Elliott propune un nou mandat pentru listarea FP la Londra, până în iulie 2015

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 9 decembrie 2014

Fondul american Elliott Associates, cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea (FP), a introdus pe ordinea AGA din ianuarie acordarea unui nou mandat, valabil până în luna iulie, pentru listarea la Londra a FP, întrucât se aşteaptă ca acest obiectiv să nu fie atins până la finele acestui an.

Solicitarea pentru completarea ordinii de zi cu această propunere a venit din partea firmei de brokeraj Manchester Securities, prin care Elliott are o participaţie de 15,5% din acţiunile Fondul Proprietatea, potrivit Mediafax.

Autorizarea Franklin Templeton Investment Management, administratorul Fondului, pentru derularea operaţiunilor de intrare pe piaţa londoneză ar urma să fie valabilă până la 10 iulie.

Administratorul Fondului ar urma să primească mandat pentru listare "prin intermediul unor deţineri directe sau indirecte, cum ar fi certificate de depozit (depository receipts), titluri de interes (depositary interests) sau alte forme de proprietate indirectă".

"Manchester Securities continuă să susţină finalizarea listării secundare a societăţii pe bursa de la Londra în cel mai scurt timp posibil. Având în vedere stadiul actual al procesului de listare secundară, Manchester Securities este de părere că termenul care va expira la sfârşitul anului 2014, astfel cum a fost aprobat de acţionari, va fi probabil insuficient pentru a aduce la îndeplinire operaţiunile de listare secundară a societăţii pe bursa de la Londra şi, prin urmare, consideră că este prudent să propună data de 10 iulie 2015 drept noul termen limită pentru listarea secundară a societăţii", se arată într-un raport transmis de Fondul Proprietatea Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Adunarea acţionarilor în care se va discuta această propunere este programată pentru 21 ianuarie. Pe ordinea de zi se regăseşte şi un punct pentru o nouă reducere a capitalului social subscris al Fondului, de la 0,95 lei/acţiune la 0,9 lei/acţiune, prin restituirea acestei sume către acţionari.

Mandatul actual al administratorului Fondului Proprietatea pentru listarea secundară a fost aprobat în luna aprilie.

Pregătirea listării la Londra are loc de mai mult timp, iar managerul Fondului, Greg Konieczny, afirma în aprilie că intrarea Fondului Proprietatea pe piaţa britanică va avea loc în septembrie sau octombrie. Listarea a fost amânată ulterior, întrucât Fondul Proprietatea nu a primit aprobarea din partea ASF.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), a decis, la sfârşitul lunii noiembrie, să nu aprobe proiectul de regulament care ar fi permis listarea unui emitent tranzacţionat la bursă în România pe o piaţă dintr-un alt stat membru UE prin intermediul titlurilor de interes, mecanism pe care Fondul intenţiona să-l folosească pentru listarea la Londra.

Aprobarea regulamentului era ultimul pas necesar pentru a permite Fondului Proprietatea să înceapă procedurile pentru listarea secundară la Bursa de Valori de la Londra.

ASF nu a prezentat motivele care au stat la baza deciziei, iar FP a solicitat clarificări referitoare la motivele respingerii regulamentului şi a precizat că menţine obiectivul intrării pe piaţa britanică.

Cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea este firma de brokeraj Manchester Securities Corp, controlată de fondul american de hedging Elliott Associates. La sfârşitul lunii octombrie, Manchester Securities avea o participaţie de 16,78% la Fondul Proprietatea, însă aceasta a coborât la 15,5% după oferta de răscumpărare de acţiuni derulată de Fondul Proprietatea. Manchester Securities a vândut 154,87 milioane de acţiuni în ofertă, pentru 171,9 milioane de lei (38,8 milioane de euro).

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb