Ministrul Apărării israelian, Ehud Barak, se retrage din politică după alegerile din ianuarie, susţin sursele de presă.
Ministrul Apărării al Israelului, Ehud Barak, a anunţat că se retrage din viaţa politică, însă va rămâne în funcţie până după alegerile din 22 ianuarie, relatează Reuters.
"Am decis să mă retrag din viaţa politică şi nu voi mai candida pentru Knesset. Îmi voi încheia mandatul ca ministru odată ce următorul guvern este instaurat, în circa trei luni", a declarat acesta într-o conferinţă de presă.
Barak este principalul arhitect al politicilor îndreptate împotriva programului nuclear al Iranului.