Erste Bank a semnat achiziţia acţiunilor deţinute de SIF Oltenia la BCR

E.O.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 17 august 2018

Contractul de vânzare - cumpărare a pachetului de 1.023.534.303 acţiuni deţinut de SIF Oltenia la BCR a fost semnat, ieri, de societatea vânzătoare şi de Erste Group Bank, care a cumpărat acţiunile, conform unui anunţ transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Valoarea pachetului de acţiuni ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare este de 140 milioane euro, iar plata se va face exclusiv în numerar, subliniază sursa citată.

Astfel, banca austriacă a intrat şi în posesia participaţiei de 6,29% deţinută până acum de SIF Oltenia. În urma finalizării tranzacţiei, participaţia Erste Group la BCR va creşte la 99,88% din capital, restul de 0,12% (19.830.840 de acţiuni) din capitalul social fiind deţinut, în principal, de către foşti şi actuali angajaţi ai BCR.

Execuţia tranzacţiei este planificată pentru a doua jumătate a anului 2018, preţul/acţiune fiind de 0,136 euro (0,64 lei/acţiune, la cursul de schimb din 22 iunie).

Tudor Ciurezu, Preşedinte şi Director General al SIF Oltenia, ne-a declarat, recent: "Am avut în permanenţă o preocupare constantă să restructurăm cantitativ şi calitativ portofoliul societăţii pentru creşterea lichidităţii, a valorii şi atractivităţii acţiunii în rândul potenţialilor investitori. În ceea ce priveşte participaţia la BCR, am avut întotdeauna încredere în potenţialul său şi în managementul băncii, considerând-o, tot timpul, activul cel mai important al portofoliului. Fiind, totuşi, o participaţie într-o societate închisă, legislaţia restrictivă a AOPC (n.r. Alte Organisme de Plasament Colectiv) în domeniul deţinerilor în societăţile închise ne-a determinat să urmărim identificarea momentului optim pentru exit. Preţul obţinut este multiplu de 1,35 al valorii contabile. Sper ca nivelul obţinut din negocierile cu Erste să satisfacă acţionarii societăţii, iar aceştia să aprobe tranzacţia".

Legat de modul în care va utiliza SIF Oltenia suma pe care este posibil să o primească de la Erste Bank pentru participaţia la BCR, domnul Ciurezu ne-a precizat: "Societatea de Investiţii Financiare Oltenia este consecventă strategiei promovate în anii anteriori, când cea mai mare parte a sumelor obţinute din dezinvestire au fost reinvestite în scopul îmbunătăţirii calitative a portofoliului. Astfel, sumele obţinute din valorificarea participaţiei deţinute la BCR se vor utiliza în conformitate cu direcţiile investiţionale aprobate de acţionarii societăţii către noi investiţii în entităţi listate (n.r. la Bursa de Valori Bucureşti), lichide, cu randamente de piaţă superioare. Investiţiile se vor realiza, în special, pe piaţa de capital din România - în opinia noastră, există încă mulţi emitenţi subevaluaţi - şi vor avea ca scop consolidarea şi maximizarea valorii de piaţă a portofoliului administrat".

Andreas Treichl, CEO al Erste Group, a menţionat: "La Erste Group, strategia noastră a fost întotdeauna de a deţine cel mai mare pachet de acţiuni posibil la subsidiare şi suntem bucuroşi că participaţia noastră la BCR va creşte la 99,88% din capital. În acelaşi timp, SIF Oltenia a fost interesată să valorifice la maximum cel mai mare activ din portofoliul său.

SIF Oltenia este ultimul dintre cele cinci SIF-uri care îşi lichidează deţinerea la BCR, după ce, în anul 2011, Erste Group a achiziţionat o participaţie de 24% din bancă de la celelalte SIF-uri (SIF Banat-Crişana, SIF Moldova, SIF Transilvania şi SIF Muntenia), fiecare având câte 6%, într-o ofertă care a implicat numerar şi schimb de acţiuni.

În octombrie 2006, Erste a încheiat achiziţia unei participaţii de 61,9% de la Autoritatea Română pentru Valorificarea Activelor (AVAS), Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi International Finance Corporation (IFC), divizia de investiţii a Băncii Mondiale, pentru ca, în noiembrie 2006, Erste să mai achiziţioneze 7,2% din BCR printr-o ofertă către angajaţii BCR.

Consiliul de Administraţie al SIF Oltenia urmează să convoace Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor, care va avea pe ordinea de zi aprobarea tranzacţiei cu Erste.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. La cat banet vor incasa cred ca vor face mai multe cu el: investitii, rascumparari de actiuni si poate si vreun dividend special. Hai ca au de unde.

    1. dragul neu, pentru ca domnul Treichl nu poste sa cumpere actiuni la o firma care are un bilant fals.. Tu ai cumpara actiuni la o firma al carei actionar majoritar nu mai exista in registrul comertului din 2015

      Maestre, v-am urmarit permanent postarile pe subiectul BCR/Erste si consider ca sunt singurele cele mai reale si in cunostinta de cauza. Nu stiu daca aveti , personal, vreun ghimpe impotriva samsarului Treichl, acest rechin bancar austriac, dar personal consider ca domnul Ciurezu & Comp. a tradat/a vandut participatia SIF Oltenia pe nimic. Spun aceasta avand in vedere "cotatia" actiunilor BCR prin grija si pretioasa contributie a Dictatului de la Viena, in cardasie cu reglementatorii romani de pe piata bancara. 

      Daca nu ma insel prea mult, parerea dumneavoastra autorizata ne-ar lamuri in aceasta privinta.  

      Intrebare:pe ce va bazati cand afirmatica domnul Treichl nu poate sa cumpere actiuni la o firma care are un bilant fals.In fapt, nu Treichl este cumparatorul.

      Multumiri anticipate. 

      Habarnistule,"vanzarea" s-a facut pe nimic;"dividendul" a intrat in buzunarul tradatorului Ciurezul. Actionarii vor primi "ioc" din aceasta tranzactie; pardon, smeneala. 

      Va rog cereti parerea "organismului de reglementare si control".dupa aceea vorbiti de ilegalitati. 

      Despre ce vorbesti? Fa o comparatie intre vanzarea/castigul celorlalte SIF si aceasta tarasenie. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb