Ericsson va investi peste 800 de milioane de euro în următorii cinci ani pentru a construi trei noi Centre Globale de Servicii, informează un comunicat trimis redacţiei.
Două dintre acestea vor fi construite în Suedia, la Stockholm şi Linköping, iar al treilea se va afla în Canada, la Montreal - Quebec.
Aceste centre se vor afla în apropierea celor mai importante hub-uri de cercetare şi dezvoltare Ericsson şi vor constitui o platformă nouă pentru peste 24.000 de ingineri specializaţi. Echipele de experţi vor putea să colaboreze la nivel internaţional mult mai uşor şi mai eficient. De asemenea, clienţii Ericsson se vor putea conecta de la distanţa pentru probe şi teste de interoperabilitate, având acces în timp real la noile servicii.
Potrivit comunicatului, cele trei centre vor avea împreună peste 120.000 de metri pătraţi şi vor găzdui întregul portofoliu de servicii al companiei, permiţând departamentelor de cercetare şi dezvoltare să creeze şi să testeze soluţii noi, punând astfel baza pentru tehnologiile şi serviciile cloud de ultimă generaţie.
"Noile Centre Globale de Servicii sunt dovezi ale pasiunii Ericsson pentru dezvoltarea şi creşterea industriei IT&C", a declarat Hans Vestberg, Preşedinte şi CEO al Ericsson. "Ideile măreţe vin din colaborări şi aceste centre vor stabili noi standarde pentru noua generaţie de tehnologii şi servicii. Aceste noi metode de lucru vor însemna mai multă flexibilitate şi posibilitatea de a aduce inovaţie mai repede în piaţă şi pentru consumatorii noştri", a adăugat acesta.
Cele două centre din Suedia îşi vor deschide operaţiunile la sfârşitul anului 2013, respectiv la sfârşitul anului 2014, iar centrul din Canada la începutului anului 2015.
Ericsson deţine în Suedia cel mai mare hub de cercetare şi dezvoltare, cu peste 9.000 de angajaţi. Alte hub-uri mari se mai găsesc în Ungaria, Canada, SUA şi China. În 2012, Ericsson a investit 3,77 miliarde de euro în cercetare şi dezvoltare, investiţie ce s-a reflectat într-un procent de 14% din vânzări.