Consiliul de administraţie al Erste Group Bank (EBS) a hotărât prelungirea autorizaţiei de vânzare a 1,3% din acţiunile grupului financiar, pentru perioada 25 iunie 2013 - 15 mai 2018, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Programul iniţial de vânzarea a acţiunilor băncii a fost aprobat pe 10 august 2010, iar pe 7 noiembrie 2011, Consiliul de Supraveghere al EBS a autorizat transferul a 5.314.125 titluri (echivalentul a 1,4% din capitalul social) în perioada 12 noiembrie 2011 - 11 noiembrie 2013.
Potrivit informării Erste, Consiliul de Supraveghere intenţionează să aprobe prelungirea autorizaţiei de vânzare a acţiunilor EBS pe 25 iunie.
În conformitate cu această rezoluţie, 5.168.549 acţiuni Erste (echivalentul a 1,3% din capitalul social) vor putea fi vândute atât prin intermediul bursei de valori, cât şi prin alte mijloace, distincte de bursa de valori.
"Pe baza autorizaţiei acordate de Adunarea Generală a Acţionarilor de pe 16 mai, Consiliul de Administraţie a luat decizia de a prelungi programul deja existent pentru vânzarea de acţiuni Erste Group Bank de către băncile de economii considerate companii asociate şi ale căror acţiuni în Erste Group Bank sunt considerate acţiuni proprii", se mai arată în comunicat.
Potrivit comunicatului, preţul de vânzare se va stabili la nivelul aplicabil la bursa de valori, însă nu va fi mai mic de 2 euro/titlu.
Erste Bank a înregistrat, în primele trei luni ale anului, un profit net 176,2 milioane euro, în scădere cu 49% faţă de perioada similiară din 2012, în care profitul a fost de 346 milioane euro. Diminuarea a venit pe fondul unei reduceri a profitului operaţional cu circa 80 de milioane euro, deşi costul riscului s-a diminuat cu aproape 180 de milioane euro.
Venitul operaţional s-a situat la 1,76 miliarde euro în primul trimestru din acest an, faţă de 1,86 miliarde euro în primele trei luni ale anului precedent.
Rata creditelor neperformante s-a majorat la 9,4% în primele trei luni ale anului, fiind în creştere cu 0,2% faţă de primul trimestru din 2012.
Totalul activelor a coborât cu 0,4% după primele trei luni din acest an, la 213 miliarde euro, faţă de sfârşitului anului trecut, iar rata solvabilităţii s-a îmbunătăţit la 15,9% la sfârşitul lunii martie, faţă de o rată de 15,5% înregistrată la sfârşitul anului 2012.