum pot aceştia rezilia contractele de arendă: "Fermierii câştigă mult mai puţin din contractele de arendă decât ar face-o din vânzarea terenurilor. De aceea, aceştia vor încerca să rezilieze contractele, iar arendaşii vor fi foarte nemulţumiţi". Potrivit domniei sale, marii arendaşi plătesc oricum mai puţin proprietarilor decât ar trebui şi vor fi presaţi să cumpere terenurile pe care lucrează sau să renunţe la ele. Marius Coltuc a precizat că un contract de arendare a pământului poate fi reziliat în următoarele circumstanţe: arenda este încheiată pe perioadă nedeterminată, destinaţia terenului a fost schimbată, nu s-a acordat nicio redevenţă, contractul trebuie reînnoit, arendaşul a subarendat sau: contractul de arendare încetează prin decesul, incapacitatea sau falimentul arendaşului.

Preţurile terenurilor agricole diferă în România foarte puternic între regiuni, astfel că în Nord-Est şi Sud-Est terenurile agricole se vând în medie cu 2.600-2.900 de euro pe hectar, în timp ce în Muntenia şi Banat preţurile sunt mai mari, ajungând la 3.500-3.600 de euro pe hectar, potrivit studiului DTZ Echinox.

În acelaşi timp, şi preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din Româ­nia (LAPAR), domnul Laurenţiu Baciu, ne-a spus că, din informaţiile pe care le deţine, preţul unui hectar de teren arabil în ţările din Vestul Europei poate fi echivalent cu cel al unei maşini de lux sau chiar al unui apartament. Consultanţii DTZ Echinox precizează că pe piaţă locală există oferte de terenuri scoase la vânzare la 4.000-5.000 de euro pe hectar, în special loturi consolidate de mii de hectare. În urmă cu circa doi ani, preţul mediu era estimat la 1.972 de euro pe hectar.

România are 14,7 milioane de hectare de teren agricol, din care 10 milioane de hectare sunt folosite ca teren arabil, 3,3 milioane de hectare reprezintă păşuni, 220.000 hectare viţă de vie şi 206.000 hectare livezi. Preţurile scăzute, calitatea bună a solului, dar şi oferta mare au atras mulţi investitori în acest domeniu, ritmul de investiţii fiind încetinit însă de gradul ridicat de fragmentare a terenurilor, lipsa documentelor cadastrale, birocraţie şi costurile ridicate pentru obţinerea documentaţiilor necesare. În ceea ce priveşte terenul forestier, în România acesta are o suprafaţă de şase milioane de hectare (25% din aria ţării), din care circa patru milioane de hectare sunt deţinute de stat. În Europa, media terenurilor forestiere este de 32% din suprafaţa totală a ţării. Valorile pentru terenurile forestiere s-au menţinut la nivelurile publicate de DTZ în luna februarie a anului trecut.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb