ENGIE România respinge acuzaţiile Fondului Proprietatea

C.I.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 19 iulie 2017

ENGIE România respinge acuzaţiile Fondului Proprietatea

Fondul Proprietatea a anunţat că a depus o cerere de chemare în judecată împotriva membrilor Consiliului de Administraţie şi a directorilor ENGIE România SA pentru recuperarea daunelor prin aprobarea, încheierea şi executarea contractelor de servicii de management şi consultanţă cu ENGIE SA în perioada 2011-2015

ENGIE România ridică un semn de întrebare asupra momentului când este exprimată poziţia FP, dat fiind că este de notorietate publică faptul că Fondul Proprietatea încearcă să-şi vândă participaţia deţinută în companie

ENGIE România a luat act de comunicarea Fondului Proprietatea, acţionar ce deţine o participaţie de 11,99% în companie, cu privire la acţiunea în justiţie angajată împotriva administratorilor trecuţi şi prezenţi ai companiei, informează un comunicat de presă.

ENGIE România respinge aceste acuzaţii care au drept obiect aprobarea de către Consiliul de Administraţie şi de Adunarea Generală a Acţionarilor a contractelor de prestări servicii cu Grupul ENGIE.

ENGIE România precizează că respectivele contracte au fost încheiate respectând întru totul legea română şi statutul societăţii:"Aceste contracte, legal aprobate de organele statutare ale companiei, au luat în considerare interesul societăţii şi al părţilor interesate - acţionari, clienţi, angajaţi- şi au drept scop legitim crearea de valoare şi dezvoltarea economică a companiei. ENGIE România îşi aduce tot sprijinul administratorilor care fac obiectul acestor acuzaţii şi îşi exprimă încrederea că instanţele competente îi vor da dreptate pe acest subiect".

În acelaşi timp, ENGIE România ridică un semn de întrebare asupra momentului când este exprimată această poziţie dat fiind că este de notorietate publică faptul că Fondul Proprietatea încearcă să-şi vândă participaţia deţinută în companie.

Fondul Proprietatea a anunţat, în această săptămână, că a depus o cerere de chemare în judecată în faţa Tribunalului Bucureşti împotriva membrilor Consiliului de Administraţie şi a directorilor ENGIE România SA pentru recuperarea daunelor cauzate Companiei prin aprobarea, încheierea şi executarea contractelor de servicii de management şi consultanţă cu ENGIE SA în perioada 2011-2015.

Potrivit FP, membrii Consiliului de Administraţie şi directorii împotriva cărora au fost iniţiate acţiuni în justiţie sunt Eric Joseph Stab, Grzegorz Gorski, Alain Marie Louise Janssens, Olivier Bloeyaert, Mihai Adrian Albulescu, Gelu Ştefan Diaconu, Maria Gabriela Horga, Pierre Marie Paul Chatain, Bart Josef Irma Boesmans, Valerie Marie Laure Limpens şi Simona Claudia Dobre. Aceste contracte au reprezentat, în opinia Fondului, un conflict de interese şi o încălcare gravă a principiilor guvernanţei corporative.

Potrivit datelor aflate la dispoziţia Fondului, în 2015, valoarea totală a acestor contracte de servicii de consultanţă strategică şi management s-a ridicat la o sumă estimată de 12,9 milioane lei (echivalentul a 2,9 milioane de euro).

Fondul consideră că încheierea acestor contracte de servicii poate fi considerată, de asemenea, un abuz de putere din partea acţionarului majoritar, Romania Gas Holding BV (acţionând în interesul companiei subsidiare ENGIE SA şi nu în interesul Companiei şi/sau al investitorilor săi). Fondul consideră şi că aceste contracte de servicii încheiate de Companie cu ENGIE SA erau inutile, iar preţul plătit de Companie către ENGIE SA pentru serviciile de management şi consultanţă a fost nejustificat".

FP precizează că, în ultimii cinci ani, au fost numeroase ocazii când Fondul a adus la cunoştinţa conducerii ENGIE România SA natura abuzivă a acestor contracte.

ENGIE România a anunţat, ieri, că plătit la bugetul de stat, în perioada 2011-2015, un impozit pe profit în valoare de 385 milioane de lei şi a investit 1.870 milioane de lei.

Grupul ENGIE (fost GDF SUEZ) este prezent în România în trei sectoare de activitate: gaze naturale, electricitate şi servicii energetice. ENGIE România este principala filială a Grupului în România şi deţine companiile Distrigaz Sud Reţele, ENGIE Servicii, Alizeu Eolian şi Brăila Winds. Compania activează în următoarele domenii de activitate: distribuţie şi furnizare de gaze naturale, furnizare de electricitate, servicii tehnice pentru instalaţiile de gaze naturale şi centrale termice şi producţie de electricitate. ENGIE România şi filialele sale deservesc un portofoliu de 1,65 milioane de clienţi, operează o reţea de distribuţie de circa 19.000 km, deţin două parcuri eoliene cu o capacitate totală de 100 MW şi au 3.700 de angajaţi.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. ENGIE ar trebui sa fie mult mai transparenta in modul in care isi desfasoara procesele decizionale, FP are dreptate!!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb