Evaltas: Tarifele pentru certificatele energetice, cele mai mici din Uniunea Europeană

F. A.
Macroeconomie / 25 noiembrie 2013

Chiar dacă Asociaţia Auditorilor Energetici pentru Clădiri din România (AAEC) a recomandat o grilă de preţuri, printre cele mai mici din U.E., piaţa românească a reglat aceste tarife, iar costul pentru un certificat energetic este sub 50% faţă de cele din grilă, potrivit unui comunicat al companiei de evaluări, consultanţă şi audit energetic, Evaltas.

Conform grilei recomandate de A.A.E.C., există două tipuri de clădiri, care au o tarifare diferită. Comparând cu un studiu realizat de Paulo Santos şi Kim B. Wittchen, "The price of energy performance certificates" şi asumat de Uniunea Europeană, Evaltas a constatat că preţurile recomandate diferă foarte mult de la Vest la Est. Cele mai mari tarife pentru emiterea certificatelor energetice sunt percepute în Belgia (între 500 şi 1250 euro), Cehia (800 euro) şi Danemarca (între 700 şi 800 euro), iar cele mai mici tarife sunt percepute în Estonia (sub 150 euro), Finlanda (între 100 şi 150 euro) şi Bulgaria (100 euro), se arată în comunicat.

Cu toate că tarifele recomandate sunt sub media Uniunii Europene, România practică unele din cele mai mici preţuri pentru emiterea certificatelor energetice, potrivit directorului de comunicare al Evaltas, Tasenţe Tănase. Domnia sa a declarat: "Încă nu putem aplica tarifele recomandate de grilă, care şi aşa sunt mult mai mici faţă de restul ţărilor din Uniunea Europeană. După aproape 3 ani de la intrarea în vigoare a legii energetice, piaţa din România a stabilit un tarif de 50% faţă de grila oficială, adică un sfert faţă de tarifele medii din UE. Dacă pentru un apartament cu suprafaţă utilă medie, noi percepem un onorariu de 70-80 euro, în Vest, un auditor energetic poate percepe şi 400 de euro".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb