• Update 12:35 Egiptul a achiziţionat 120.000 de tone de grâu din Rusia şi România
Câştigătorii licitaţiei egiptene au fost Glencore, care a vândut 60 de mii de tone de grâu românesc la preţul de 317,72 dolari pe tonă, şi Cargill, tot cu 60.000 de tone, la 318,95 dolari pe tonă.
---
Autoritatea Generală pentru Achiziţia de Mărfuri din Egipt (GASC) a anunţat ieri că intenţionează să cumpere grâu din mai multe state, inclusiv România, marfa urmând a fi livrată între 21 şi 31 ianuarie 2014, transmit surse din presa internaţională.
Celelalte ţări vizate sunt: SUA, Canada, Australia, Franţa, Germania, Polonia, Argentina, Rusia, Kazakhstan şi Ucraina.
Pe 10 septembrie, GASC a anunţat că a achiziţionat 235.000 tone de grâu din ţara noastră, Rusia şi Ucraina, cu livrare între 11 şi 20 noiembrie. În România, firma Ameropa a vândut cele 60 de mii de tone de grâu cu 254,88 dolari pe tonă. Costurile de livrare s-au ridicat la 12,33 dolari pe tonă.
Egiptul este cel mai mare importator mondial de grâu şi cumpără anual aproximativ zece milioane de tone, preţul pâinii fiind subvenţionat de la buget. În perioada 18 iulie-12 august, statul african a cumpărat 780 de mii de tone de grâu din ţara noastră, Rusia şi Ucraina.