Sentinţa în dosarul "Gala Bute", amânată de ICCJ pentru 13 martie

M.I.
Anticorupţie / 1 martie 2017

Elena Udrea

Elena Udrea

Elena Udrea: "Am un sentiment bun"

----------

Actualizare 20:14

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a amânat pentru 13 martie decizia în dosarul "Gala Bute", în care Elena Udrea, fostul ministru al Dezvoltării Regionale, este judecată pentru luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Şedinţa de la instanţa supremă a durat peste zece ore, informează News.ro.

Elena Udrea a spus, în această seară, la ieşirea de la ICCJ, unde a avut loc ultimul termen în acest dosar, că are un "sentiment pozitiv".

Întrebată despre pedeapsa cerută de procurori pentru ea, Elena Udrea a spus: "Nu ştiu cât au cerut, asta e treaba procurorilor, să ceară. Trebuie să mai aibă şi grijă ce probe aduc când acuză pe cineva. Mi-au trebuit şi mie doi ani să văd că la ultima faptă nici măcar nu mai eram ministru când s-a întâmplat. Mi-a spus domnul avocat exact care este acuzaţia şi am constatat că la vremea aceea nu mai eram ministru. Era vorba de două săptămâni. Nu poţi să fii atât de disperat să acuzi un om încât să nu te uiţi la un lucru esenţial - dacă mai eram în măsură să săvârşesc presupusa faptă de încercare de a păcăli Uniunea Europeană cu fonduri europene. Sentimentul meu este unul pozitiv. Eu nu am schimbat nimic timp de doi ani de zile de când a început această nebunie, nu am o singură ezitare în declaraţii. Cei care au minţit şi-au schimbat de o sută de ori declaraţiile. Acuzaţiile care mi se aduc, mă refer la luare de mită, au fost demontate de alte acuzaţii. M-am bucurat că este un complet format din femei, pentru că cel puţin în ultimii doi ani am constatat că femeile sunt mai curajoase, cu excepţii".

Fostul ministru a adăugat: "Pot să înţeleg slăbiciunile unor oameni. Unul toarnă că are copii, altul toarnă că îi e frică de închisoare (...), dar noi ăştia care nu avem copii şi avem şi onoare ce să facem, să ne asumăm toate acuzaţiile mincinoase şi să suportăm consecinţele faptelor celorlalţi?".

Întrebată cine ar fi avut interes să o scoată din "joc", Elena Udrea a spus că procurorul-şef al DNA şi generalul Florian Coldea.

Ea a afirmat: "Uitaţi-vă cine. Cei care folosesc instrumentul acesta al acuzării pentru a-şi elimina adversarii politici. Simplu, doamna Kovesi şi domnul Coldea. A pornit acest dosar la două zile după ce am făcut denunţul. Nu este adevărat că a început înainte. Eu am făcut denunţul vineri, iar cererile de arestare preventivă au început să curgă împotriva mea marţi. La cinci zile după. Probabil că interesul de a scoate anumiţi oameni politici din joc este acela de a înlătura oameni care ştiau lucruri despre ei. Pe de altă parte, de a îi înlătura pe toţi cei care nu ar fi ascultat de ordinele lor. Şi de a îi înlocui cu oameni politici slabi, marionete".

(S.A.)

-----------

Actualizare 13:05 DNA cere condamnarea Elenei Udrea la o pedeapsă cu executare orientată spre maximum

Procurorul DNA a cerut miercuri, la ultimul termen din dosarul "Gala Bute", condamnarea fostului ministru Elena Udrea la o pedeapsă cu executare orientată spre maximum prevăzut pentru faptele de care este acuzată, respectiv luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Magistratul a solicitat ca şi fostul ministru al Economiei Ion Ariton să primească o pedeapsă cu executare, relatează News.ro.

După ce procurorul spune pentru fiecare inculpat în parte ce pedeapsă ar trebui să primească, raportat la faptele de care sunt acuzaţi în dosarul "Gala Bute", instanţa va asculta pledoariile avocaţilor. Inculpaţii vor putea apoi, în ultimul cuvânt, să spună dacă sunt vinovaţi sau nevinovaţi şi să facă ultimele declaraţii privind acuzaţiile ce le sunt aduse de procurorii DNA.

Instanţa va rămâne apoi în pronunţare, urmând să anunţe când va fi dată sentinţa în dosarul "Gala Bute". Decizia instanţei nu va fi definitivă şi va putea fi contestată de inculpaţi şi procurori.

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale Elena Udrea a declarat, la intrarea în sediul instanţei supreme, că se aşteaptă să fie achitată, pentru că nu crede că poate fi condamnată pe denunţuri mincinoase, neprobate timp de doi ani cu nimic în instanţă.

Dosarul "Gala Bute" a ajuns la instanţa supremă în aprilie 2015. Procurorii îi acuză de fapte de corupţie pe fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea, fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu, fostul asistent personal al Elenei Udrea, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Gheorghe Nastasia şi omul de afaceri Dragoş Botoroagă.

Printre faptele pentru care aceştia au fost trimişi în judecată sunt: luare sau dare de mită, abuz în serviciu, complicitate la luare de mită, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Procurorii au arătat în rechizitoriu că în 24 iunie 2011 a fost încheiat un contract de servicii, atribuit prin negocierea fără publicarea unui anunţ de participare, între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi SC Europlus Computers SRL, firma lui Rudel Obreja, având ca obiect prestarea serviciilor de promovare a României în cadrul evenimentelor desfăşurate cu ocazia organizării Galei Internaţionale de Box profesionist de către Federaţia Română de Box. În baza acestui contract, la 1 februarie 2012, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a efectuat plata serviciilor de promovare în valoare de 8.116.800 lei.

"Fondurile publice au fost utilizate într-o modalitate interzisă de lege, respectiv pentru finanţarea unui eveniment sportiv organizat de către o societate comercială, iar suma achitată în baza contractului constituie în întregime un prejudiciu produs în patrimoniul ministerului. Prin încheierea contractului s-a urmărit în realitate asigurarea fondurilor necesare organizării galei de box menţionate, iar achiziţia de servicii de publicitate a reprezentat doar o justificare formală, pentru care nu exista o nevoie reală a ministerului, cu unicul scop de a da o aparenţă de legalitate contractului. Mai mult, contractul a fost atribuit cu încălcarea procedurilor legale de achiziţie publică şi au fost achiziţionate servicii care nu se regăsesc printre categoriile de cheltuieli eligibile pentru programele cu finanţare europeană", potrivit procurorilor.

Anchetatorii au arătat că, cea mai importantă contribuţie la săvârşirea acestor fapte şi la producerea rezultatului aparţine Elenei Udrea, care a luat decizia organizării galei în urma unor discuţii informale cu Obreja Rudel, a determinat adoptarea actelor normative care au creat cadrul finanţării evenimentului, a cerut în mod repetat funcţionarilor din subordine să se întâlnească cu Obreja pentru a identifica soluţii în cazul încheierii contractului şi a participat nemijlocit la stabilirea bugetului care urma să fie alocat de către MDRT în afara cadrului reglementat de procedura achiziţiilor publice.

(A.I.)

---

Elena Udrea a venit astăzi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) unde magistraţii dezbat ultimul termen în dosarul "Gala Bute" în care este acuzată de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Udrea le-a spus jurnaliştilor care o aşteptau la ÎCCJ că se aşteaptă să fie achitată în acest dosar, potrivit Antena3.

Elena Udrea a spus: "După doi ani de zile nu mai am emoţii pentru astăzi. Mă aştept ca în acest dosar să fiu achitată. Nu cred că se pot da condamnări pe denunţuri mincinoase neprobate cu nimic în instanţă".

La termenul anterior avocaţii Elenei Udrea au depus un raport de expertiză psiho-legală, finalizat în decembrie 2016, în care concluziile scrise sunt ale psihologului Tudorel Butoi. În acest raport sunt analizate atât comportamentul Elenei Udrea, cât şi ale inculpaţilor din dosarul "Gala Bute" care au dat declaraţii împotriva ei.

Judecătorii îl vor audia în calitate de martor pe Felix Tătaru, după care procurorul de şedinţă şi avocaţii vor ţine pledoariile finale, urmate de ultimul cuvânt al inculpaţilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb